Click aici să vedeţi ce face Habitat for Humanity la Vizureşti
Ieri, de Ziua Mondială a Locuirii, am fost la Vizureşti, o localitate nu foarte departe de Bucureşti, în care cei mai mulţi locuitori sunt penticostali de etnie rromă. Un sat curat, destul de mare şi asfaltat, cum sunt multe, însă cu deficienţele lui, la fel de comune şi ele. De pildă, oamenii au apă numai de la făntâni, satul nefiind dotat cu canalizări şi alte lucrări edilitare. Situaţia nu este diferită nici la şcoală, unde învaţă peste 200 de copii, şi nici la dispensar, nefuncţional deocamdată, deşi a fost construit în urmă cu nişte ani. Însă situaţia din curtea şcolii este în plin proces de schimbare, datorită comunităţii locale din Vizureşti, care a cerut ajutorul celor de la Habitat for Humanity România.
„Anul acesta Habitat for Humanity România extinde sprijinul oferit familiilor către comunităţi, dorind să transmită un mesaj puternic de susţinere a comunităţilor locale. Vizureşti este o comunitate în care locuiesc 1.400 de persoane, 65% dintre aceştia fiind de etnie romă. Asemenea anilor precedenţi, evenimentul Big Build este posibil doar prin colaborarea multor parteneri locali, naţionali şi internaţionali, cărora le mulţumim”, a spus Mario DeMezzo, Director Naţional Habitat for Humanity România.
Mai exact, Habitat a venit la Vizureşti cu specialiştii de care dispune şi a spus că obiectivele sunt:
– reabilitarea dispensarului din Vizureşti;
– construirea grupului sanitar al şcolii şi lucrări de renovare la şcoala din Vizureşti unde învaţă 204 de elevi;
– termoizolarea exterioară a grădiniţei unde vin zilnic 41 de copii din comunitate;
– construirea unui spaţiu pentru after-school şi educaţie non-formală, adresat atât elevilor, cât şi adulţilor din comunitate (o căsuţă de cultură de 70 de metri pătraţi);
– implicarea locuitorilor din comunitate în noul şantier Habitat de la Vizureşti – în activităţi de construcţie;
– găzduirea unui total de peste 100 de voluntari zilnic şi promovarea voluntariatului naţional individual prin conştientizarea de către public a valorii sprijinului acordat voluntar de membrii comunităţilor;
Ajutoarele externe nu au întârziat să apară. Pentru al cincelea an consecutiv, Habitat for Humanity Irlanda de Nord contribuie cu un grup de 20 voluntari nord-irlandezi, care s-au mutat timp de o săptămână în Vizureşti. Voluntarii lucrează cot la cot cu localnicii şi alţi voluntari naţionali, iar până vineri grupul sanitar şi spaţiul pentru after-school vor fi gata.
Suntem mândri să susținem proiectul Big Build 13 din postura de partener media.