Citius, Altius, Fortius în scop caritabil

În drumul lor, Paula și colegii săi au trecut prin sătuce în care casele, magazinele şi chiar băncile erau din chirpici. „Eram la 3.200 de metri. Nişte copii au alergat după noi să ne vândă lucruri împletite realizate de ei şi ne-au abordat într-o engleză perfectă. Se pare că sunt mulţi voluntari care vin în această zonă să-i înveţe pe localnici limba engleză”, povestește Paula.

În prima zi, grupul însoţit de ghizi a pornit la un drum care a durat şase ore în loc de patru. După 15 minute, de mers pe o pantă abruptă, toţi au început să respire greu. La finalul traseului, la 2.000 de metri, au ajuns în prima tabără unde îi aşteptau corturile deja instalate. Într-unul mare, aşezaţi în cerc, stând pe nişte scăunele pliante, au fost serviţi cu ciorbă de fasole de către un bucătar cu o bonetă pe cap. Pentru a căpăta mai multă energie, meniul conţinea carbohidraţi şi legume. Peste noapte, pentru că nu aveau toţi un cort rezistent la minus15 grade, aproape că îngheţau, iar a doua zi nu erau chiar atât de odihniţi, îşi aminteşte Paula.

Traseul a continuat în următoarele zile într-un ritm mai alert. Au mers câte 10 ore pe zi, iar condiţiile meteo se înăspreau pe măsură ce urcau pe munte. Paula îşi aminteşte că, atunci când era ceaţă, nu reuşea să vadă la câţiva metri. În dreapta lor era mereu prăpastia. „Ne-am ars pielea de la soarele puternic, chiar şi cu factor de protecţie 50. Am prins ploaie, grindină, ceaţă, frig şi am cărat 7 kg de lucruri în rucsac. Teoretic, ar fi trebuit să mergem mai repede, dar fiecare om avea ritmul lui şi nu voiam să ne pierdem de grup. Scopul traseelor era să ajungem într-o altă tabără care era aşezată la o altitudine mai joasă. Medicii ne-au spus să nu ne speriem dacă o parte dintre colegii noştri de cort nu mai respiră pentru câteva secunde şi ne-a rugat să nu-i trezim, pentru că acest lucru e ceva normal la o altitudine mare”, îşi aminteşte ea. Ei erau foarte atenţi la semnele de oboseală sau de leşin ale participanţilor, iar ghizii se ofereau să le care ruscacurile. Uneori, un ghid căra şi câte trei bagaje în spate sau chiar îi ţineau de mână pe cei care mergeau foarte greu.

Din cele câteva sate în care au mers, Paula a fost impresionată de unul situat la peste 3.000 de metri, în drum spre a treia tabără. Satul avea un şef care împărţea pământul fiecărei familii în funcţie de numărul de copii, și fiecare îşi cultiva pământul. Ţineau la ideea de conservare. Nu mergeau la păşunat decât pe anumite dealuri, tocmai pentru ca natura să se regenereze.

„În a cincea zi, în patru ore şi 30 de minute am ajuns la 4.430 metri, al doilea cel mai înalt vârf din Etiopia. Era o vreme umedă, cu ceaţă, simţeai frigul intens. Tour-operatorul a spus ca rata celor care renunţă este de 15-20%. Iar traseul pe care l-am făcut noi nu s-a soldat niciodată cu succes. Până la noi. Ne-am oprit, am făcut pauze, ne-am încurajat. Eram entuziasmaţi şi foarte obosiţi. Am fluturat drapelul României. Eram foarte bucuroasă de rezultat”, spune entuziasmată Paula.

Ea mai spune că rezultatul a fost meritul întregii echipe, pentru că, atunci când eşti pe munte, nu te poţi baza decât pe oamenii din jurul tău.

De la tribunal până în vârful muntelui

Când era mică, şi-a dorit să devină jurnalistă, dar, cum i-au plăcut mereu provocările, s-a gândit să dea la Medicină ori la Drept. A ales Dreptul, pentru că-i era teamă de sânge. În prezent este avocată, specializată în dreptul muncii la DLA Piper. Paula Boteanu are 27 de ani şi este o persoană curajoasă, ţinând cont de faptul că a urcat la 4.500 de metri, pe al doilea cel mai înalt vârf din Munţii Simiens (Etiopia), într-o expediţie de strângere de fonduri pentru copiii din Bangladesh.

