Fundația Vodafone anunță câștigătorii programului „Voluntar de profesie”
Fundația Vodafone va asigura salariile curente ale voluntarilor și cheltuielile administrative, pentru ca aceștia să se poată dedica în totalitate proiectelor pe care le vor desfășura, la ONG-urile pentru care au optat.
Organizațiile non profit beneficiare sunt Asociația M.A.M.E., Asociația Audiosofia, Asociația Română împotriva Leucemiei, Asociația Socola Iași, Asociația Centrul de Performanță Before&After School Conil, Asociația Raza de Soare, Asociația Catharsis Brașov, Asociația Habitat for Humanity, Asociația Diaconia Ajutor Internațional, Asociația S.M. Speromax Alba, Fundația Vodafone România, Fundația Dezvoltarea Popoarelor, Fundația Terre des Hommes, Fundația Sfântul Sava de la Buzău, Fundația de Sprijin Comunitar, Fundația Hospice Casa Speranței și Fundația Principesa Margareta a României.
Voluntarii selectați au vârste cuprinse între 18 și 48 de ani și sunt de profesie economiști, profesori, pedagog social, agent de vânzări, inginer electronist, pictor, asistenți sociali, studenți.