La Paris: Salonul Internaţional al Start-up-urilor
Vivatech își deschide porţile în faţa publicului larg sâmbătă, când, în cursul dimineţii, va fi organizată şi o competiţie dedicată exclusiv roboţilor.
Inspirându-se din CES (Consumer Electronics Show), un renumit târg mondial dedicat tehnologiei, organizat în oraşul american Las Vegas, salonul parizian primeşte în acest an 1.800 de start-up-uri, care îşi expun produsele alături de cele create de marile grupuri internaţionale, prezente în capitala Franţei pentru a repera ideile cu potenţial ridicat din această industrie. sunt aşteptate nume sonore din industria mondială a noilor tehnologii, precum Mark Zuckerberg – CEO-ul Facebook – şi Satya Nadella – directorul general al grupului Microsoft.
Accentul va fi pus în acest an pe Africa, un continent în care start-up-urile se află în plină expansiune, mai ales în domeniul telefoniei mobile şi al serviciilor financiare. (http://afrique.lepoint.fr/sport/salon-vivatech-les-start-up-africaines-en-vedette-24-05-2018-2221083_2265.php)
Preşedintele francez Emmanuel Macron va fi şi el prezent la acest salon, care este organizat în contextul unor critici tot mai pronunţate la adresa giganţilor internetului din cauza unor chestiuni precum furtul de date private, ştirile false şi evaziunea fiscală.
"Succesul unui mare eveniment cum este Vivatech constă în faptul că există un amestec între economie şi anumite elemente spectaculoase. Avem 20 de inovaţii care vor fi prezentate în premieră", a declarat Pierre Louette, CEO-ul grupului Les Echos-Le Parisien, coorganizator al salonului alături de Publicis, joi dimineaţă, pentru postul Radio Classique.
"Avem 20 de pavilioane naţionale şi un stand special dedicat Africii, care este unul deosebit, la care participă 100 de start-up-uri africane", a adăugat Pierre Louette.