Tăşuleasa Social, un exemplu de responsabilitate pe toate planurile

Înainte să iasă la câteva ture de schi fond pe domeniul Tăşuleasa, Alin Uhlmann- Uşeriu ceruieşte atent fiecare schi în parte. Nu doar schiurile lui, ci şi pe cele ale celor care se pregătesc să-l însoţească, semn că la Tăşuleasa şefii fac servicii oamenilor lor, iar ierarhiile sunt numai pe hârtie. Suntem într-o zonă deluroasă bucolică, acum acoperită de zăpadă maturată, pe la mijlocul dinstanţei dintre Bistriţa-Năsăud şi Vatra Dornei. Povestea Tăşulesei a început în anul 1996, după ce Alin, ajutat de câţiva oameni, a tras apă din munte pe domeniu – o suprafaţă de cinci hectare de pământ bine întreţinut, unde acum se dezvotă proiecte de mediu, se face educaţie, au loc concerte,expoziţii de fotografie şi piese de teatru.

„Pe atunci nu aveam o idee clară pentru proiectul ăsta, cel puţin nu la dimensiunea la care e acum”, spune Alin. În anii `90, Alin s-a mutat în Germania şi a început să facă voluntariat pentru Die Johanniter, o organizaţie care intervine în timpul catastrofelor naturale şi războaielor. Era perioada războiului din fosta Iugoslavie, iar Alin a fost trimis în Kosovo, o zonă cu sute de mii de refugiaţi. Era printre puţinii voluntari din Europa de Est din organizaţia germană, voluntariatul fiind un concept străin în România acelor ani. Mai târziu, cei de la Die Johanniter i-au sugerat lui Alin să facă ceva în România, şi lucrurile s-au pus în mişcare după ce românul a fost ghid pentru un grup de elevi germani.

„Am venit cu ei în ţară să le-o arăt cu bune şi rele povesteşte el. Şi, pentru că i-am adus la mănăstirile din Moldova, i-am adus şi la Tăşuleasa, unde aveam pământ şi mă gândeam să fac un proiect pentru tineri.”

Alin s-a apucat de un plan, şi-a stabilit o strategie şi a făcut un statut juridic pentru organizaţie. Nu se gândea să tragă de germani să-l ajute şi nici nu a fost nevoie, pentru că s-au oferit ei. Dincolo de statutul juridic şi strategia unui proiect de voluntariat, Alin ştia că, dacă vrea să facă ceva la Tăşuleasa, va avea nevoie de logistică şi de spaţii de locuit pentru voluntari. Ideea de la care pornea era educarea tinerilor în spirit civic, conştientizarea lor asupra unor probleme care şi lui îi scăpaseră în tinereţe. În 2000, s-au apucat de planul de construţie, aprobat în acelaşi an.

„Am zis că vrem să facem două case de voluntari, o bucătărie «competentă», ca să-i hrănim. Acum există o sală de curs, ateliere, pe lângă locuinţele pentru voluntarii care, într-un fel sau altul, sunt aproape permanent aici, explică el. Avem un grup social, avem staţia noastră de epurare, canalizare proprie şi am construit un drum de 500 de metri pentru acces.” În primii cinci ani, au primit sprijin exclusiv din Germania. Până când s-au racordat în 2006, a fost o perioadă în care au lucrat fără curent electric. Tot atunci a apărut şi sprijinul companiilor din România, cele mai importante dintre ele fiind Coca-Cola HBC România (cu ei au făcut cele mai multe proiecte) şi Leoni Wiring Systems Ro, o companie care are o fabrică de cabluri electrice şi care este totodată unul dintre cei mai importanţi angajatori din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Proiectele Tăşuleasa

