Cum să comunici eficient cu copiii zvăpăiați și cum să relaționezi bine cu ei?

La grădiniță nu pot sta pe scaun mai mult de 5 minute fără să se ridice. La școală vor lua creionul altui copil și îl vor arunca în sus. Copiii activi și zvăpăiați sunt mereu în mișcare, mereu în căutare de lucruri noi de făcut și de explorat. Am observat că dacă îi tratăm pe copiii activi uniform, așa cum i-am trata pe cei cu temperament flexibil sau timid, ei nu se vor simți acceptați, iar noi vom avea senzația că eforturile noastre de conectare sunt în zadar.

Băiatul meu Yuri, de 9 ani are un temperament activ, este extrem de zburdalnic și nu stă o clipă locului. Când era mic eram adeseori frustrată că nu stătea locului cu mine să ne drăgălășim, părea că nu are timp de asta. Încetul cu încetul, observându-l și citind despre copiii activi, am început să îl înțeleg.

Am văzut că, pentru a mă apropia de el, primul pas pe care a trebuit să îl fac a fost să îl accept așa cum este el, adică zăpăcit și să nu îmi doresc să fie altcumva. Apoi am văzut cât de bine ne face amândurora să îi învăț ritmul și să îmi adaptez pașii la ai lui. Am învățat că această recalibrare a mea în relația cu el a însemnat pentru el cea mai faină formă de empatie pe care o putea primi de la mine.

Astfel, atunci când vreau să stau de vorbă cu el, el se cațără pe o liana pe care o avem atârnată în casă, se leagănă pe ea și îmi povestește de la școală. Sau sare din pat pe parchet. Sau se pune cu capul în jos și cu picioarele pe perete. Toate astea în timp ce îmi povestește viața lui frumoasă și pasionată. Pe stradă, uneori mă ia de brat și o luăm la fugă. Pur și simplu, fără un anunț prealabil. Corpul lui plin de enrgie o cere. L-am învățat pe băiatul ăsta și îi cunosc gesturile fizice și privirea când știu că nu poate sta locului.

Și furia îi e extrem de viscerală! Încă tresar când o aud și o ascult. Căci, de multe ori, încerc să o ascult. Și în acele momente apelez la mângâiere, voce joasă și contact vizual. Ca să mă simtă. Dacă are momente în care se teme și vrea să o ia la fugă, fug cu el. Dacă e la o petrecere și nu se simte confortabil, îl mângâi. La copiii activi, mângâierea e cea mai buna formă de comunicare. Fiindcă acești copii sunt mai senzoriali decât am putea crede.

Când vine de la școală sau de la grădiniță, copilul zvăpăiat are nevoie de o formă de joc fizic prin care să își elibereze energia, dar și tensiunile pe care corpul lui le-a acumulat. Ideal e să se joace cu părintele de-a v-ați ascunselea. Sau de-a prinselea. Sau să se cațere în copaci și pe garduri, cu atenția părintelui pe el. Sau să meargă pe bicicletă sau cu rolele. Deunăzi, când l-am luat de șa școală pe băiețelul meu, am venit cu bicicleta după mine. S-a înfuriat cumplit, fiindcă voia doar să ajungă mai repede acasă și să se joace pe X-Box.

I-am pus o limita blândă și i-am zis că mergem în parc cu bicicletele. S-a opus, a plans, s-a descărcat astfel de haina tensiunilor accumulate de câteva zile, după care am mers în parc și s-a urcat cu bicicleta și pe rampe! Iar acasă a ajutat la curățenie. După asta ne-am băgat unul în celălalt și am citit o carte. În seara trecută, am făcut wrestling cu el timp de 10 minute. Din ăla adevărat, cu submission și pin-uri complicate. Fără menajamente. Am mai învățat că, cu cât el crește și eu înaintez în vârstă, va trebui să îmi cresc și condiția fizică! Fiindcă vreau să fiu în contact cu băiatul ăsta plin de viață!

Vedeți? După luptă cu pernele, wrestling, alergat sau joc fizic, copilul activ se relaxează și poate citi o carte împreună.
Ce mai putem face cu copiii zvăpăiați pentru a-și focusa atenția? Putem petrece împreună clipe de prezență conștientă jucându-ne fie de-a pozițiile yoga și dându-le nume simpatice, cum ar fi poziția fluturelui, a pisicii, a leului (pe care le găsim în cărticele de mindfulness pentru copii), fie culegând frunze și grupându-le după culoare, după forme sau după zimți. Sau numărând toate lucrurile de culoare mov din jurul său. Plimbările cu animăluțul de companie sunt minunate pentru concentrarea atenției.

Daaaar… toate aceste jocuri le putem face DOAR după ce s-au jucat și au alergat așa cum o făceam noi pe vremuri, în curtea bunicilor sau în spatele blocului.

Așadar, ca o concluzie, copilul zvăpăiat are nevoie de un părinte care să își adapteze ritmul propriu la al lui.