Senzaţionalul de care avem nevoie

Nesatisfăcut de stilul lui de viaţă, multimilionarul american Millard Fuller a vândut tot ce avea – acţiuni, case, maşini – şi a plecat cu familia – soţia şi cele trei fiice – în Zair, unde a construit 100 de case pentru persoane defavorizate. Apoi s-a întors în America şi a fondat Habitat for Humanity. La baza acestei misiuni internaţionale stau multe principii biblice – ajutorul acordat aproapelui, faptele bune, dar nu doar pentru ceilalţi, ci şi pentru tine. Millard a popularizat voluntariatul, casele nefiind făcute de constructori specializaţi, ci de voluntari. Unii dintre ei nu au bătut niciodată un cui, darămite să construiască o casă.

„Voluntarul ajunge pe şantier, este trainuit, i se spune de dimineaţă care sunt activităţile, e dotat cu echipament de siguranţă şi apoi face sarcinile din ziua respectivă”, povesteşte Ana-Maria Godja, Manager de Comunicare şi Marketing la Habitat for Humanity.

Fireşte, există şi supervizori, oameni specializaţi în construcţii, un manager de proiect şi altul de şantier, toţi ingineri constructori.

Pe cine ajută

Familiile pe care organizaţia le ajută sunt considerate partenere şi trebuie să îndeplinească trei condiţii: să aibă nevoie urgentă de locuinţă, să fie şi ei voluntari la construcţia casei lor, dar şi la casele altor persoane din comunitatea lor. Se fac mai multe case per comunitate, uneori se ajunge la mici cartiere. Interesant este că cei ajutaţi trebuie să aibă un venit minim lunar constant, deoarece aceste case – şi acesta a fost de la început sistemul lui Fuller – nu se dau de pomană.

Prin acest program, el a încercat să-i responsabilizeze pe oameni, să le arate că o casă nu pică din cer, ci este un dar. Însă oamenii trebuie să se ocupe de ea şi să dea înapoi comunităţii ceva din ajutorul primit. Aşa că ei plătesc o rată lunară calculată în funcţie de venit, stabilită de acord cu Habitat. Se face un contract în care ei sunt proprietarii casei, iar ratele le plătesc în 15–20 de ani, în funcţie de venit. Iar acei bani merg într-un fond „rotitor“ şi sunt folosiţi pentru alte case. Deşi Habitat for Humanity este o organizaţie creştină, nu se ţine cont de religia sau de etnia beneficiarilor. De pildă, la Neamţ, în comuna Vânători, e o comunitate de romi de vreo 30 de case făcute de Habitat. Cu toţii îşi plătesc rata de 50 de lei pe lună.

„Construim case şi pentru familiile din grupurile vulnerabile, pentru că ele nu capătă ajutor din altă parte: mămici singure, familii monoparentale, pentru cei care provin din orfelinate, pentru persoane cu dizabilităţi fizice sau intelectuale”, spune Ana-Maria. „Am construit pentru o familie de nevăzători, care, culmea, a lucrat alături de noi pe şantier. Ţinem cont de aceste grupuri vulnerabile, sunt prioritare pentru noi.”

Cum funcţionează

Habitat funcţionează pe principiul lui Fuller, adică merge unde este chemat, deci întâi se adresează autorităţilor locale şi încearcă să-i determine să coopereze. Pentru că de obicei casele se construiesc pe terenul luat de la primărie în concesiune pe 50 sau 100 de ani. „Avem nevoie de ajutorul primăriilor, care ne ajută de multe ori şi cu utilităţile – apă, curent electric, gaze. În Rădăuţi, avem 87 de case şi patru în construcţie. Pe unde mergem, facem cartiere, spune Ana-Maria. Intervenim şi după inundaţii.”