În noiembrie 2001, Asociaţia Tăşuleasa Social, împreună cu organizaţia germană Die Johanniter au donat aparatură electrică liceului Electrotehnic din Bistriţa, acesta fiind practic primul act de responsabilitate socială al ONG-ului. Tot atunci au donat cizme de cauciuc şi biciclete copiilor din Piatra Fântânele, o localitate aflată la o aruncătură de băţ de Tăşuleasa. Au urmat câţiva ani de donaţii cu diverse ocazii, iar în anul 2002 s-a ridicat prima casă cu o capacitate de a gazdui 12 persoane. Prima împădurire a avut loc în 2004, cu ajutorul a 20 de voluntari germani şi români. A fost o acţiune de reîmpădurire în zona Domnişoara, Bistriţa, unde s-au plantat 2.000 de puieţi donaţi de ocolul Silvic Tihuţa- Colibiţa. Era momentul de început al unui „război rece” pe care organizaţia Tăşuleasa îl are de câţiva ani cu hoţii de lemne. S-au apucat să planteze cu tinerii aduşi la Tăşuleasa şi pe care i-au educat în spiritul de mediu, dar au plantat şi cu oameni privaţi de libertate, cu copii care aveau dosar penal şi chiar cu copiii hoţilor de lemne. Primile împăduriri le-au făcut acolo unde erau abuzuri. Mai ales unde erau pământuri retrocedate sau suprafeţe împădurite care se mutau de la o comună la alta. „În loc să facă retrocedările, mai bine tăiau toată pădurea, spune Alin. Când se retrocedau, rămâneau numai cioatele. Se fac abuzuri şi noaptea, la care participă toată comunitatea. Rad o bucată mare, apoi incendiază anumite zone, să se acopere defrişarea. Există locuri unde participă aproape toţi oamenii din comună.” Ei însă au continuat împăduririle şi în anii care au urmat, iar numărul voluntarilor a crescut şi provenienţa acestora s-a diversificat. Între timp, au continuat construcţiile destinate voluntarilor şi organizaţia a început să devină tot mai cunoscută. Alături de Coca-Cola au făcut proiectele Verde 003, când au curăţat râul Bistriţa-Siret de la Vatra Dornei până la Galaţi. La acţiune au participat în total 2.200 de voluntari din 65 de licee partenere. Campania s-a bazat pe o grupă de bază de la Tăşuleasa şi o grupă locală, care varia în funcţie de locul în care se aflau. Nu era o mişcare-mamut, populistă, dar de fiecare dată un număr fix de voluntari, echipaţi cu mănuşi şi saci de plastic, strângea gunoiul. În timpul acelui proiect Alin a fost nevoit să parcurgă aproape 30.000 de kilometri între Tăşuleasa şi Galaţi. Aveau nevoie de foarte multă organizare, pentru că Alin dorea să îi înveţe pe copii ce trebuie să facă, nu să profite de entuziasmul lor şi să-i folosească ca pe nişte unelte de salubrizare. Au instruit elevi din liceele respective şi în al treilea an în cele mai multe dintre ele s-au format grupuri care au aplicat ce au învăţat în oraşele lor şi au făcut propriile proiecte. Asociaţia Tăşuleasa a făcut un centru de educaţie la Dorna Candrenilor, iar la Poiana Negri au făcut un sistem de colectare selectivă pentru zona rurală. Au făcut traseu prin munţii Călimani şi locuri de odihnă. Proiecte la care au lucrat câte opt sau nouă luni pe an. De-a lungul celor 12 ani de activitate, au avut loc nenumărate proiecte de donaţii, împăduriri şi curăţarea a anumitor zone. Cu sume minime au plantat 75 de hectare de pădure tânără, au educat mii de voluntari şi sunt abia în primul deceniu de activitate.

