Povestea uluitoare a româncei care s-a luptat la propriu pentru a deveni lider. Își împarte timpul între ringul de luptă și picturile bisericești

Ca tot omul modern, Cristiana Stancu își împarte timpul între foarte multe activități, MMA, box, karate, speech-uri motivaționale și pictură bisericească, dar deocamdată sportul e pe primul loc. Are două antrenamente pe zi, pentru că spune ea „când sunt în București timpul curge altfel. Când plec la Cluj în pregătire fac și patru antrenamente pe zi. Acolo ziua e mult mai lungă decât în Capitală.” Ca studii, Cristiana a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, sectia de Artă Sacră și liceul Iulia Hașdeu bilincv engleză. În perioada liceului a participat la multe olimpiade română, biologie, engleză, matematică.
Cristiana este o forță a naturii. Dar ce reprezintă forța, fără o minte bine antrenată ?
Cu Cristiana Stancu, m-am întâlnit între două antrenamente la o cafenea. Citea „Succesul redefinit” de Arianna Huffington. „Am primit cartea asta când am fost prima oară la discursurile TEDx, de la un prieten,” povestește Cristiana. „ Cumva el a intuit că voi deveni foarte ocupată, mai ocupată decât eram. Și mi-a zis citeste cartea asta, să nu intri în vria succesului. Citeam despre timp și despre cum îl gestionăm. Motto-ul nostru este „grăbește-te” și nu mai suntem atenți la ceea ce facem. Doar bifăm sarcina”.

Cum a ajuns pe scena TEDx

„Un prieten foarte bun, coleg de liceu a avut curajul să-și trăiască visul ca speaker. A început ca orator inspirațional și apoi s-a transformat în speaker și trainer. E de vârsta mea și și-a deschis propria școală „Speakers Club”. El m-a invitat să vorbesc despre trăirile de campion, știind că publicul are ce învăța din aceste experiențe.” În prima sa apariție ca speaker motivațional la Speakers Club, pe Cristiana a văzut-o cel care a organizat TEDx la Bacău. I-a plăcut așa că a invitat-o să vorbească și la București. Anul acesta va fi la Iași și Piatra Neamț.

Cristiana Stancu are o altfel de definiție a succesului. În opinia sa „campioni suntem toți. Eu așa le spun oamenilor. Campion înseamnă să fii cel mai bun într-un anumit domeniu dar dacă nu ești cel mai bun dintr-un domeniu ce se întâmplă cu tine. Nu mai exiști ?? E important să îți găsești o arie în care să îți dorești să fii mai bun și atunci ești campion. Cred că cele mai mari reușite în viață sunt cele în care știi să treci peste ce ți se pare imposibil”.

Cum își scrie discursurile

Cristiana spune că temele discursurilor îi aparțin iar singurul lucru pe care i l-au sugerat organizatorii a fost structura discursului. Nu are probleme cu emoțiile și nici nu o intimidează privirile curioase ale celor din sală.
„ Tuturor li se pare ceva ieșit din comun pentru că ei văd o fată care se bate în ring. Acesta e și motivul pentru care sunt destul de mediatizată dar nu înseamnă că am și sponsori, pentru că oamenii nu înțeleg. De fapt, prin toată activitatea mea asta îmi doresc. Să reușesc să schimb mentalitatea oamenilor. Sportivii au înțeles greșit, antrenorii au înțeles greșit. Dar vor trebui să mai treacă vreo patru generații până să se schimbe ceva”.

Cristiana povestește că la ultima gală la care a suit în ring erau în sală peste zece mii de oameni iar cel mai important în astfel de situații este „să reușești să nu intri în contact cu energiile celorlalți”.

Cariera sportivă

În 2015, Cristiana "Mongol" Stancu a cucerit, în premieră pentru România, titlul mondial la kick-boxing WTKA. Într-o sală de sport a intrat prima oară la nouă ani iar la treisprezece ani a avut prima competiție. Campioana mondială de kickboxing este singurul copil la părinți și chiar dacă nu e un sport „potrivit” pentru o fată, mama a fost cea mai înverșunată susținătoare a sa. „Când veneam cu vânătai pe picioare acasă mama îmi spunea că voi fi mai puternică. Iar pentru tata era ceva normal să ai vânătai daca faci un sport de contact”.

Are peste 200 de meciuri în palmares iar din cele 200 doar cinci sau șase s-au încheiat cu înfrângere. „Doar într-unul singur m-am simțit cu adevărat învinsă. În celelalte sau nu m-am simțit bine, sau scorul a fost la limită și a fost favorizat adversarul. Nu m-am simțit învinsă decât în primul meu meci de anul trecut de la profesioniști. Atunci am vrut să renunț. Mi-am dat seama că dacă vreau să fac față în liga profesionistă trebuie să schimb tot, să am curaj să le spun oamenilor care au muncit ani de zile cu mine ca e greșit ce facem.”. A vrut chiar să renunțe după prima înfrângere la profesioniști.„Eu atunci nu renunțam la sport pentru că nu mă mai împlinea sau nu îmi mai plăcea ceea ce făceam ci pentru că alții erau de vină, oricine în opinia mea avea o vină în locul meu iar eu eram o victimă. Iar la sfârșitul zilei am hotărât că nu vreau să fiu o victimă și am analizat ce am de făcut și m-am pus pe treabă”.