La Dorohoi, au făcut un cartier întreg după ce apele s-au revărsat în 2010. Casele acelea sunt toate din cărămidă sau BCA, mai rezistente. Board-ul fiecărei filiale a Habitat e format din voluntari – unii sunt oameni de afaceri, alţii lucrează la instituţii, la şcoli etc. Fiecare filială are un comitet de selecţie care îi alege pe beneficiari şi urmăreşte familiile, dacă îşi plătesc ratele. Se discută cu ei, se verifică ce probleme au… naşteri, decese. Dacă au probleme, sunt păsuiţi şi ratele li se reeşalonează ca să le poată plăti. Dar au fost şi cazuri în care au ajuns şi la tribunal pentru a-i evacua. În acest caz, casa se dă altei familii în nevoie.

Probleme în Capitală

Habitat for Humanity nu are puterea financiară de a se îndepărta de oraşele în care are filialele. Casele pe care le construiesc sunt locuinţe simple, decente şi accesibile ca preţ, dar tot au nevoie de 50-65 de metri pătraţi să fie ridicate. Teren care e luat de la primării. În Bucureşti, nu putem construi, terenurile sunt extrem de scumpe şi nu am găsit înţelegere la nicio primărie pentru concesiuni, spune Ana-Maria. Partea de reabilitare/izolare e făcută deja de primărie şi lor le e greu să pătrundă pe piaţa imobiliară a Capitalei. Totuşi, în septembrie, vor demara un proiect în Bucureşti, primul de aici, cu fundaţia GDF (Franţa) şi cu SOS Satele Copiilor. Proiectul constă în reabilitarea căsuţelor din satul SOS de pe Calea Floreasca: izolare termică, acoperişuri noi, centrale. Acolo, în câte o casă, stau mame, asistente maternale şi cinci-şase copii. Habitat va reabilita 12 case în decurs de doi ani.

La ora actuală, mai au în construcţie un spital pentru bolnavii de cancer, în parteneriat cu Hospice – şi Wienerberger Sisteme de Cărămizi, un spital cu o capacitate de 700 de paturi, în sectorul doi. Din păcate, nu au venit la evenimentul de începere nici primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, nici primarul sectorului doi, Neculai Onţanu.

Companii şi vizibilitate

Proiectul lor Big Build atrage multe companii şi vizibilitate. Lafarge îi ajută cu ciment, cu bani şi cu voluntari, Wienerberger îi ajută cu cărămidă şi voluntari. Cei de la Petrom au avut un proiect de „răspuns la dezastru”, cum îi spun ei, care s-a derulat anul trecut în 16 comunităţi. „Ne-am gândit să mergem noi către oameni cu informare, educare şi prevenţie”, spune Ana-Maria. Să nu-şi mai facă o casă în albia râului şi să nu mai primească aprobare de la primărie, chiar dacă au teren acolo. ]

Proiectul „Pregăteşte-ţi căminul, protejează-ţi comunitatea” s-a derulat în mai multe etape. În prima au ales comunităţi vulnerabile la inundaţii, alunecări de teren şi cutremure din şapte judeţe. Au mers să vadă care sunt casele cele mai afectate şi de ce sunt aşa. Apoi au cerut sprijinul autorităţilor să facă o hartă de risc pentru fiecare comunitate şi au găsit o mare deschidere. Apoi campania de educare efectivă: un pliant cu ce trebuie să faci în caz de inundaţie, ce paşi trebuie să urmezi cât mai rapid, la fel în caz de cutremur, alunecare de teren sau accident tehnologic, pe cine trebuie să anunţi etc. Voluntarii au mers din uşă în uşă, au dat pliante, au explicat, au pus afişe şi la sfârşit au făcut o mapă pentru fiecare primărie. Au pus harta de risc pe panouri mari în locurile publice, trecând pe ea numerele de la poliţie, primărie, spital.

„Am făcut şi traininguri cu cei de la serviciul de voluntariat de urgenţă, serviciu pe care îl are fiecare primărie”, povesteşte Ana-Maria. „Şi, pentru că ne mai rămăseseră bani, în cazul caselor foarte afectate, am dat şi materiale de construcţie, şi asistenţă tehnică. Anul acesta facem acelaşi proiect în alte 12 comunităţi.”