Paula lucrează într-un domeniu în care factorul uman este important, de aceea s-a implicat în proiecte pro bono sau de strângere de fonduri prin care încearcă să-i convingă pe oameni să doneze şi pentru cauze mai puţin apropiate de ei. Se știe că întotdeauna e mai greu să fii sensibilizat de problemele din alte ţări.
Ea s-a implicat în proiectul de strângere de fonduri pentru copiii din Bangladesh din februarie, împreună cu o echipă de 40 de avocaţi şi alţi angajaţi DLA Piper din întreaga lume. A fost nevoie de curaj să facă acest efort, căci pentru a escalada vârful Ras Dashen (4.543 m) din Munţii Simiens îţi trebuie voinţă şi rezistenţă. Pentru cauză, Paula şi echipa ei trebuie să strângă până la finalul lunii decembrie în jur de 150.000 de lire sterline. Tot până la finalul anului, fiecare avocat implicat trebuie să adune 3.000 de lire, iar partenerii 5.000 de lire.

O cauză serioasă

Ea a fost singura membră a DLA Piper România care a participat la acţiune, iar eforturile ei de fundraising nu s-au oprit. Cu câteva luni în urmă ea a iniţiat diferite acţiuni. „Am organizat mici evenimente, am făcut prăjiturele de casă şi bunătăţi pentru 50-60 de persoane, am mers la fiecare client în parte şi le-am spus povestea mea şi a copiilor. M-am documentat, am făcut prezentări, iar toate aceste eforturi i-au convins că este o cauză serioasă”, povesteşte Paula.

Poate că pentru unii nu pare atât de greu să mergi 20 km pe zi, însă nimic nu se compară cu 10 ore de mers la o altitudine care are un nivel mare de dificultate, unde respiraţia devine din ce în ce mai greoaie, mai ales că mergi pe pietre şi pe marginea prăpastiei, pentru că acolo se aflau potecile. „A fost un traseu de gradul 4 din 5 ca dificultate. Un traseu apropiat ca dificultate de Kilimanjaro, ne-au spus organizatorii. Nu reuşeam să ne odihnim, am dormit într-un cort la 3.000 de metri. Am avut doi medici cu noi şi o echipă locală”, spune Paula. Pentru localnici, expediţia a oferit un loc de muncă.

Înainte obişnuia să facă jogging, iar cel mai recent concurs la care a participat a fost Bucharest Half Marathon, aşa că era cât de cât în formă pentru expediţie. Pentru traseu, Paula a început să se antreneze mergând zilnic pe jos. Cu două săptămâni înainte, Paula şi-a purtat zilnic bocancii la birou ca să se obişnuiască cu ei. Mergea cu ei chiar şi la întâlnirile cu clienţii.

Fiecare participant la expediţie trebuia să-şi facă rost de echipament complet de mers pe munte, de sac de dormit şi beţe de trekking. Tot ei s-au ocupat de obţinerea vizei şi de plata cazării. Firma a plătit biletul de avion, cele şase vaccinuri obligatorii şi pastilele pentru malarie. În expediţie, apa bună de băut trebuia preparată din timp. Adică, apa se fierbea, se punea o soluţie în ea şi trebuia să aştepţi 30 de minute ca să poți s-o bei.

Pentru expediţie, firma a contractat un tour-operator din UK care se ocupă de toată logistica, iar pentru o taxă de 5.000 de lire pentru 10 persoane, face tururi doar în scopuri caritabile. Banii sunt donaţi către cauza aleasă.

Paula Boteanu nu se opreşte aici. Ea este implicată şi în alte cauze umanitare şi se va ocupa intens de organizarea proiectelor cu UNICEF, cu care casa de avocatură a încheiat un parteneriat pe trei ani pentru a oferi resurse şi expertiză în cunoştinţe juridice pentru cauzele sale.
Astfel, casa de avocatură a alocat 5 milioane de lire sterline orelor pro bono, iar avocaţi din întreaga lume lucrează la proiectele lor.

Filiala locală se implică în acţiuni pro bono pentru ONG-urile care nu beneficiază de asistenţă juridică cum sunt United Way, Fundaţia Inimă de Copil, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA sau Fundaţia PACT. În 2014, DLA Piper a oferit peste 202.500 de ore de consultanță juridică pro bono și proiecte în slujba comunității. Timp de un an, 116 avocați, au lucrat pe probleme legate de drepturile copiilor, acces la justiție, violența împotriva femeilor, refugiați și educație pentru organizații caritabile și ONG-uri, precum UNICEF, Amnesty International, ActionAid, Save the Children, United Way sau Mental Disability Advocacy Center.