De ce participarea contează? Rolul societății civile (partea I)

„Ideea că societățile se dezvoltă mai mult sau mai puțin în funcție de anumite atribute culturale are o istorie lungă în științele sociale, deși este însoțită uneori de critici și contestări. Termenii individualism–colectivism sunt dintre cei mai discutați din lista de însușiri folosite pentru a descrie societăți. Din perspectiva sondajelor care compară țări, România are un nivel scăzut de individualism, respectiv unul ridicat de colectivism, în comparație cu țările din Europa. Are vreo însemnătate această diferențiere?

Cel mai probabil, da!”, spune Gabriel Bădescu, directorul Centrului pentru Studiul Democrației. „Comunitățile cu nivel ridicat de individualism sunt, oarecum surprinzător, cele în care oamenii cooperează mai frecvent și cu mai mult succes. Or, succesul cooperării este unul dintre ingredientele importante pentru dezvoltarea economică și democratică.”

Directorul Centrului pentru Studiul Democrației observă că, deși perioada imediat următoare căderii regimului condus de Ceaușescu a fost remarcabilă din perspectiva unei solidarități cu cuprindere largă, totul a durat câteva luni, după care Piața Universității, mineriadele, apoi conflictul interetnic de la Târgu-Mureș, violențele de la Hădăreni au scos la iveală o societate tot mai divizată. Iar cele mai recente dovezi de coeziune sunt îndreptate mai degrabă împotriva unei minorități sau a unor grupuri vulnerabile.

„Inițiative precum cea a «Coaliției pentru Familie» ne arată un potențial ridicat de coeziune pentru o parte a societății, posibil chiar pentru o majoritate a ei, construită însă pe opoziția față de un grup minoritar de cetățeni. Vedem tot mai des „solidarizări” de acest fel și în alte țări: antirefugiați în Ungaria, antipolonezi și antiromâni în Marea Britanie, antimexicani și antimusulmani în SUA. Au fost un teren fertil pentru politicieni precum Nigel Farage, Victor Orban, Donald Trump și mulți alții.”

Directorul Centrului pentru Studiul Democrației arată că problemele de coeziune și de solidaritate par să se accentueze în România și pot fi influențate de inegalitatea economică, crescută în ultimii ani, ajungând din perspectiva unor indicatori-standard la cele mai ridicate valori din UE. „Avem diferențe mari de venituri între profesii diferite și, mai ales, în interiorul acelorași profesii. De asemenea, pentru mulți indicatori care contează, de exemplu, abandonul școlar, diferențele între urban și rural sunt între cele mai mari din UE. La fel și în cazul diferențelor regionale.”

Deși mass-media ar trebui să fie portavocea respectării drepturilor și libertăților cetățenești, în realitate, cele mai multe dintre acțiunile civice nu se bucură de atenție. „Motivul este simplu: presa are o capacitate tot mai scăzută să acopere teritoriul României. Tot mai puțină presă locală și cu resurse tot mai mici. În plus, unele inițiative nu sunt suficient de spectaculoase pentru presă sau riscă să-i supere pe liderii locali, finanțatorii de presă etc.”

„Un exemplu notabil de relație problematică între o inițiativă civică și mass-media este cel al opoziției față de proiectul minier din Roșia Montană. Timp de mai mulți ani presa românească a scris foarte puțin despre proiect, însă a publicat din plin reclamă și articole publicitare în favoarea companiei miniere. Abia după ce au început proteste masive în câteva orașe mari, presa a început să prezinte și versiunea opozanților. Urmarea a fost că opinia publică s-a schimbat radical în câteva luni, cristalizându-se într-o opoziție puternică față de proiect”, comentează Bădescu.

Interesul public pentru problemele ce țin de calitatea serviciilor în sănătate și educație ar merita mult mai multă atenție și implicare din partea cetățenilor. „Un motiv important pentru participarea scăzută din societatea românească, în plus față de aderența slabă la norme de cooperare, este numărul scăzut de «supercetățeni»: cei cărora le pasă de probleme și știu cum să mobilizeze și alți oameni alături de ei.”

SEPARAT SAU ÎMPREUNĂ? Uniți suntem mai puternici

Intuim cu toții de ce trebuie să participăm: într-un fel, dacă participi, exiști. Exiști și ca individ, și ca parte a unei colectivități mai largi, generic numită societate civilă. „Societatea civilă din România a apărut și s-a dezvoltat în orașele mari universitare, iar o parte importantă dintre membrii ei sunt tineri educați, cosmopoliți. Reușește să supraviețuiască în condiții de finanțare dintre cele mai dificile și să ofere eficient servicii pe care statul nu le acoperă. Nu reușește să fie suficient de activă în dezbateri și să influențeze frecvent decizii de politici publice.

O parte importantă a României nu are nici acum, la peste un sfert de secol de la căderea comunismului, contact cu organizațiile civice. Desigur, nu e o surpriză, din moment ce avem județe fără niciun cinematograf, fără nicio librărie, fără niciun medic psihiatru, iar peste 30% dintre școli au cel puțin un profesor care nu este calificat.” Deși e greu să îi identifici și să îi numești pe cei mai dinamici reprezentanți ai societății civile, fără să generezi discuții de tipul: «era Bob Dylan potrivit pentru premiul Nobel sau nu? », preferința politologului se îndreaptă către „organizațiile care inovează, apoi încearcă să multiplice scara acțiunilor lor, mergând până la schimbarea politicilor publice. Organizațiile care inițiază sau se implică în rețele tind să aibă impactul cel mai ridicat. Există, iar numărul lor pare să crească.”

Gabriel Bădescu evidențiază activitatea Centrului de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), organizație neguvernamentală care identifică inițiativele civice locale, le asistă cu know-how și organizează o Gală a Participării Publice în cadrul căreia premiază inițiativele de succes. „Merită parcursă lista premianților, pentru că oferă o imagine mult mai luminoasă a societății decât cea pe care o vedem la televizor sau în presa scrisă.” Deși figurile marcante ale societății civile sunt deseori suspectate că ar avea interese la fel de divizate precum societatea pe care o reprezintă, Bădescu apreciază că „cei mai mulți dintre activiștii cu experiență știu că este util să negocieze și să atenueze diferențele dintre ei. Amenințările la adresa democrației și problemele cu care se confruntă UE vor stimula, probabil, colaborările dintre actorii civici de la noi.”

ATITUDINEA CIVICĂ SE ÎNVAȚĂ

Gabriel Bădescu este profesor de științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai. El spune că rolul școlii și al educației este esențial în dezvoltarea spiritului civic și al simțului de responsabilitate față de comunitate. „Sunt studii care arată că elevii care învață despre funcționarea democrației tind să fie mai participativi, inclusiv la vot. Este necesar, dar nu și suficient ca educația civică să fie predată mai mult decât în prezent. Spiritul civic poate fi format la fiecare dintre disciplinele școlare, folosind exemple potrivite și insistând asupra lucrului în echipă. În plus, mediul școlar ar trebui să fie în acord cu principiile și practicile democratice. Atunci când profesorii sunt abuzivi, îi tratează pe elevi diferit în funcție de poziția socială a părinților, de etnie, religie, orientare sexuală sau când tolerează situații de fraudă și incorectitudine, efectele procivice ale școlii dispar.”

(va urma)

Acest articol a fost publicat in Revista CARIERE Nr. 233/decembrie 2016. Pentru detalii legate de abonare,
click aici