Idei pentru părinți de la un copil care a crescut mare
E plină viața de copii și de părinți. Se vorbește mult despre cum e să fii copil, despre cum e să fii părinte, despre educație, despre parenting, despre ce înseamnă un viitor liber, luminos sau sigur pentru copii. Asistând la scene din viața altora sau ascultându-le poveștile, poate simți uneori că ai vrea să-i spui ceva acelui părinte sau acelui copil, în speranța că le-ar fi mai bine, mai ușor sau mai frumos. Indiferent dacă ajungi să le vorbești sau nu, prin ceea ce le-ai spune ai grijă, de fapt, de copilul din tine.
Dă-i copilului tău lucruri de făcut, dar nu pentru a-l responsabiliza, ci ca să învețe că poate.
Nu „ce” poate, ci „că” poate. Nu face totul în locul copilului tău – nu-l face să se simtă incapabil sau în pericol atunci când este fără tine. Ajută-l să-și descopere puterile – mari sau mici, perfecte sau imperfecte. Important este să știe că le are, că le poate găsi la nevoie, că se poate baza pe ele pentru a acționa, pentru a crea, pentru a direcționa lucruri în viața sa. Orice s-ar întâmpla, se are cel puțin pe sine. Orice s-ar întâmpla, poate descoperi și poate crea opțiuni cu puterile sale. Nu-l învăța să-și măsoare puterile, ci să aibă încrederea de a le folosi. Învață-l să-și unească puterile cu puterile altora. Nu-l face să se simtă neajutorat, învață-l să se ajute și să ajute.
Pericolul lui „Ce copil cuminte!”
Nu-ți răsplăti copilul pentru că renunță la părți din sine, nu-i legimitiza neautenticitatea, nu ignora ce simte, ce gândește, ce are nevoie, ce vrea. Nu-l lăuda când renunță la o bucurie, când nu ascultă chemarea sufletului său, ca și cum de-abia atunci ar fi mai merituos, mai valoros, mai acceptat, mai bun, mai valid, mai adevărat. Nu-ți condiționa iubirea. Nu-i condiționa iubirea – nici față de sine, nici față de ceilalți. Nu-l învăța neacceptarea.
Învață-l diferența dintre ce face și cine este.
Dacă a făcut o prostie, nu înseamnă că e prost. Dacă a făcut dezordine, nu înseamnă că e dezordonat. Dacă a pierdut, nu înseamnă că e un loser. Dacă a greșit, nu înseamnă că e rău, sau neinteligent, sau incapabil. Procesul nostru de devenire include multe, mari și mărunte, vrute și nevrute, plăcute și neplăcute. Toate sunt necesare, toate sunt importante, fiecare este o treaptă către celelalte. Nu poți deveni și nu poți fi cine ești dacă negi părți din tine.
Învață-l despre diferența dintre „a te integra” și „a aparține”.
Cele două concepte au roluri diferite și nu se pot înlocui reciproc. „A te integra” înseamnă a renunța la unele părți din tine pentru a fi acceptat și a face grup sau echipă cu ceilalți. „A aparține” înseamnă a fi acceptat exact pentru cine ești, în mod iubitor și necondiționat. Dacă încurcă aceste două concepte, copilul tău va învăța să aspire la iubirea condiționată a celorlalți și se va iubi condiționat pe sine. Și, mai ales, se va aștepta ca integrarea să-i dea sentimentul de apartenență pe care numai apartenența i-l poate da. Așadar se va epuiza emoțional mergând pe un drum fără destinație.
Lasă-l să deseneze, sau să cânte, sau să danseze, sau să facă ce știi tu sigur că nu i-ar asigura viitorul.
Lasă-l să-și trăiască și să-și urmeze chemarea sufletului – indiferent de meseria pe care va ajunge să o practice. E vital să nu-și formeze un automatism de suprimare a sinelui, a bucuriei sale lăuntrice – pentru că acest lucru îl va priva de conștiință de sine, de putere, de identitate, de invidualitate, de resursele sale adevărate. Numai când ești tu însuți ai acces la toate resursele tale, la toată forța ta creatoare, la toată puterea ființei tale. Învață-l să fie el însuși, nu doar să performeze. Învață-l să-și descopere instrumentele de care are nevoie pentru a trăi, nu-l echipa doar cu cele necesare pentru a-și câștiga existența. În principiu, bine ar fi să știe că dreptul la existență este înnăscut și inalienabil. Bine ar fi să nu se simtă vinovat atunci când este autentic.
Când îl înveți ce-i bine, ai grijă să înțeleagă și că în orice direcție corectă se poate merge prea departe.
Viața este complexă. Situațiile și circumstanțele conțin ingrediente variate, în cantități diferite. Dozajul fiecăruia se face și în funcție de celelalte. Învață-l să-și ascută simțurile, să fie conștient, să fie prezent, iubitor și atent, să privească în jur pentru a vedea, nu pentru a nega ce se petrece, ce trăiește, ce simte, ce gândește. Viața nu se trăiește doar cu măsură, ci cu măsura potrivită din toate, adaptată la moment, la etapă, la timpuri, la vremuri.
