O brad frumos, o brad frumos! Crăciunul, arc peste timp și legende

Să începem întâi cu bradul, care are o semnificație aparte la români. Fiind legat de mai toate sărbătorile și ritualurile, de la naștere, nuntă și până la moarte. Simbolul bradului de Crăciun reprezintă, potrivit specialiștilor, o reminiscență a unui cult celtic, conform căruia pomul este o metaforă a axului lumii, a legăturii spirituale dintre Pământ și Divinitate. După datina din străbuni, bradul împodobit cu fructe și panglici se leagă de stâlpul porții la nunți. În unele sate din nordul Moldovei, crucile de la morminte sunt înfipte în trunchiuri de brad.

În antichitate exista obiceiul de a închina un copil nou-născut la brad, sau de a da un copil din "flori" sau orfan în pază unui copac bătrân. Se aduceau ofrande bradului ca unui zeu și i se atribuiau puteri magice. Destinul copiilor se putea citi apoi în felul în care creștea bradul. Dacă era verde și viguros, însemna că și copilul va fi sănătos. Dacă crengile dădeau semne de uscăciune, însemna că micuțul va fi atins de boală sau de sărăcie. Aborigenii din Australia mai cred și acum că spiritul copiilor s-ar află în interiorul unor copaci, de unde se desprinde pentru a pătrunde, prin buric, în pântecele mamei.

Din nordul Europei

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a venit la români din nordul Europei, fiind adoptat mai cu seamă de cei înstăriți. La început, bradul era împodobit cu mere, nuci vopsite și conuri aurite. Începând cu secolul al XIX-lea au apărut podoabe confecționate ca mici jucării. Tot cam atunci au apărut și globurile, devenite repede tradiționale. Lumânările au început să fie folosite la decorarea bradului de Crăciun în secolul al XVIII-lea, în Germania și simbolizau focurile solstițiale din antichitate.

Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci nașterea, botezul și primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creștină considerată eretică de către creștinismul canonic) serbau aceeași „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” . Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie.

În 1836, Alabama devenea primul stat din SUA care declara Crăciunul sărbătoare legală

După cum am mai spus, ca un arc peste timp, povești și legende, în anul 1834, Regina Angliei, Victoria, și-a adus soțul german, Prințul Albert, la castel, introducând în imperiu tradiția bradului de Crăciun și a colindelor. În anul 1836, Alabama devenea primul stat din SUA care declara Crăciunul sărbătoare legală. În 1837, cartea lui T.H. Hervey – "Cartea Crăciunului" devenea bestseller, iar în 1860, ilustratorul american Thomas Nast se inspira din povestirile europene despre Sfântul Nicolae pentru a-l crea pe Moş Crăciun (Santa Claus). În anul 1907, Oklahoma devenea ultimul stat american care declara Crăciunul sărbătoare legală. Statele Unite datorează multe din tradițiile de sărbători, inclusiv împodobirea bradului, emigranților germani și olandezi. Germanii au adus tradiția împodobirii bradului, deși americanii, pe la 1830, considerau obiceiul păgân.

Moș Crăciun, Santa Claus, Père Noël…Personajul e cunoscut sub diverse nume, dar în toată lumea are aceeași înfățișare. Însă, în spatele celui despre care se obișnuiește să se spună că este rezultatul uneia dintre cele mai bune campanii de marketing din lume se află povestea lungă și pe alocuri neștiută.

Profund impresionat de cerul înstelat

Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția în secolul I. Pe atunci el era imbracat in verde. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). Santa Claus este anglicizarea lui Sinterklaas care înseamnă Sfântul Nicolae în limba olandeză. Se pare că termenul Santa Claus a apărut în SUA prin contactul imigranților olandezi cu alte populații americane.

Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datină numită Christkindl ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multă vreme în familiile catolice a fost menținută mai departe tradiția cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor pentru Cristos și să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru interzis protestanților. O altă legend spune că Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a aprins. Potrivit legendei, aceasta ar fi originea bradului de Crăciun.

Personajul şi ambianţa

“Personajul” Moș Crăciun are act de naștere pe tărâm american – decembrie 1862 și un părinte legitim, pe care mulți l-au uitat: Thomas Nast. Nast (născut în 1840, în Germania), plecase de la vârsta de 6 ani cu familia în America. Talentat la desen, plin de umor și imaginație, Thomas era angajat, la vârsta de 20 de ani, ca ilustrator la cea mai citită revistã americană a epocii: "Harper’s Weekly“. Războiul de secesiune avea să îi schimbe viața, deoarece i s-a cerut sã realizeze desene care să susțină cauza nordiștilor. În decembrie 1862, Nast publica un desen de Crãciun intitulat "Santa Claus“, care îl înfățișa pentru prima oară pe Moș: un bãtrân durduliu și bonom, îmbrăcat în steagul american și împărțind daruri soldaților. Inspirându-se din tradiția Europei Centrale, el preluase imaginea Sfântului Nicolae, îndulcindu-i trăsăturile ascuțite.

În 1866, primul an de pace, Nast stabilea definitiv personajul şi ambianţa, reproduse apoi la infinit: bătrânelul bărbos, cu tunică roşie şi cizme, pregătindu-se pentru noaptea de Ajun, fabricând jucării în atelierul propriu, studiind un catastif în care figurau toate faptele bune si rele ale copiilor și așa mai departe. Toate numerele de Crãciun ale revistei aveau să fie ilustrate cu personajul lui Nast. Desenul a avut succes: scrisori de apreciere îl ridicau pe Santa Claus la rangul de divinitate protectoare yankee! Timpul a trecut și, la un moment dat, Nast nu a mai prezentat interes pentru revista care, în 1886, îl concedia.
În 1902, Theodore Roosevelt (președintele SUA între 1901-1909), admirator al desenelor lui, îi oferã un post de consul la Inayaquil, în Ecuador, post retribuit cu 4.000 de dolari pe an. Desenatorul acceptă, fără să știe că acest drum va fi fără întoarcere: după câteva luni de la sosirea în Ecuador moare, rãpus de febrã galbenã, chiar în luna lui Moș Crãciun – decembrie.

Vector de imagine

Thomas Nast nici măcar nu visase că, societatea de consum îl va prelua pe Moş Crăciun, transformându-l, după cum subliniază, mai în glumă, mai în serios, unii dintre analiști, într-un fabulos… agent de vânzări, ba chiar și PR. Legendar și cosmetizat de marketing, ambasador eficient pentru o mulțime de branduri, Moșul a creat în jurul său o industrie fantastică, vânzând aproape orice! Spre exemplu, aduce Finlandei milioane de euro din turism, mallurilor americane boom-uri financiare, și în multe țări cam la fel. Inclusiv în România.

Noul destin comercial al Moșului a început în anul 1931, când Archie Lee, pe atunci director de creaţie la Coca-Cola a venit cu ideea revoluţionară de a-l redesena pe Moş Crăciun. În acest fel l-a transformat într-un vector de imagine pentru una dintre cele mai populare băuturi americane din întreaga lume.
Lee hotărăşte să îl angajeze pe artistul grafic Haddon Sundblom pentru a desena nu un bărbat în costum de Moş Crăciun, ci pe însuşi cel care avea să devină până în ziua de azi emblema Moş Crăciun. Sundblom foloseşte ca sursă de inspiraţie poemul scris în 1823 de Clark Moore, „A Visit From St. Nicholas”. Mesajul primului desen cu Moş Crăciun a fost unul dintr-o temă din campaniile anterioare: „Pauza care te împrospătează”. Imaginea a apărut în The Saturday Evening Post, Ladies Home Journal, The New Yorker şi National Geographic. Haddon Sundblom a continuat să creeze ilustraţii cu Moş Crăciun pentru campaniile Coca-Cola pentru următoarele trei decenii şi jumătate, până în anul 1964. Apoi, ce a urmat depășește statisticile. Printre altele, agenția de evaluare Brand Finance ajungea, în anul 2013, la concluzia ca Moș Crăciun este cel mai valoros și puternic brand din lume, depășind cu mult Apple, Google, sau Microsoft.
Ironia sorții: destinul nu a fost darnic cu Thomas Nast, ci cu personajul său! Devenit, între timp, un fel de „cetățean universal” angrenat într-un e pur si muove consumerist, dar pe care lumea îl iubește, oricum ar fi.

Sărbători fericite!