Ajutor de la bloggeri

Din 2005 până acum 1.270 de familii au fost ajutate cu case reabilitate sau construite de la zero în contextul pagubelor produse de inundaţii. Au un grup de 30 de bloggeri care sunt alături de ei, vin la evenimente, strâng bani şi le promovează proiectele. Anul acesta fac proiectul Casa Mihail, din centrul Mihăileşti, unde vor locui şase persoane cu dizabilităţi mintale. În noiembrie vor face inaugurarea. Va fi o casă cu trei dormitoare, vor locui câte doi în dormitor, iar dotările sunt complet accesibilizate pentru nevoile acestor persoane. Schiţa a fost făcută de Institute for Human Centered Design de la Boston. O mare parte din sponsorizare vine de la Open Society Foundation a lui Soros, care se ocupă de dezinstituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi peste tot în lume. În 2009, la Timişoara, au mai făcut o casă pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii.

De trei ani de zile oamenii se descurcă foarte bine, şi-au făcut o grădină în faţa casei unde îşi pun legume şi altele de care au nevoie. „Sperăm ca şi cei şase locatari din Casa Mihail să se descurce la fel.” Mai au însă nevoie de 20.000 de euro. Aşa au decis să organizeze câteva evenimente, printre care „Women Build”, cu tradiţie în Habitat. Construiesc numai doamnele şi fac o donaţie pentru proiect. S-au întâlnit cu bloggeriţe şi cu partenerele din mediul de afaceri şi le-au rugat să strângă fonduri. Una dintre doamne a venit cu 500 de euro, cu toate că minimumul era 150.

Ziua mondială a locuirii

Anul acesta, Big Build are loc tot în octombrie, de Ziua mondială a locuirii. Vor să renoveze o şcoală la Vizureşti, în judeţul Dâmboviţa, o grădiniţă şi un dispensar. Au ales această comunitate pentru că au venit ei către Habitat. Vor construi de la zero şi o casă de cultură, tot în incinta acestui complex. Vor mai face şi un amfiteatru în faţa acestei case. Înăuntrul casei va fi o bibliotecă şi săli pentru activităţi artistice, culturale… Şcoala ar putea s-o folosească pentru program de afterschool, activităţi extracuriculare, meditaţii. Proiectul e desfăşurat în colaborare cu Habitat Irlanda de Nord, care trimite 50 de voluntari şi o parte din bani. Dar mai au de strâns vreo 30.000 de euro.

De unde vin banii

De la indivizi, companii, membrii ai comunităţii şi din parteneriate. Au unul cu Raiffeisen, care a dat 50.000 de euro. Acum este o perioadă de selecţie a unor comunităţi care vor fi ajutate anul viitor. „La Casa Mihail aşteptăm o echipă de voluntari de la Microsoft. La voluntari – după experienţa pe şantier – s-a observat o creştere în randament. Aşa marketează proiectele, ca unele de team building pentru angajaţi. Dispare funcţia şi se inversează rolurile. Apoi completează un formular de evaluare. Dacă ar face teambuilding cu o altă companie, probabil i-ar costa dublu sau triplu. Multe companii aduc partenerii lor de afaceri pe şantier şi plătesc pentru asta. Am lansat un proiect de un an, prin care s-au gândit să celebreze parteneriatul de 17 ani cu companiile americane.

Proiectul se numeşte „American Do Build”. Ambasada Americii a fost foarte deschisă apropo de el şi a trimis şi 10 voluntari cu donaţie, cu tot. Vizureşti şi Casa Mihail sunt incluse în acest proiect. În Economist a apărut un articol interesant, despre un profesor de acolo care a mers din uşă în uşă şi i-a convins pe copiii romi din Vizureşti care abandonaseră şcoala să revină la studii. Tot acolo a filmat şi Cristian Mungiu, căruia îi place foarte mult comunitatea. Din păcate însă proiectele Habitat for Humanity au o mare problemă: nu se bucură de vizibilitate în presă. Cu toate că ceea ce fac ei şi voluntarii lor poate intra la capitolul senzaţional, presa românească consideră că nu e senzaţionalul de care avem cu toţii nevoie.

Articol preluat din Revista Cariere de august. Pentru detalii legate de abonare, click aici