Industria de advertising şi nevoia de dialog, ca urmare a unor decizii guvernamentale
Înființată în 1939, International Advertising Agency reprezintă un parteneriat la nivel global între cele mai importante companii și reprezentanți ai industriei de marketing și comunicare – de la agenții de publicitate, companii de media, firme de marketing sau agenții de relații publice. Board-ul global este principalul organism de conducere al IAA, fiind responsabil pentru stabilirea obiectivelor și a strategiei organizației la nivel global.
În cadrul conferinței de presă prilejuită de această ocazie, desfăşurată al Bucureşti pe 25 februarie, Faris Abouhamad, Președinte și Chairman al Board-ului IAA Global și-a exprimat încrederea că forma actuală a OUG 25/2013 va fi rediscutată în Parlament și că în cadrul acestui proces va exista un dialog cu actorii din piață din care va rezulta o lege care să servească interesele ambelor părți.
Despre ce este vorba, de fapt? Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG), publicată pe 12 aprilie în Monitorul Oficial, după articolul 29 din Legea audiovizualului actuală, care stabileşte condiţiile pe care trebuie să le respecte comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media, s-a introdus un articol nou, potrivit căruia "orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi facută de un intermediar decat în numele şi pe seama beneficiarului final al publicitatii televizate", iar orice oferte de preţ pentru achiziţionarea publicităţii televizate, prezentate de aceşti intermediari, vor fi "în mod obligatoriu confirmate în prealabil în scris cu radiodifuzorul"."În scopul obţinerii acestei confirmări, intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicităţii televizate pentru care solicită ofertele de preţ", se mai spune în Ordonanţă.Plata se va face direct către radiodifuzor de către beneficiarul final al publicităţii televizate, în baza facturii emise de radiodifuzor catre beneficiar, iar "orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă beneficiarului final al publicităţii televizate".
De asemenea, Ordonanţa prevede că intermediarii nu pot primi altă plată sau contraprestaţie decât "cea care le este plătită de către beneficiarul final al publicităţii televizate în vederea remunerării serviciilor prestate şi nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului".Orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor acestui articol este nul, se mai spune în Ordonanţă.
IAA şi UAPR, analizând prevederile OUG 25/2013 şi evaluand posibilele consecinţe, au constatat că aceasta aduce un plus de transparenţă financiară, însă cu un cost de complexitate care poate genera blocaje majore atat în funcţionarea pieţei de publicitate, cât şi la nivelul întregii economii.
De aceea, IAA Romania şi UAPR au propus anul trecut (3 iunie 2013) Parlamentului României adoptarea unui amendament la OUG 25/2013 de modificare a Legii audiovizualului, pentru eliminarea costurilor de complexitate suplimentare pe care le generează aplicarea actului normativ de modificare a legii, în forma sa actuală.
“Am decis să avem această întâlnire în România tocmai pentru a ne exprima sprijinul pentru industria locală care a avut de suferit ca urmare a Ordonanței din aprilie 2013. Astfel de iniţiative nu reprezintă o premieră la nivel global, dar noi, IAA, am fost mereu alături de membrii noștri și ne-am arătat întotdeauna disponibilitatea de a discuta cu autoritățile pentru a găsi cele mai bune soluții”, a declarat Faris Abouhamad, Preşedinte şi Chairman al IAA Global.
De asemenea, Michael Lee, Managing Director al IAA Global, a explicat faptul că orice inițiativă de reglementare care nu este discutată cu cei care reprezintă subiectul reglementării este menită să eșueze. “Dacă există puncte divergente între o industrie și autorităţile primul pas este ca cele două parți să se aşeze la masă și să discute. În Franța a existat un episod similar cu cel din România, dar acolo autoritățile au acceptat dialogul cu industria iar astfel legea a început să funcționeze” , a declarat Michael Lee.
Mihai Bârsan, Președinte al Comitetului Director IAA România, s-a arătat încrezător în faptul că autoritățile se vor angaja într-un dialog cu industria, arătând că valoarea adăugată pe care industria de comunicare și publicitate o aduce în economie. “ Impactul publicității asupra economiei este mare, spre exemplu, în Marea Britanie, pentru fiecare liră investită în această industrie produsul Intern Brut crește cu 6 lire. În România, consumul gospodăriilor reprezintă 70% din PIB, deci creșterea economică depinde de consumul intern, iar publicitatea reprezintă unul din instrumentele prin care putem genera acest efect”, a declarat Mihai Bârsan.
Mai multe informații despre IAA Global puteți găsi accesând următorul link.