Patru generații. Tu cum menții performanța și armonia organizațională?
În noua eră a muncii, tot mai volatilă, tensionată și provocatoare, retenția angajaților valoroși și atragerea de noi talente devine o misiune tot mai complexă.
Misiunea nu era simplă nici înainte de pandemie, piața muncii din România fiind permanent influențată de diferite crize: financiare, economice sau demografice. Criza sanitară doar a acutizat o serie de probleme preexistente și a accelerat nevoia de revizuire a politicilor de resurse umane, de reconectare a așteptărilor și priorităților la noua realitate de pe piața muncii. Una în care, recunoaștem sau nu, trăim un paradox: în timp ce companiile se plâng că nu găsesc oameni potriviți, numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă este din ce în ce mai mare.
Unde greșesc companiile? Unde greșește statul român? Unde greșesc aplicanții? Cum au reușit unele organizații să-și consolideze capacitatea de a atrage și păstra angajați? Și de ce ne lovim de atâtea dificultăți în procesele de recrutare, culmea, tocmai în momentul de glorie al forței de muncă? Pentru că – să nu uităm! – pentru prima dată în istorie, pe piața muncii sunt active patru generații diferite: Baby- Boomers, Generația X, Generația Y (Millennials) și Generația Z, adică o forță de muncă importantă numeric și cu o paletă vastă de experiențe și abilități, ce trebuie doar identificate și remunerate corespunzător.
În acest nou peisaj dificil și controversat, aducând în fața dvs exemple de bune practici și politici de resurse umane generatoare de succes, încercăm să facem lumină în noua ediție CARIERE, realizată sub tema umbrelă Patru generații. Tu cum menții performanța și armonia organizațională? Iată ce puteți citi în paginile ei!
CARIERE 278
50 de ani și 145 de zile este titlul editorialului, o emoționantă poveste despre schimbare, despre reinventare și curaj sau, mai simplu, despre cum viața se întâmplă în timp ce tu ești ocupat să-ți faci alte planuri.
IT Reflector
Editorialul este urmat de o suită de articole în care scoatem la scenă deschisă noua lume a muncii, flexibilă și inteligentă. Un fel de IT Reflector, în care vorbim despre cum ar putea remodela viitorul României industria IT și cum ar trebui exploatat tot acest potențial. Răspund întrebărilor noastre Yugo Neumorni, președinte și co-fondator al CIO Council, asociația directorilor IT și comunicații din România, Adrian Staicu, Manager Custom Software Division, HTSS și Cosmin Georgescu, CEO & fondator ClusterPower, cel mai ambițios proiect de IT și IA din România. Povestea lui și a companiei sale, ClusterPower, care va pune, practic, România pe harta IT și IA a lumii, este și articolul care a dat coperta acestei ediții.
Cover Story
Urmează rubrica centrală a revistei, COVER STORY, și invitații ei: Madi Rădulescu – MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting, facilitator, trainer și coach de echipă cu peste 25 ani de experiență de lucru cu leaderi în companii mari, multinaționale, Roxana Toader, Consultant Senior în cadrul Ascendis, singura persoană din România acreditată ca formator de Society of Human Resources Management pentru a preda cursurile de pregătire pentru certificările SHRM-CP/SCP și Antonio Amuza, cercetător sociolog la Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), profesor la Universitatea din București, Facultatea de Sociologie, co-fondator MAD Intelligence, un hub de cercetare a opiniei publice, folosind tehnici de analiză big data și web scraping, menit să fundamenteze decizii strategice la nivel de afacere, comunitate și stat. Împreună punem punctul pe ”i” și dezbatem cele mai sensibile subiecte din organizații.
Agile la puterea RO
Agilitatea organizațională nu mai este un termen livresc, ci o necesitate tot mai acut resimțită de numeroase companii. În acest context, ediția CARIERE cu numărul 278 alocă un spațiu generos unui studiu Ascendis, ce și-a propus să descopere cât de repede și de bine se adaptează companiile la noul mediu de lucru, tot mai volatil, mai incert, mai complex și mai ambiguu. Cu titlul Agile la puterea RO, studiul încearcă să surprindă situația actuală a agilității organizaționale, explorând măsura în care o serie de elemente definitorii ale acesteia sunt utilizate în viața de zi cu zi a companiilor.
