Dezvoltarea relațiilor bilaterale și susținerea antreprenoriatului sunt esențiale pentru dezvoltarea economică a unui stat
Digitalizarea, educația antreprenorială, relațiile bilaterale dintre mediul de afaceri din România și cel din Republica Moldova și cooperarea academică au fost o parte din subiectele importante, în cadrul Forumului Economic „Oportunități de a investi în Republica Moldova și România”, organizat la Chișinau, unde a participat delegația Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminim – CONAF, condusă de Președinta Cristina Chiriac.
Misiunea economică a CONAF în Republica Moldova a vizat o serie de întrevederi bilaterale cu reprezentanți ai mediului antreprenorial, mediulului asociativ, academic și întâlnirea oficială cu Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
„Dezvoltarea relațiilor bilaterale și susținerea antreprenoriatului sunt esențiale pentru dezvoltarea economică a unui stat. Cred că împreună putem realiza proiecte de succes. Pentru a scala însă astfel de inițiative este nevoie de îmbunătățirea cadrului legislativ, astfel încât să încurajeze accesul investitorilor pe piața din Moldova, să susțină inițiativa privată dispusă să investească și să deschidă noi orizonturi de colaborare”, a fost mesajul Președintei CONAF, Cristina Chiriac.
La rândul său, Radu Magdin, Ambasador CONAF pentru intensificarea relațiilor externe, a vorbit despre cooperarea și comunicarea dintre cele două state, elemente esențiale care pot conduce spre progres economic.
„Susțin cu toată prietenia întărirea relațiilor bilaterale dintre cele două state: România și Republica Moldova. De-a lungul timpului, am reușit să implementăm proiecte de succes și acest lucru ne dă încredere și speranță că schimbul de experiență și conlucrarea pe inițiative de interes comun vor contribui la crearea de valoare adaugată pentru ambele state”, a declarat Liliana Agheorghicesei, Președintele Patronatului Femeilor de Afaceri din IMM Suceava.
De asemenea, în cadrul misiunii economice, CONAF împreună cu AFAM și-au consolidat parteneriatul în vederea dezvoltării de proiecte durabile pentru susținerea femeilor în afaceri, educație antreprenorială și digitalizare. Nevoia de susținere și promovare a femeilor care au reușit în business astfel încât acestea să devină repere de bune practici, sunt esențiale pentru a stimula comunitatea femeilor antreprenoare din Moldova, iar rolul parteneriatului dintre cele două organisme este acela de a promova egalitatea de gen și abilitatea femeilor de a se afirma în societate, prin planuri și acțiuni comune. Educația antreprenorială și digitalizarea reprezintă factori cheie pentru gestionarea și dezvoltarea afacerii și promovarea egalității de gen.
„Unul dintre obiectivele noastre majore este de a susține educația antreprenorială în învățământul primar și gimnazial prin crearea unui concept unic de studiu, standardizarea și îmbunătățirea curriculei, implicarea profesioniștilor din domeniu care vor participa în calitate de mentori și vor prezenta cu studii de caz și exemple practice. CONAF a inițiat deja implementarea în România a „Pactului pentru Educație Antreprenorială” și considerăm că practica și experiența lor ne va oferi un bun start de a implementa educația antreprenorială și în Republica Moldova” – a declarat Angela Gladei, Președinta AFAM – Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova.
Delegația CONAF a fost formată din reprezentanți ai industriei de beauty, IT, turism, educație, consultanță, energie, industria chimică și industria alimentară din județele Suceava, Bacău, Botoșani, Cluj, Brașov, Iași, Mureș și București.