Bucureştiul are primul container pentru reciclarea hainelor
Instituţiile din Strada Ion Ghica nr. 11 vor colabora cu o serie de organizaţii nonguvernamentale pentru a strânge haine și încălțăminte curată, fără defecte, care pot fi refolosite şi pe care le vor distribui oamenilor nevoiaşi din România şi din străinătate, anunţă totb.ro.
„La începutul proiectului am strâns haine pentru ajutorarea refugiaţilor din tabăra din Serbia. Am organizat tot procesul, am anunţat colecta, am împărţit donaţiile şi ne-am ocupat de transport. Ne-am dat seama că în Bucureşti nu exista încă niciun loc unde să se colecteze haine sau încălţăminte în scopuri caritabile. Ne-ar plăcea ca, prin amplasarea primului container pentru textile în faţa clădirii noaster, să inspirăm şi alte organizaţii să facă locuri de colectare similare“, spune directorul Centrului Ceh, František Zachoval.
„Textilele reprezintă peste 20% din deşeurile mixte. Containerele pentru textile şi haine au un mare potenţial de a salva mediul înconjurător“, a declarat ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti, Vladimír Války.