Nu-i spune tu ce să simtă, ce să gândească, nu-i spune tu ce are nevoie. Învață-l să se cunoască. Cunoaște-l și tu.
Fiecare om are dreptul la identitatea sa și tot ce simte este legitim și adevărat, indiferent dacă este dorit sau nedorit, plăcut sau neplăcut, comod sau incomod, frumos sau urât. Fiecare emoție ne transmite un adevăr despre noi înșine, despre ceilalți, despre ce se întâmplă și ce valoare sau sens are în viața noastră ceea ce trăim. Lasă-ți copilul să devină și să fie cine este, nu cine preferi tu sau îți place ție să fie. Învață-l ce să facă cu ce simte.
Învață-l despre ritmul natural al lucrurilor și despre rostul lui.
„De ce a dispărut plăcerea zăbavei?”, se întreabă Milan Kundera în Lentoarea. Astăzi, mai totul trebuie să fie imediat. Dar opusul vitezei ar putea fi nu atât lentoarea, cât ritmul firesc. Există un ritm firesc al lucrurilor și nu e firesc degeaba. Între însămânțare și coacere, între naștere și maturizare, între idee și implementare există câteva etape firești de creștere, formare și consolidare. Toate sunt necesare. În plus, în goana după viteză, sărim nu numai peste numărul etapelor, ci și peste caracteristicile lor. Toate sunt formatoare. Învață-l pe copilul tău că viteza nu înlocuiește substanța și consistența, iar diversitatea nu înlocuiește profunzimea. Învață-l că nu întotdeauna „mai repede” e și „mai bine”.
Învață-l despre diferența dintre autenticitate și sinceritate.
A ști adevărul nu este același lucru cu a spune adevărul. Este posibil să credem sincer ce spunem, dar ceea ce spunem să nu fie adevărat. Sau să comunicăm sincer cine credem că suntem, fără să știm cu adevărat cine suntem. Dacă nu știi cine ești, nu înseamnă că minți. Dacă afli mai târziu cine ești sau dacă te schimbi, asta nu înseamnă că ai mințit sau ai înșelat, nu înseamnă că trebuie să fii condamnat sau că nu ai dreptul să fii tu însuți.
Învață-l despre diferența dintre integritate și sinceritate.
„A fi integru” mai înseamnă și „a fi întreg”. Nu ți se poate revendica integritatea, dacă îți sunt negate sau refuzate părți din tine. Una dintre cauzele burnout-ului este lipsa de integritate și autenticitate – este epuizant ca felul în care trăiești și ceea ce faci să se afle în dezacord cu tine sau să elimine constant componente vitale ale identității și personalității tale.
Învață-l pe copilul tău să(-și) respecte și să(-și) onoreze adevărul.
Adevărul nu este doar opusul minciunii, ci este și opusul disfuncționalității, al lipsei de sens. Ce se întâmplă dacă știi că adevărul (tău) nu va fi respectat, nu va fi înțeles, va fi folosit în scopuri distructive, disfuncționale, distrugătoare sau imorale? Așadar, ce înseamnă și cum arată adevărul? Când, cât și cum se comunică adevărul?
Înțelege că e OK, ba e chiar o oportunitate, să nu le știi pe toate și învață-l asta și pe copilul tău.
Cu cât mai multe nu știi, cu atât mai multe poți învăța. Pentru ca mintea să rămână deschisă, trebuie să nu te simți vinovat că nu le știi pe toate. Nu-l învăța pe copil săși bată realitatea în niște cuie disperate după o perfecțiune fixă, lipsită de varietatea, individualitatea și unicitatea vieții. Viața nu este posibilă fără schimbare, evoluție, devenire. A fi perfecționist nu înseamnă a căuta imperfecțiuni, ci înseamnă a-ți dori binele și a înțelege că binele este adeseori mai bogat și mai complex decât știi tu să-ți imaginezi, să planifici, să execuți sau să dorești. Mai bine să implementezi imperfect o soluție funcțională, decât să implementezi perfect o soluție nefuncțională.
Învață-l că va învăța toată viața. Arată-i că înveți și tu.
Toată viața va învăța să fie un om mai bun, mai împăcat cu sine, mai împlinit. Toată viața va învăța să fie un profesionist mai bun sau mai autentic, sau mai inovator. Și tu înveți toată viața. Înveți și împreună cu copilul tău. Arată-i că învățarea pe tot parcursul vieții este necesară, importantă, de dorit, de acceptat, de respectat. Asta îl va ajuta să fie autentic, să se respecte pe sine, să fie îngăduitor cu sine și cu ceilalți.
Nu fi mai rău decât omul rău.
În viață, multe iubiri sunt nesănătoase, chiar și atunci când se întâmplă să fie adevărate. Fie ca iubirea ta să nu fie atât de severă și atât de aspră încât iubirea altuia, chiar și nesănătoasă, să-i pară copilului tău mai alinătoare, mai blândă, mai atrăgătoare, mai seducătoare decât iubirea ta.
Atenție la străini, dar nu frică de străini.
