Primul festival multidisciplinar din România
Artiști, jurnaliști, antreprenori, autori și designeri cunoscuți în toată lumea…Toți participă zilele acestea la “Unfinished”, primul festival multidisciplinar din România.
Festival în cadrul căruia 50 de invitați susțin, începând din 27 septembrie, concerte, prezentări și conferințe, timp de patru zile, la Muzeul Național de Artă din București. Invitații sunt, fiecare, deschizător de drumuri în munca și domeniul lor de excelență. Ideile și proiectele pe care le prezintă sunt la intersecția dintre artă și design, antreprenoriat sau drepturile omului.
Printre cei 50 de invitaţi se numără Jason Silva – prezentator cu multiple premii Emmy, Duncan Wolfe – fostul strateg digital al administraţiei Obama, Esther Perel, – cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu şi autorul unui bestseller din topul New York Times și mulți alții. „Unfinished” reunește peste 30 de lideri internaționali și personalități ale societății civile. Tema principală a festivalului este inspirația, dincolo de granița dintre discipline.
”Viziunea <Unfinished> este să găsească, să descrie scânteia, indiferent de artă, știință sau vocație, care aprinde în om dorința de-a păși, în întuneric, acolo unde se află ideile zilei de mâine. Fără inspirație, fără curiozitate, fără nesăbuința, uneori, de-a îndrăzni să lași în urmă cărarea bătută, lăsăm celor ce ne urmează un viitor mai sărac”, declară Cristian Movilă, fondator Unfinished.