Paradoxul burnoutului: Dacă ești așa de bun la job, cum se face că încă mai muncești 70 de ore pe săptămână?”

Se dă următorul scenariu: „X își adoră jobul și e foarte motivat să performeze. Managerii săi sunt încântați de implicarea, atașamentul, profesionalismul și dedicația lui. X lucrează ore întregi pentru a se asigura că echipa sa e bine manageriată, că termenele limită sunt respectate și că munca echipei e mereu peste standardele impuse. Impuse de el.

În primele două luni, organizează de unul singur o conferință importantă pentru compannie – de la organizare, la promovare, marketingul și tot ce presupune un eveniment de anvergură. O realizare remarcabilă.

„Aproape am devenit un robot”, explică X unui manager al unei firme de contabilitate. Deși lucrează deseori peste program, spune că i se pare normal: „Este ca o spălare pe creier. Mă simt ca într-un set-up cu cerințe care cresc mereu și îți spui că nu contează, că te vei odihni după, dar acel moment nu vine niciodată.”

Burnout apare în special în organizațiile de elită care impun controlul social

Îți sună cunoscut, nu?! Din ce îți povestesc unii sau chiar din ce ți se întâmplă ție. Într-un articol din Harvard Business Review, Laura Empson, profesoară de management al resurselor umane la Cass Business School, Universitatea din Londra, rezumă experiența de a studia și gestiona acest fenomen.

„De-a lungul cercetării mele, am auzit povești asemănătoare de la oameni care lucrează în firme de contabilitate, de drept, de consultanță și alte astfel de joburi. Cu toții știm că munca exagerată dăunează sănătății noastre fizice și psihice și poate amenința calitatea muncii. Ne-am dori să schimbăm modul în care lucrăm, dar nu știm exact cum. Conceptul de stat peste program este des întâlnit în ocupațiile manageriale și profesionale. Este ceva de actualitate. În trecut, dacă erai înregimentat într-un astfel de job, pactul era să lucrezi cât de mult puteai la începutul carierei pentru a-ți câștiga dreptul de a fi remarcat pentru potențiale promovări. În organizațiile profesionale, cum ar fi firme de avocatură, contabilitate, consultanță în management și bănci de investiții, marele premiu e să fii inclus într-un parteneriat”, susține Laura Empson.

Tendința unora de a munci până la epuizare este încadrată de o combinație complexă de factori care implică profesia, organizația, dar și personalitatea fiecăruia. În centrul acestui cadru se află nesiguranța. Tiparul următor se regăsește în mai toate poveștile de burnout: nesiguranța unui profesionist este înrădăcinată în intangibilitatea muncii sale. Adică e bine să îți convingi clientul că știi ceva ce doar tu știi și îți justifici astfel costurile mari. Insecuritatea cauzată de această intangibilitate este exacerbată de sistemul de promovare „ești în top sau ești dat afară” perpetuat de organizațiile profesionale de elită, care îi transformă pe colegii tăi în competitorii tăi. Cum îți convingi șeful că meriți mai mult decât cel mai apropiat coleg al tău?

„Ești în top sau ești dat afară” – factorul declanșator în burnout

Profitând de această stare de fapt, organizațiile profesionale de elită au stabilit în mod deliberat să identifice și să recruteze „presupușii câștigători“, iar unele organizații profesionale de vârf folosesc explicit această terminologie, deși nu în public. Supervizorii, de pildă, sunt excepțional de capabili și ambițioși, dar conduși de sentimentul profund de proprie inadecvare. Acest comportament vine din copilărie și din convingerea că dragostea părinților a fost condiționată de comportamentul și buna performanță a copiilor‟.

Așa cum au explicat și recrutorii intervievați, acești individualiști sunt foarte atractivi pentru organizațiile profesionale de elită deoarece sunt extrem de motivați și disciplinați. Așadar, firma interesată îi spune presupusului câștigător: „Noi suntem cei mai buni din branșă și dacă lucrezi pentru noi, vei deveni și tu cel mai bun.“ Dar când se alătură firmei, aceștia descoperă că politica „ești în top sau ești dat afară” le exacerbează nesiguranța. Pe scurt, acești perfecționiști nesiguri pe ei răspund cu o performanță excepțională. Un reprezentant al unei firme de consultanță a remarcat faptul că cei mai buni constructori de relații cu clienții sunt nesiguri pe ei. Sunt foarte pricepuți în a-i face pe clienți să fie mulțumiți de ei, iar clienții simt acest lucru și răspund cererii lor.”

Tendința de a lucra până la epuizare este repusă pe tapet de cultura puternică a controlului social creată de organizațiile profesionale de elită. Pe de o parte, este comod. Unii profesioniști chiar se referă la firmele lor ca fiind o „familie”. De regulă povestea lor sună cam așa: „Când am venit prima dată aici, am crezut că acest loc este ca un templu, dedicat muncii și valorilor înalte.” De aici și până la angajatorul care solicită o conformare extremă și la normalizarea comportamentelor nesănătoase calea e foarte scurtă. Iar workaholicii ajung să se învinuiască, deoarece consideră că nu sunt adecvați companiei și standardelor înalte ale acesteia. Colegii lor par să îi critice, dar ei consideră acest lucru încă o dovadă a inadecvării lor.

Nu povestesc sincer despre problemele lor colegilor, perpetuând astfel mitul profesionistului invincibil, care îi provoacă pe ceilalți să se simtă nepotriviți, „nelalocul lor”. În suferința lor extremă, ei consideră că este vina lor, iar organizațiile și șefii lor sunt absolviți de orice vină.

Mecanismele psihologice ale burnout-ului

În timp, dacă acești angajați devin liderii organizației lor, inconștient reproduc sistemul de control social și munca excesivă care i-au ajutat să promoveze. Dacă ai promovat ierarhic și te întrebi: „De ce sunt nevoit să lucrez atât de mult?”, uită-te bine la tine, la organizația care te-a creat și la practicile organizaționale pe care le-ai perpetuat. Munca susținută poate aduce satisfacție și exaltare. Dar depinde de cum o trăiești. Recunoaște atunci când te epuizezi pe tine și pe echipa ta mult prea tare și învață cum să te ajuți pe tine și colegii tăi să faceți un pas în spate și să reevaluați situația.

Nesiguranța și perfecționismul te-au adus unde ești acum din punct de vedere profesional și e posibil să te dirijeze în continuare? Ce-ar fi să reflectezi puțin la asta și să începi să te bucuri cu adevărat de ceea ce ai dobândit? Fără să îi judeci pe ceilalți colegi sau sublaterni care lucrează mai puțin decât tine – poate că ei au descoperit ceva ce tu ai putea învăța. Dacă ești lider, ai o responsabilitate nu doar față de firma ta, ci și față de oamenii cu care lucrezi. Ajută-ți subalternii să își atingă potențialul maxim, dar nu te lăsa ispitit să le exploatezi nesiguranțele lor.

Iar dacă șeful tău este acela care se încadrează în această tipologie și te manipulează, recunoaște cum își proiectează propriile insecurtăți asupra ta și cum te face să te simți nesigur fiindcă nu poți ține pasul cu el. Nu îl lăsa să te domine și să te acapareze.

În următorul articol, vei afla și părerea specialistului psiholog care se confruntă cu cazuri asemănătoare în România.

Sursă: Harvard Business Review