De ce este importantă dezvoltarea personală la copii?

Pentru a-şi urma visele, un copil trebuie să înveţe să le acorde atenţie. Să descopere visele actuale. “Poate îşi doreşte să fie jucător de mindcraft, cântăreaţă sau designer de haine de hârtie creponată”, crede Miruna Pătraşcu, una dintre fondatoarele şcolii de parenting, Parentime. „Primul pas ca să îţi atingi visele este să înveţi să le dai atenţie, să le descoperi, să le încerci, să vezi dacă se potrivesc. Să descoperi că unele se schimbă şi altele nu. Să descoperi cum te fac să te simţi”.

Cum descoperă copiii ce anume le face plăcere? Se joacă, experimentează, încearcă ceva nou azi, se răzgândesc maine. Acordă timp şi atenţie. “Dezvoltarea personală nu presupune neapărat un cadru formal sau numeroase activităţi extraşcolare. Copilul nu trebuie obligat să fie performant, să lucreze la capacitatea maximă în toate domeniile. Ci presupune să acorzi timp, atenţie şi încurajare în toate direcţiile talentului, drumului şi viselor reale ale copilului tău”, mai spune co-fondatoarea Parentime.

Dezvoltarea personală la fete şi băieţi

Nu ar trebui să existe vreo diferenţă între dezvoltarea personală a fetelor şi a băieţilor, din contră dezvoltarea lor personală ar trebui să ţină cont de faptul că în adâncul sufletului, înainte să fim femei sau bărbaţi, băieţi sau fete suntem cu toţii oameni. Cu interese, talente şi sentimente proprii.

Asta înseamnă că dacă un băiat ar vrea să facă balet ar trebui susţinut să o facă, încurajat să îşi urmeze drumul şi să treacă peste dificultăţi. La fel cum ar merita şi o fată care vrea să facă fotbal.

Ştiaţi că studiile arată că părinţii îşi încurajează fetele să fie conforme şi băieţii să fie îndrăzneţi? “Fetele mele au avut noroc: tatăl lor le-a provocat: la duel, la probleme de matematică, să măsoare cu precizie lucruri, să îşi manifeste agresivitatea etc. Şi astăzi sunt unele dintre cele 3 fete din 12 copii de la un curs de inginerie, din propria lor dorinţă”, mărturiseşte co-fondatoarea Parentime.

Mare parte din aceste etichete pornesc de la joacă. Atunci când construiesc şi măsoară în capul fetelor se dezvoltă abilităţi de baza de matematică. Dacă le încurajezi în jocurile acestea, abilităţile lor se dezvoltă, dacă le descurajezi spunându-le “fetele nu se joacă cu tănculeţe, astea sunt jucării de băieţi” astfel de abilităţi nu se dezvoltă.

La fel şi în cazul băieţilor: atunci când se joacă cu păpuşi sau de-a “mama, tata şi copilul”, în capul lor se dezvoltă abilităţi sociale, dacă le spunem: “ce băiat ai văzut tu jucându-se cu păpuşile, ce eşti tu fată”, abilităţile sociale se dezvoltă mai greu.

Aşadar, dezvoltarea personală nu diferă la fete şi băieţi. Presupune acelaşi lucru să le încurajăm interesele acolo unde există, să îi încurajăm să încerce activităţi şi interese specifice în mod tradiţional celuilalt sex, să le povestească că etichetele sunt construite pe numere mari şi în majoritatea cazurilor pe preconcepţie, nu spun ceva despre aptitudinile tale personale.

Rolul părinţilor în dezvoltarea personală a copiilor

Părinţii şi educatorii au rolul valoros de a crea contextul necesar dezvoltării personale. Pentru ca o persoană să se dezvolte personal trebuie să se simtă iubită şi în siguranţă ca să poată să îşi dorească să se ocupe de el/ea şi să nu fie nevoie să se lupte pentru supravieţuire. Lupta pentru supravieţuire nu duce la dorinţa de dezvoltare.