Mai zăbovim două pagini în lumea managementului corporatist, alături de Adrian Stanciu. Pornind discuția de la decizii, rezultate și conexiunile dintre ele, Adi vă propune un mic exercițiu, ba chiar vă provoacă la un pariu. Detalii în Tirania obiectivelor.
Work Life Choices
Rubrica Work Life Choices aduce în fața dvs și în această ediție un invitat special. Este vorba despre Sebastian Androne, desemnat, recent, în cadrul galei International Classical Music Awards (ICMA), Compozitorul Anului 2022. De fapt, Sebastian este cel mai premiat compozitor român contemporan, vârful unei generații excepționale de tineri ce își consolidează cu ambiție și determinare locul binemeritat în peisajul muzicii clasice.
Speciale
Tot despre tineri, dar de această dată despre mobilitate, despre obiceiurile și nevoile lor vorbește și următorul invitat, Helian Redai – Chief Sales Officer Porsche Finance Group România.
Rămânem în zona organizațională și atacăm frontal subiecte actuale și fierbinți în companii cu următoarea serie de invitați. Răspund întrebărilor noastre legate de armonia generațională, reputație și respect: Ana Maria Petcu, manager Resurse Umane Interbrands Orbico, Loredana Gîlmeanu, SEM HR Business Partner&Country Lead Nestlé România, Alice Barbu, HR Manager Shell România, Elena Pap, director regional Up Group (România, Bulgaria, Grecia, Serbia, Moldova) și Ileana Alexandru, Vice President Human Resources Mega Image.
Cultura ospitalității
Luăm o pauză de la subiectele ”grele” și vă invităm la o scurtă ședință de relaxare. Vă facem cunoștință cu un alchimist al gusturilor, Chef Cezar Predescu, și cu Magor Gruya și Tünde-Mónika Silló, cei doi tineri secui din spatele proiectului Hunnia Huntanya, un loc de poveste în care istoria se reinterpretează, nu se uită. Magor și Monika sunt protagoniștii noului episod din Cultura ospitalității – Oameni și valori, rubrică susținută și în această ediție de Domeniile Sâmburești, AQUA Carpatica și Wet, un brand nou lansat de Valvis Holding Group.
Oameni care ne inspiră
Reaminteam la începutul acestei prezentări de cele 4 generații existente acum pe piața muncii. Categoric, fiecare generație are valorile și principiile ei, orgoliile și ambițiile, obiceiurile și caracteristicile. Însă tocmai aceasta este marea provocare pentru lideri: să le descopere competențele și calitățile, să le armonizeze și să le facă eficiente împreună. Și încă ceva: să se aplece cu mai multă atenție asupra acelor surse fie insuficient exploatate, fie ignorate: tinerii aflați la început de carieră și persoanele de peste 45 de ani.
Exact aceste extreme au fost alese ca temă de dezbatere de următorii noștri invitați, unii dintre cei mai valoroși contribuitori CARIERE. Așadar, despre problemele cu care se confruntă generațiile 25- și 45+ scriu în această ediție: Lavinia Rașcă, George Șipoș, Gabriela Râșnoveanu, Mihaela Feodorof, Ovidiu Atanasiu și Rodica Obancea.
Dintr-o perspectivă complet diferită, mixul de generații este, cumva, și punctul fierbinte al următorului articol. În slujba binelui este povestea unei familii de medici care nu ar da România pe nicio altă țară din lume și îl are ca personaj principal pe renumitul chirurg Jean Popescu din Târgoviște. Povestea este întregită de soția sa, medic școlar, și cei doi fii ai lor, unul medic ORL și altul chirurg. Despre medicina ca moștenire de familie și motivele care ”țin în țară” două generații de medici, citiți în Oameni care ne inspiră.
Încheiem ediția cu una dintre cele mai populare rubrici, Brain Story, în care Simina Pițur lansează o nouă provocare: Creier analitic – creier creativ. Mit sau realitate?
Aceasta este ediția cu numărul 278 a Revistei CARIERE.
Dacă ți-am stârnit interesul, cere un exemplar și noi ți-l trimitem acasă!
La bună citire!