Productivitatea este strict legată de starea de spirit
Când nu ne simţim în formă, tendinţa naturală este să amânânăm puţin lucrurile pe care le avem de făcut. Ideal ar fi să facem ceva distractiv între timp. Amânarea lucrurilor este o tehnică de management a dispoziţiei, însă efectul este totuşi de scurtă durată, la fel ca efectul drogurilor, se arată într-un articol publicat de Business Insider. Interesant este că suntem mai predispuşi spre amânarea lucrurilor cu cât suntem mai încrezători că asta ne va ajuta. Un studiu realizat cu ajutorul unor elevi de şcoală a arătat că cei care credeau că dispoziţia lor proastă se poate schimba dacă se joacă câteva minute, şi-au petrecut aproximativ 15 minute distrându-se, faţă de numai şase minute cât s-au distrat cei care credeau că starea lor proastă este înţepenită. Practic, dispoziţia pe care o avem este în strânsă legătură cu orice facem, nu doar cu productivitatea. Interesant este că şi studenţii cu o dispoziţie bună au amânat mai mult lucrurile dacă au fost convinşi că asta îi va ajuta.
Forţaţi să scrie
Un studiu realizat cu ajutorul unor scriitori a arătat că aceştia au devenit mai productivi şi mai creativi atunci când pur şi simplu au fost forţaţi să scrie, în loc să aştepte să fie loviţi de inspiraţie. Însă dispoziţia pe care o aveau era cea care îi ţinea pe loc de la scris.
Fericirea creşte productivitatea
Ca să fim motivaţi avem nevoie să simţim ceva. Să avem doar un scop raţional în minte sau să credem că ne dorim ceva nu este suficient. Chip şi Dan Heath, autorii cărţii Switch: How to Change Things When Change Is Hard susţin că trebuie să ne concentrăm pe emoţii. Doar să știm ceva nu ne motivează suficient să facem schimbări. Astfel că trebuie să-i facem pe oameni (sau pe noi înşine) să simtă ceva. Studiile arată că fericirea creşte productivitatea şi determină succesul pe care îl avem. Un alt studiu, realizat de această dată cu ajutorul medicilor, a arătat că aceeia care aveau o dispoziţie bună erau de trei ori mai inteligenţi şi mai creativi decât medicii cu o stare neutră şi cu aproape 19 procente mai rapizi decât ceilalţi. Agenţii de vânzări cu o dispoziţie optimistă sunt mai productivi decât cei cu o dispoziţie pesimistă cu aproximativ 56 de procente. Studiile au dat aceleaşi rezultate şi cu elevii mai bine dispuşi care au dat teste la matematică. Datele arată că evoluăm mai bine atunci când ne simţim bine decât atunci când nu avem chef sau când avem o stare neutră.