Puterea voinței sau mindfulness?
„Poți face orice îți pui în minte”, spunea Benjamin Franklin. Așa că este cu atât mai important să ne punem în minte lucruri înțelepte și să știm să ne dozăm perseverența. Și mai este important să facem lucrurile la timpul lor.
Când se pune atât de mult preț pe puterea voinței, când reușita (rapidă) devine unitatea de măsură a valorii omului, iar perseverența este un indicator al tăriei de caracter e simplu să uiți că și acestea au nevoie de reglaj și să ajungi să le aplici excesiv, uitând că în orice direcție corectă se poate merge prea departe și că în toate situațiile e nevoie să integrezi în gândirea ta mai multe criterii, standarde și elemente.
Așadar, câtă perseverență e prea multă perseverență, cât de rapidă e reușita sănătoasă, cât de înțeleaptă este voința?
CÂTĂ PERSEVERENȚĂ E PREA MULTĂ PERSEVERENȚĂ?
În cartea Late Bloomers: The Power of Patience in a World Obssessed with Early Achievement, Rich Karlgaard scrie și despre înțelepciunea de a renunța. Cultura în care trăim ne comunică fără încetare că e vital să perseverezi, să continui, să învingi orice obstacol. Să fii neobosit este o virtute. Sigur că tenacitatea este vitală. Perseverența este, fără îndoială, una din cheile succesului. Dar și renunțarea are rolul ei. Important este ca la baza perseverenței și a renunțării să fie motivele corecte.
Perseverează atunci când ceea faci are sens, când te reprezintă, când te împlinește și răspunde nevoilor tale, când îți pune în valoare capacitatea, abilitățile, când îți împlinește visurile. Dar nu persevera din orgoliu, din ambiție, din dorința de a reuși cu orice preț, de a controla în mod absolut mersul lucrurilor. Nu persevera pentru că ți-e teamă de ce cred ceilalți sau pentru că ți-e teamă de ce crezi tu despre tine.
Renunțarea poate fi, și ea, un act de înțelepciune și putere. Renunță atunci când simți că nu mai ești pe calea cea bună. Poate că s-a schimbat destinația, poate că te-ai schimbat tu, poate că s-a schimbat direcția în care se află destinația ta. Poate ai de făcut un ocol pentru a mai învăța ceva, pentru a te cunoaște mai bine, pentru a te dezvolta sau poate chiar pentru a înțelege mai bine drumul pe care mergi și unde vrei să ajungi. Poate că nu este încă locul sau timpul pentru ce vrei tu să faci. Nu renunța din teamă, din neîncredere, din cauza celorlalți.
Perseverează, dar nu orbește. Tenacitatea este o resursă limitată, așa că ai grijă să o utilizezi înțelept. Ai grijă să faci diferența dintre rezistență și reziliență și nu uita că resursele tale se reînnoiesc atunci când faci lucrurile în acord cu tine, în mod autentic, nu atunci când ce faci nu te reprezintă, nu te împlinește sau nu are sens pentru tine.
Acest lucru este cu atât mai valabil astăzi, când schimbarea este la ordinea zilei. Vremea siguranței și a certitudinilor a trecut. Astăzi trebuie să funcționăm și să performăm în condiții de incertitudine și ambiguitate. Trebuie să pornim la drum cu informații incomplete, să eșuăm rapid ca să putem învăța din greșeli și să putem face la timp ajustările și reglajele necesare. Atât perseverența, cât și renunțarea sunt importante pentru a inova cu succes.
Examinează motivele din care vrei să perseverezi sau din care vrei să renunți, vezi cât de înțelepte și funcționale sunt și caută să faci ceea ce este cu adevărat bine pentru tine.
CÂT DE REPEDE E PREA REPEDE?
În societatea noastră sunt aclamate mai ales reușitele rapide și timpurii. Suntem foarte sensibili la succesul fulminant și la succesul peste noapte. Așteptările noastre sunt pe măsură. Ne așteptăm ca tinerii să știe exact, de la vârste foarte mici, ce vor să facă pentru tot restul vieții lor. Ne așteptăm să ne dăm seama foarte repede exact ce este de făcut și cum se face, pentru ca succesul să fie neîntârziat. Uităm că omul se află într-un continuu proces de devenire. Nu putem renunța la niciuna dintre etapele acestui proces – pentru că fiecare dintre ele servește unui alt scop și aduce aportul de înțelegere și înțelepciune pe care se clădește următoarea.
Milan Kundera se întreabă, în romanul Lentoarea, „De ce a dispărut plăcerea zăbavei?”. Astăzi, totul trebuie să fie imediat. Dar există un ritm firesc al lucrurilor și nu e firesc degeaba. Între însămânțare și coacere, între naștere și maturizare, între idee și implementare există câteva etape firești de creștere, formare și consolidare. Toate sunt necesare. În plus, în goana după viteză, sărim nu numai peste numărul etapelor, ci și peste caracteristicile lor – deși unele ne solicită mintea în diverse moduri formatoare, altele ne solicită corpul în moduri structurale, iar altele ne solicită sufletul în moduri vitale. Toate sunt necesare.
Cum știi care e ritmul corect? Fiind autentic, fiind conștient de tine și de ce se întâmplă în jurul tău, ghidându-te după funcționalitate, acționând cu smerenie și stimă de sine, nu motivat de temeri și orgolii.
PUTEREA VOINȚEI SAU MINDFULNESS?
În cartea Anam Cara: A Book Of Celtic Wisdom, John O’Donohue face diferența dintre voință și mindfulness, ca factor propulsor și ghidator pentru deciziile și acțiunile noastre.
„Creezi mai bine dacă lucrezi cu mindfulness-ul decât dacă lucrezi cu voința. Prea adeseori oamenii încearcă să-și schimbe viața folosindu-se de voință ca de un fel de ciocan, cu care vor să-și modeleze viața prin lovituri repetate. Mintea lor va identifica scopul, după care voința va viața în forma stabilită. Acest mod de a aborda sacralitatea vieții este extern și violent. Te forțează să ieși din tine, iar după aceea poți petrece ani întregi rătăcit în sălbăticie. Poți chiar să mori inaniție, prin autoînfometare.
Dar dacă te supui unui alt flux, dacă intri într-un alt ritm, vei ajunge, natural și ușor, la tine însuți. Sufletul tău cunoaște geografia destinului tău. Numai sufletul tău are harta viitorului tău, așa că poți să ai încredere în unghiul său de vedere, chiar dacă-ți pare indirect și oblic. Te va îndruma pe drumul tău, te va conduce la destinația ta. Dar, mai ales, te va învăța să găsești un flux și un ritm care să fie bune cu tine.”
Știi ce, cum și cât e bine fiind bun cu tine!