Ambiția și determinarea i-au adus în premieră titlul mondial la kickboxing WTKA, la categoria 65 kg. Următorul pas este să ajungă în SUA. „Când voi ajunge acolo trebuie să fiu foarte bine pregatită. Aș putea ajunge oricând să lupt în SUA, dar nu îmi doresc acum. Următorul meci este în Puerto Rico, unde voi lupta cu campioana Americii Centrale dar nu pe MMA, pe Kickbox. Sunt pași mici dar siguri. Puteam de foarte mult timp să fac tot felul de lucruri pentru a atrage atenția dar nu am vrut pentru că nu aș fi fost eu. De pildă mi s-a propus să intru îmbracată în ring costumată în călugariță și i-am zis dacă mai spui asta o dată, o să te bat, pentru că mi s-a părut o jignire”. Cristiana Stancu spune că nu-i plac oamenii agresivi și de felul ei este foarte calmă. „Asta le transmit și adversarelor mele înainte de meci. Iar ele mă subestimează și în ring au o surpriză.”

Între ring și pictură

De la mama sa a învățat să picteze prima dată, dar Cristiana crede că abilitățile de lucru manual le-a moștenit mai mult de la tatăl său. La început picta din plăcere, apoi a studiat arta sacră. „ Cât timp pictura a fost hobby, totul era liniște și pace. Iar stresul cel mai mare îl simțeam în ring. În momentul în care am ajuns la facultate și era practic jobul meu să pictez, să respect termenele, devenea stresant. Starea aceea e la fel cu cea din ring sau poate chiar mai rău. A trebuit, de pildă, să pictez împreună cu mai mulți colegi o capelă și se apropia termenul limită. Eu trebuia să pictez tavanul. În clipele acela îmi doream să fiu în ring. Atât de greu a fost”.

Cristiana are o altfel de explicație despre ceea ce se întâmplă în ring. Ea spune că în ring nu e violență, e determinare. „Răutatea despre care se vorbește că există în ring e identică cu cea dintr-un joc de tenis, când trebuie să lovești cu racheta bine. Ești determinat, focusat pe ceea ce trebuie să faci, asa se traduce răutatea”.

Catedrala Mânturii Neamului

Fiindcă este absolventă de teologie am vrut să aflu și opinia Cristianei Stancu despre subiectul Catedrala Mântuirii Neamului. „Eu cred că trebuie să se construiască Catedrala Mântuirii Neamului pentru că vor veni timpuri foarte grele în care va conta foarte mult în ce credem. Dacă ne uităm, în jur toate țările au o catedrală. De pildă, în Talin, Estonia, există catedrala catolică iar peste drum e catedrala ortodoxă. Iar orașul Talin nu e mai mare decât Sibiul. Când spun că vin vremuri grele nu mă gândesc la cele economice, pentru că mereu au fost probleme de genul acesta. Vin vremuri grele din punct de vedere al identității oamenilor. Când oamenii nu vor mai ști cine sunt, lucrurile se vor simplifica foarte mult pentru cei care ne conduc. Acolo se sapă. De aceea cred că e bine să se construiască Catedrala. Nu sunt de acord cu multe lucruri din Biserica Ortodoxă Română. Cred că s-a deviat destul de mult de la creștinismul primar și cred că ne trebuie să vină niște vremuri grele pentru a înțelege ce se întâmplă cu noi. Atunci când dai de greu afli cine ești”.

Ce vrea să facă după ce încheie cariera sportivă

Cristiana Stancu spune că deși e absolventă de artă sacră nu va mai continua să picteze. „Pictura nu voi mai face. Mi se pare că se denaturează. E foarte greu să rămâi în spiritul a ceea ce pictezi ca iconar sau ca pictor de biserici, atunci când e modul în care îți câștigi existența din asta. Începe să devină comercial fără să vrei și îți pierzi din spiritul care de fapt dă esența picturii unei icoane”. Chiar în timpul examenelor de licență a primit o ofertă de angajare dar a refuzat pentru că are alte planuri.

„Îmi doresc să am o academie de formare a oamenilor. Îmi doresc să am potența financiară, să le pot oferi copiilor din centrele de plasament șansa de a-și crea propria identitate. Nu doar prin sport, pentru că nu toată lumea e facută pentru sport. Academia va fi o combinație de arte plastice, arte muzicale, sport, educatie pur și simplu. Educația e baza. Eu dacă nu aveam educație mă transformam într-o mediocră care și-ar fi dat pumni în gură pentru că altceva nu știa să facă. De fapt asta e drama tuturor sportivilor pentru că nu sunt ajutați să aibă o educație pentru a avea opțiuni după ce încheie socoteala cu sportul. Unii devin antrenori, dar câștigă foarte puțini bani iar lipsa banilor generează frustrare. Iar frustrările le varsă pe sportivi care la rândul lor vor deveni niște frustrati. Asta se întamplă în societatea românească. Sportivii care au niște daruri sunt lăsați la o parte, sunt etichetați”.

Când va încheia socotelile cu sportul, Cristiana vrea să-și construiască Academia în țară, într-un oraș unde să poată ridica cu propriile puteri și o biserică pe care să o picteze. „E singurul lucru pe care mai vreau sa-l pictez. Biserica mi-aș dori să fie în stil maramureșan, din lemn și piatră. Ceva foarte modest dar frumos. Și acolo să pot să reușesc să ajut oamenii. Din ce am învățat eu, să le împărtășesc copiilor și să-i cresc în zona de identitate românească și credință. E tot ce ne mai ține, credința. Peste 20 de ani va fi rău, vor dispărea aceste valori”. O altă dorință a Cristianei Stancu este să ajungă la Hollywood . Și speră să se întâmple curând. „La competițiile din SUA vin toate VIP-urile de la Hollywood. Acolo oamenii deja s-au educat și nu mai privesc acest sport ca pe o ”luptă de cocoși”. Abia aștept să ajung acolo și s-o cunosc pe Meryl Streep”.