Dacă îi insufli copilului tău frica de străini, atunci îi va fi teamă de toți străinii din viața lui. Asta înseamnă că nu va avea curaj să facă schimbările necesare devenirii sale. Nu-și va schimba jobul care nu i se (mai) potrivește, nu va renunța la o relație care nu îl (mai) împlinește, nu va ieși dintr-o situație care a devenit periculoasă. Se va preface că răul nu e chiar așa de rău. Va întârzia până va fi prea târziu. Va trăi în dezacord cu sine fără să înțeleagă de ce nu-i este bine.
Nu-l învăța independența într-atât încât să se îndepărteze de oameni.
În orice direcție corectă se poate merge prea departe. Este important să te descurci singur, dar nu într-atât încât să te separi de oameni și să-ți refuzi puterea, capacitatea și împlinirea la care poți avea acces numai prin legătura cu oamenii și numai prin conexiuni umane sănătoase, bazate pe cooperare, sinergie, complementaritate, sprijin reciproc. Împreună e mai bine – și pentru ei, și pentru tine.
Cauza e una, vina e alta. Învață-l asta.
A fi vinovat de ceva înseamnă a fi făcut un lucru rău în mod conștient și/sau cu rea intenție. Prin urmare, dacă ai cauzat ceva, nu înseamnă că ești și vinovat de ceva. „Îmi pare rău” înseamnă altceva decât „Îmi cer scuze”. Nu-ți rușina copilul. Se va rușina el singur și-l vor rușina alții destul, pe drept sau pe nedrept. Dar învață-l despre rușine – să știe ce este, cum se gestionează. Să știe să nu-i fie rușine de rușinea lui. Să știe să se ierte și să ierte.
Învață-l iertarea și acceptarea.
A ierta înseamnă a nu avea sentimente negative pentru cineva – a nu-l disprețui, a nu-l urî, a nu-l agresa, a nu dori răul cuiva. Dar nu înseamnă neapărat a uita sau a-l reprimi și a-l reintegra pe acel om în viața ta, nu înseamnă neapărat a-l trata ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar a accepta înseamnă a nu nega existența a ceva. Nu înseamnă a fi de acord cu, a agrea, a aprecia.
Învață-l despre viață, dar și despre moarte. Învață-l despre fericire, dar și despre nefericire.
Moartea și nefericirea fac parte din viață și sunt necesare vieții. Ar fi înțelept să încercăm să nu hrănim, în noi și în ceilalți, emoții sau sentimente de angoasă, de disperare, de groază sau atitudini de neacceptare, de negare, de autodistrugere atunci când moartea sau nefericirea se petrec în viața noastră.
Învață-l că în fiecare om sunt bune și rele și că binele nu exclude răul, după cum nici răul nu exclude binele
Altfel, copilul tău va alege să vadă doar ceea ce preferă sau îi este mai ușor să vadă. Va nega diverse aspecte ale realității și va genera multe situații disfuncționale în viața sa. Va fi nerealist, nu va putea trăi autentic. Așa că învață-l pe copilul tău să vadă ce este bine și ce este rău în oameni și în viață, ce predomină în fiecare situație, câtă relevanță și ce semnificație are acel bine și acel rău pentru el, în viața sa. Așa va ști dacă e bine să facă compromisuri, care sunt compromisurile înțelepte și care sunt compromisurile pe care nu le poate face.
Nu te război cu lumea.
Ai grijă cum îți trăiești și cum îți gestionezi frustrările și nemulțumirile. Nu-l învăța pe copilul tău să fie în război cu lumea. Nu-l învăța cum să fie mai ales critic, mai ales agresiv. Arată-i cum ierți, cum accepți, cum iubești mai mult decât cum judeci, cum ataci, cum pui la punct, cum ai dreptate, cum îți faci dreptate. Indiferent dacă avem sau nu avem dreptate, viața este, oricum, mai complexă și mai bogată decât știm noi să ne imaginăm, să planificăm, să ne dorim, să ne așteptăm. Care set de emoții și de atitudini îl va ajuta pe copilul tău să se simtă și să trăiască mai bine?
Nu bate lucrurile în cuie.
Învață-l despre stabilitate, dar și despre shimbare. Învață-l să aibă, dar și să nu aibă. Învață-l să aspire și să spere, dar și să renunțe și să se desprindă. Toate la timpul lor, toate cu rostul lor.
Învață-l pe copilul tău să-și asculte instinctul și intuiția.
Instinctul are grijă de supraviețuirea ta. Intuiția are grijă de evoluția ta. Nu sunt de confundat, nu sunt de ignorat. Învață mai întâi tu ce se câștigă prin iubire, ce se pierde prin frică. Apoi învață-l și pe copilul tău.
Cum te porți cu tine și cum te porți cu copilul tău.
Felul în care te porți cu tine și felul în care te porți cu copilul tău îi va seta copilului tău standardele de normalitate cu privire la cum să se iubească pe sine, ce înseamnă să fie iubit și cum să se lase iubit. Învață să (te) iubești sănătos.
Articol preluat din numărul 262, noiembrie 2019, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.