TaskForce – ecosistem de soluții digitale în contextul războiului din Ucraina
Ucraineni care vin în România, vama Siret; Foto: Alex Nicodim / Sipa Press / Profimedia / Hotnews.ro
Peste 25.000 de cetăţeni ucraineni se află pe teritoriul ţării noastre, iar 102 dintre aceştia au ales să solicite protecţia statului român, depunând cerere de azil.
„Potrivit datelor pe care le avem, până la miezul nopţii (n.r. noaptea de sâmbătă spre duminică), sunt 47.000 de cetăţeni ucraineni care au intrat în ţara noastră, dintre care 22.785 au ieşit deja. Aşadar, până la acest moment, de la izbucnirea conflictului generat de agresiunea militară rusă din Ucraina, sunt 25.000 de cetăţeni ucraineni care se află pe teritoriul României. Dintre aceştia, 102 au ales să solicite protecţia statului român, depunând în acest sens cerere de azil”, a declarat duminică, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvând al Guvernului.
Code for Romania repornește mecanismul TaskForce
În acest context, Asociația Code for Romania vine cu un ecosistem de soluții digitale în contextul crizei din Ucraina.
Războiul început acum cinci zile asupra Ucrainei a declanșat deja o serie de crize cu efecte grave pe termen mediu și lung, mii de refugiați fug, terifiați, spre țara noastră și alți vecini.
La doar doi ani, Code for Romania repornește mecanismul TaskForce, așa cum a făcut-o și în cazul pandemiei Covid-19, când panica, frica, nesiguranța, neputința au pus stăpânire pe România. Măsurile vizate de Code for Romania vor ajuta în oferirea de informații verificate despre situația actuală și efecte, ajutor în administrarea nevoilor critice ale refugiaților, resurse și capacitate pentru autoritățile locale și sprijin pentru societatea civilă din Ucraina și Republica Moldova.
“Am oprit activitatea uzuală și ne concentrăm pentru a spriji societatea civilă din Ucraina”
“Este imperios necesar ca societatea civilă din România să vină în ajutorul vecinilor noștri, din respect pentru libertate, democrație, valori știrbite în acest moment în țara vecină. Am oprit activitatea uzuală pentru a concentra întreaga atenție a echipei și comunității Code for Romania pe soluții care să diminueze efectele războiului. Prin TaskForce punem pe picioare un ecosistem de 4 soluții care să sprijine refugiații ucraineni care vor ajunge în România. Concomitent, ne punem toată capacitatea noastră la dispoziție pentru a sprijini societatea civilă din Ucraina și Republica Moldova în aceste momente grele pentru ei, dar și pentru a sprijini autoritățile locale sau centrale din România care au un rol activ în a oferi sprijin în aceste momente.” Bogdan Ivănel, Co-fondator și CEO Code for Romania.
În acest moment, Asociația Code for Romania are în plan un ecosistem de 4 soluții (doua dintre ele fiind deja gata).
Dopomoha este live
DOPOMOHA.RO – această soluție este deja LIVE. Este vorba despre o platforma de informare și sprijin pentru persoanele care vor solicita ajutor României. Cu ajutorul unui decision-tree orice persoană va putea să găsească în câteva minute care sunt procedurile pe care trebuie să le urmeze pentru a obține azil, cazare sau alte resurse disponibile pentru ei în situația în care se află. Informațiile vor fi disponibile în română, ucraineană și rusă.
“Ne-au trebuit mai puțin de 72 de ore să construim de la zero și să avem live Dopomoha.ro, platforma centrală cu informații pentru ucrainenii care caută refugiu în România. Capacitarea întregii echipe și comunități Code for Romania a fost fantastică, un efort uriaș depus de noi pentru ca cei care ajung în România să nu simtă haos, panică sau incertitudine. Ni s-au alăturat ca parteneri în crearea și validarea informațiilor din platformă cei de la Departamentul pentru SItuații de Urgență, Organizația Internațională pentru Migrație și Consiliul Național Român pentru Refugiați. E mai mult decât tehnologie, iar asta ne dă încrederea că putem, oră cu oră, zi cu zi, aplicație cu aplicație să fie puțin mai bine.” declară Bogdan Ivănel, Co-founder & CEO Asociația Code for Romania.
Platforma este un ghid general de informare și sprijin pentru cei care vor să se adăpostească în România din cauza războiului din Ucraina și poate fi accesată prin browser de pe orice dispozitiv. Ea este disponibilă în limbile ucraineană, română, engleză și rusă. Platforma va fi actualizată permanent cu informații utile verificate de partenerii noștri, Organizația Internațională pentru Migrație, Consiliul Național Român pentru Refugiați și Departamentul pentru Situații de Urgență, United Nations High Commissioner for Refugees.
Este gata și Resource & Volunteer Management (RVM). Este vorba despre o soluție de gestionarea a resurselor folosită deja în acest moment de către Departamentul pentru Situații de Urgență. Soluția permite managementul stocurilor de resurse disponibile, al cantității acestora, tipuri de materiale și locurile în care ele sunt depozitate, precum și statusul voluntarilor organizați pe specializări distincte.
La ce se mai lucrează în acest moment
În acest moment, Asociația Code for Romania mai lucrează la alte două soluții extre de utile pentru ucrainienii care fug de război și ajung în România.
Un Acoperiș: o soluție de identificare de spații de cazare care va ajuta refugiații care ajung în România și au nevoie de ajutor imediat. În platformă se pot înregistra persoane care pot pune la dispoziție camere sau imobile pentru persoanele care locuiesc în adăposturile puse la dispoziție de autoritățile române.
Cine Ce Face: o soluție care este în acest moment în curs de adaptare la condițiile noii crize, la război, pentru a avea o imagine cât mai clară a rolurilor actorilor instituționali în această situație de urgență.
Câți oameni sunt implicați în acest proiect
Mii de oameni sprijină inițiativa Asociației Code for România. “Aveam până la demararea acestui proiect 2300 de voluntari, însă numărul acestora e într-o continuă creștere. În fiecare zi ne contactează oameni care își doresc să ne ajute. Voluntarii nu sunt doar din România. Și oameni din Olanda, SUA, Marea Britanie au venit în ajutorul nostru”, a spus pentru Revista CARIERE Mădălina Ștefu, Communication Manager al Asociației Code for România.