Originalitate, ingenuitate şi gândire vizionară: 2018, un an în Ultra Violet
Declarația a fost făcută în contextul faptului că, la fiecare sfârşit de an, prestigiosul institut alege culoarea ce va domina anul următor. Astfel, culoarea aleasă pentru 2018, este Ultra Violet.
Conform spuselor directorului executiv de la Institutul Pantone. Leatrice Eiseman, Ultra Violet simbolizează „originalitate, ingenuitate şi gândire vizionară“.
Leatrice Eiseman a declarat pentru New York Times: ,,Am vrut să alegem o culoare care să ducă cu gândul la speranță și la optimism. Știu că americanii sunt obsedați acum de familia regală britanică, oricine le-ar alege pe Kate Middleton și Meghan Markle în locul Melaniei Trump și Ivanka Trump, însă asta nu înseamnă că această culoare, asociată cu regalitatea, trebuie să domnească.”
Directorul executiv a mai motivat alegerea renumitului institut mărturisind că au fost luate în considerare şi problemele sociale cu care se confruntă societatea actuală şi a făcut referire, de asemenea, la alegerile politice făcute de administraţia prezidenţială a Statelor Unite Ale Americii: „Ne luptăm cu o administraţie care doreşte să anuleze decenii de progrese în domeniul drepturilor civile, a justiţiei economice, a ecologizării şi multe altele. Ne confruntăm cu inegalitatea şi abuzul de gen. Dar pe cât de repede aceste forţe ne aruncă în trecut, pe atât de rapid noi ne îndreptăm spre viitor datorită inovaţiilor puternice în domeniul biotehnologiei, inteligenţei artificiale şi designului“.
Ținuta lui Hilary Clinton a inclus o nuanţă puternică de violet
„Ultra Violet este, de asemenea, cea mai complexă dintre toate culorile deoarece e nevoie de 2 nuanțe care aparent sunt la poluri opuse – albastru și roșu – și sunt aduse împreună pentru a crea ceva nou”, a mai adăugat Eiseman. „Violetul este o culoare complexă. Trăim vremuri complexe, iar vremurile complexe cer culori complexe“, a ținut să precizeze directorul executiv al institutului, potrivit fastcodesign.com.
De-a lungul timpului, Ultra Violet s-a evidențiat datorită persoanelor publice, precum Prince, David Brownie şi Jimi Hendrix. De asemenea, la momentul susţinerii discursului de înfrângere la alegerile prezidenţiale, ţinuta lui Hilary Clinton a inclus o nuanţă puternică de violet. Designerii precum Tom Ford sau Michael Kors au introdus deja această culoare în colecțiile lor pentru primăvara anului 2018, însă au mers pe o nuanță mai subtilă.
Leatrice este autoarea a opt cărţi ce au ca subiect culoarea şi consumatorismul
Încă din anul 2000, Institutul Pantone stabileşte culorile, prin informarea asupra tendinţelor, a produselor existente pe piaţă şi a celor ce urmează să fie lansate.
Pentru anul 2017, culoarea reprezentativă a fost Greenery (verde crud), nuanţă ce simbolizează noi începuturi. În 2016 au fost alese nu una, ci două culori: roz cuarţ şi albastru serenity. În 2015 a fost aleasă Marsala, în 2014 a fost Radiant orchid, iar în 2013, verde-smarald.
Supranumită “Guru al culorilor”, Leatrice Eiseman (foto) este cea care decide de aproape 17 ani care este culoarea anului în industria modei, industria obiectelor decorative şi industria produselor cosmetice. De fapt, compania Pantone organizează anual un comitet alcătuit din experţi în cromatică internaţionali, care stabilesc împreună care ar trebui să fie culoarea dominantă pentru anul următor, însă Leatrice are însă cel mai important cuvânt de spus.
A fost consultant cromatic pentru companii de renume şi este recunoscută de comunitatea din lumea modei şi a marketingului ca fiind o specialistă în cromatică. De asemenea, Leatrice este autoarea a opt cărţi ce au ca subiect culoarea şi consumatorismul, potrivit Business Insider. Ca un fapt inedit, Leatrice a mai…mizat pe violet: culoarea anului 2014 a fost aleasă "Radiant Orchid" – culoarea preferată a Primei Doamne a Statelor Unite, Michelle Obama, o variantă vibrantă de violet.