Educaţie şi cultură

„ONG-urile ar trebui să fie un puzzle din care se formează democraţia, obişnuieşte Alin să spună. Un grup de iniţiativă cu o profesoară de biologie care iese de două ori pe an, ba să studieze solul, ba să cureţe un pârâu deja mi se pare că este un ONG care îşi face treaba.” Pornind de la acest concept, Uhlmann-Uşeriu continuă să se implice în proiecte care nu sunt stric legate de mediu, ci şi de educaţie şi cultură. Multe nume mari din cultură şi mass media naţională l-au sprijinit în proiecte. Ada Milea i-a susţinut proiectele fără rezerve, la fel şi Cătălin Ştefănescu pe care l-a întâlnit la o împădurire. Aşa a ajuns şi invitat în studiolul emisiunii Garantat 100%. Cosmin Bumbuţ, care făcea fotografii pentru revista Tabu, li s-a alăturat şi el în echipa de susţinători. Prieteni cu ei sunt şi caricaturistul Ion Barbu, şi actorul Marcel Iureş. Acesta din urmă vine la Tăşuleasa în fiecare an şi, ca toţi cei care revin, o face din convingere. Marcel chiar urmează să vină la lunca Lunca Ilvei, o localitate din apropiere, în mai puţin de o săptămână. A aflat de la Alin că acolo este o zonă cu o pădure bine gestionată, pe care o dau ca model, şi a vrut să le facă oamenilor cadou o piesă de teatru. La Tăşuleasa au avut loc multe concerte de muzică rock şi folk, ca de exemplu: Robin and the Backstabbers, Maria Răducanu, Fără Zahăr sau Urma. Regizorul Andrei Dăscălescu le-a filmat un mediummetraj, un testimonial foarte emoţionant, care surprinde foarte bine vibraţia şi sufletul organizaţiei. „La noi omul vine, pune un puiet, dar participă la un fenomen”, spune Alin. Pădurea nu este o temă exotică şi nu e doar a pădurarului. E depozitul de oxigen şi de apă potabilă, e habitatul tuturor animalelor cu care ne lăudăm atât.

Şi tu poţi ajuta

ONG-ul Tăşuleasa plantează puieţi oriunde este nevoie. Alin spune că ce s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă cu pădurile din România este o catastrofă . „Oricine suprapune harta cu tăierile masive va vedea că ea coincide şi cu harta inundaţiilor”, spune liderul de la Tăşuleasa. „Cele mai multe inundaţii au avut loc în bazinele legale. Nu vorbesc despre ilegalitate, căci ilegalitatea apare acolo unde există legalitate.” Cei de la Tăşuleasa Social s-au implicat în inundaţiile din Moldova, au făcut mai multe drumuri cu aşa-numitele ajutoare, ca gest de solidaritate. Alin susţine că din datele pe care le are, România a ajuns la 24-25% de suprafaţă împădurită. Problema este că raportul dintre ce se defrişează pe de o parte şi ce se plantează pe de alta este disproporţionat, astfel că România ar avea nevoie de 500 de ani să reajungă la 35 de procente. Dacă este mai greu de lucrat cu Statul Român, situaţia stă diferit cu firmele private. La Tăşuleasa oricine poate ajuta. „Cu 2.000 de euro deja pui un hectar de pădure, fie că eşti la Bucureşti sau la Iaşi”, spune Alin. Deşi şi-ar dori să planteze şi mai ieftin. Statul ar trebui să ţină cont de forţa voluntarilor, care pot aduce un mare aport. Tăşuleasa nu are o pepinieră proprie, dar oricine poate veni cu 25 de oameni. În urmă cu câţiva ani, au fost ajutaţi de doi tineri din Craiova, care le-au trimis pur şi simplu nişte bani, deşi nu se văzuseră cu ei la faţă. Acum au şi donatori privaţi, iar mulţi dintre ei preferă să ajute şi să rămână anonimi. Din păcate, Tăşuleasa nu are forţa să meargă prin ţară, să prezinte proiectele şi să recruteze voluntari fără ajutorul unor sponsori. Deşi nu e o organizaţie săracă, nu sunt nici bogaţi. Zilnic le scriu zeci de tineri care vor să fie voluntari, dar nu îi pot accepta pe toţi, şi sunt nevoiţi să-i refuze. Însă pe viitor, speră Alin, vor deschide mai multe centre pe care le vor răspândi strategic prin toată ţara, şi lucrurile se vor împărţi altfel. Important este ca forţele voluntarilor, ale statului şi ale companiilor private să se unească şi să contribuie la acel puzzle democratic despre care vorbeşte Alin, unde responsabilitatea faţă de mediu şi faţă de ceilalţi nu mai sunt doar nişte concepte spre care tindem, ci nişte banalităţi la ordinea zilei.

Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici