Liderul smerit știe să ajungă pe culme, fără ca apoi să cadă în prăpastie
Liderii de valoare se disting printr-o competenţă surprinzătoare pentru era digitală: „smerenia în învăţare”.
Mark Zuckerberg, fondatorul şi CEO-ul Facebook, e unul dintre cei care experimentează acest concept în „anul de călătorie”, început în 2017, care combină implicarea cu învăţarea smereniei. Se pare că tocmai acest concept ușor anacronic, desprins din cărțile de teologie, îl face pe un lider să aibă succes și să își mențină valoarea în medii de afaceri extrem de volatile, în plină eră disruptivă a digitalizării, în care azi ești pe culme, mâine poți fi în prăpastie, exact de la înălțimea pe care ai urcat. Pentru că puterea e amețitoare la propriu. Iar înțelepciunea unui astfel de lider exact în asta constă, în capacitatea de a rămâne la cotele înalte ale succesului, fără ca asta să îl smintească și să îl împingă apoi în prăpastie. Fiindcă se știe, cu cât înălțimea la care urci e mai mare, cu atât căderea va fi mai gravă, dacă nu știi să menții echilibrul.
Conform unui studiu realizat de Centrul Global al IMD pentru Transformarea Digitală a Afacerilor, liderul smerit se evidențiază prin atribute precum: înțelepciune, capacitate de adaptare, viziune, nivel ridicat de relaţionare cu stakeholderii interni şi externi.
Opinia specialistului
L-am invitat pe Dorin Bodea, general manager Result, autorul cărții „Adevărul incomod de la vârful organizațiilor”, să ne explice contextul în care un lider smerit poate să aibă succes în medii de afaceri foarte volatile, mai ales în România.
Competența managementului este exprimată prin comportamentul său, iar orice comportament este reglat de valori și de idealuri. Așadar valorile și idealurile sunt cele care determină succesul unui lider în dezvoltarea organizațională și a afacerii.
Cu alte cuvinte, competența managementului este o alegere între ceea ce este bine și ceea ce este rău pentru organizație, presupune cultivarea discernământului între bine și rău și care trebuie încorporată în funcționarea organizației. Iar asta înseamnă că stabilirea ierarhiei, transparența concursurilor, competiția deschisă și onestă trebuie făcute conform adevărului. Binele organizațional nu este altceva decât reușita liderului de a-și construi o echipă de conducere de încredere care este capabilă să dezvolte o cultură organizațională autentică, semnificativă, plină de sens, care să producă realizări remarcabile. Iar o astfel de cultură organizațională împărtășită reușește să discearnă între adevăr și fals, competent și incompetent, frumos și urât, bine și rău. Adevărul, binele, frumosul sunt valori înalte tocmai pentru că pot să discrimineze ceea ce are sens față de nonsens.
Și toate acestea pot fi cu ușurință descifrate dacă ne uităm mai cu atenție la lideri la următoarele trei aspecte ale modelului de leadership: mentalitatea (concepția despre sine, lume, viață etc.), atitudinea (în special, poziționarea față de sine și față de ceilalți) și modul în care abordează lucrurile (uman, în profunzime sau birocratic, la suprafață etc.).
Orice lider veritabil nu cade în capcana reducționismului, a creșterii eficienței prin reducerea cheltuielilor. Cu alte cuvinte, capcana este cea a maximizării rezultatului pe termen scurt în detrimentul dezvoltării. Doar că multe din capcanele conducerii de la vârful organizațiilor sunt cauzate de managementul deficitar al executivilor, de un ego superior, înfumurat și lacom care, în lipsa unor valori și principii nobile, distruge totul în calea lui. Exercițiile de auto-reflecție pot ajuta directorii executivi să-și clarifice dacă apreciază succesul pe termen lung al companiilor sau mai degrabă vor cu tot dinadinsul să arate „cine este șeful".
Liderul smerit în România arată diferit de cel universal?
Dacă ne uităm la contextul actual din cele mai multe organizații, nu greșim prea mult exclamând: destul, ajunge, înapoi! Cultul și cultura superiorității a generat un rău organizațional aidoma, păstrând proporțiile, declanșării celui de-al doilea război mondial. Aici ne aflăm acum.
O prejudecată comună tuturor oamenilor este numită „eroarea onestității” și se referă la faptul că avem tendința de a ne evalua pozitiv în comparație cu ceilalți, de a ne vedea mai „buni” decât ei, în special, mai competenți și mai onești. Dar asta este fundamental greșit. Iată și câteva tendințe deja clasice și oarecum unanim acceptate de supraevaluare: circa 70% dintre studenți, 80% dintre conducătorii auto și 90% dintre profesorii universitari se autoevaluează semnificativ peste medie. Cum stau lucrurile cu managerii? 90% dintre ei nu doar că se autoevaluează peste medie, ci se consideră top 10% performeri. Probabil că nu greșim prea mult dacă afirmăm că 90% dintre ei, suferind cronic de orbirea de sine, având această imagine de sine care-i distanțează atât de mult de toți ceilalți, sunt în zona de derapaje majore, în zona de mediocritate și incompetență. Deloc consecvenți cu declarațiile și acțiunile lor, cu un ego plin de sine, sigur pe sine, pompând masiv în dezvoltarea carismei și a abilităților de influențare și persuasiune, „supraoamenii noilor organizații” (liderii de vârf) riscă să devină în curând „ultimii oameni”. Păcălesc adesea pe termen scurt, iar inevitabilul se produce de la sine.
Viitorul noilor organizații va depinde de modul în care noua filozofie a conducerii acestora va fi dedicată urmăririi unor idealuri înalte și valori nobile, care să recâștige încrederea, implicarea și loialitatea noilor angajați (colaboratori).
„Supraoamenii noilor organizații” (liderii de vârf) riscă să devină în curând „ultimii oameni”
Iar noua filozofie a conducerii de vârf a organizațiilor postmoderne n-ar putea fi imaginată în absența unei atitudini potrivite construcției, care să derive din forța împărtășirii idealurilor personale și din coerența sistemului propriu de valori. Numai aici se poate găsi sursa dozării corespunzătoare a practicilor și comportamentului conducerii, a motivației corecte și a voinței consecvente de a construi o organizație sănătoasă și durabilă. Iar alegerea și practica modestiei și a consecvenței conducerii executive nu reprezintă altceva decât întruchiparea forței valorilor și a idealului urmărit de către aceasta.