„Primul lucru pe care îl putem face este să ne iubim copiii aşa cum sunt ei în realitate cu aptitudinile, plăcerile şi visele lor personale. Fără să încercăm să îi îmbunătăţim, fără să încercăm să îi aducem în realitatea noastră. Celălalt lucru pe care îl putem face ca părinţi şi educatori este să fim un model pentru dezvoltarea lor personală. Ne cunoaştem? Ştim care ne sunt visele, ne străduim să le urmăm, ne cunoaştem talentele şi le folosim sau alegem să nu le folosim, încercăm să ne îmbunătăţim calitatea vieţii dacă este ceva care nu ne place? Dacă da, le povestim copiilor noştri despre asta – despre ce dificultăţi întâmpinăm sau despre cum ne vine să renunţăm”, se întreabă Miruna Pătraşcu.

Susţinerea şi încurajarea viselor este un demers pe care fiecare părinte şi educator ar trebui să-l facă. “Când băiatul nostru îşi doreşte să facă cursuri de balet, nu-i spunem că este un sport specific fetelor pentru ca apoi să-l direcţionăm către fotbal sau baschet, de exemplu. Ci ne bucurăm că el are curajul de a-şi asuma o plăcere despre care ştie sigur că este neobişnuită pentru un băiat. Îl putem ruga să ne împărtăşească mai multe despre acestă placere, pentru a o înţelege mai bine”, mai spune ea.

Următorul pas este să-i găsim un club de balet despre care să fim siguri că nu discriminează băieţi, pentru a nu îi ucide încercările de a descoperi dacă îi place sau nu de-adevăratelea. După care ne bucurăm de succesele lui.

Tehnici

Miruna Pătraşcu, co-fondatoarea Parentime, ne sfătuieşte să-i ascultăm pe copii. Lucrurile care sunt nefamiliare sunt greu de “auzit” pentru toată lumea, mai ales dacă sunt total ieşite din comun pentru noi.

Trebuie să fim alături de ei, să-i încurajăm să-şi urmeze visele chiar dacă lumea din jur susţine că sunt nişte prostii. Dacă ne alăturăm lumii susţinând că visele lor sunt nişte prostii, îi lăsăm singuri să se bată pentru visele lor împotriva tuturor. Nici chiar adulţii nu pot face unei astfel de situaţii. Astfel, şansele ca ei să renunţe sunt foarte mari, în plus, vor ajunge să creadă că visează prostii.

Trebuie să-i sprijinim. Nu ştiu cum să îşi descopere talentele? Nu-i nimic, vor încerca o serie de lucruri până când ceva li se potriveşte. E normal ca azi să-şi dorească să facă baschet, mâine scrimă, iar poimâine gimnastică.

“Să îi ajutăm să conştientizeze prin ce trec. Baza oricarei dezvoltări personale este conştientizarea sentimentelor. Dacă îi ascultăm activ (mai multe detalii puteti aflaţi în cursul Trainingul părinţilor eficace) de când sunt mici îi ajutăm să îşi înţeleagă sentimentele şi reacţiile”, susţine Miruna Pătraşcu.

Trebuie să le modelăm dezvoltarea personala. «Cine a zis că trebuie să îţi placă la grădiniţă? Ce, mie îmi place să mă duc la serviciu?» Nu este tocmai cea mai bună strategie de modelare. Dar dacă sari cu paraşuta împreună cu adolescentul tău pentru că este important pentru el, vei observa că ieşi din zona ta de confort. Astfel îţi poţi învinge nişte frici, încerci lucruri noi şi înveţi să faci compromisuri, exact acele lucruri care fac parte din educaţia pe care o acorzi copiilor tăi.

Şi nu în ultimul rând, copiii noştri au nevoie de timpul şi atenţia noastră. Timpul nostru, dar şi al lor.