Cum poți aduce munca ta în viața copilului? Angrenează-l în valorile cu care îți construiești cariera sau afacerea
Atitudinea copilului față de muncă se învață în primul rând acasă. Un părinte etern obosit, stresat, frustrat, pentru care munca e doar o povară, lipsită de orice bucurie sau plăcere, va imprima copiilor aceeași atitudine. Un părinte care merge cu plăcere la job, care este proactiv și deschis spre învățare și evoluție continuă, va transmite aceeași atitudine pozitivă și copiilor.
În articolul precedent am vorbit despre felul în care părinții se raportează la ceea ce muncesc șicum acesta e definitoriu pentru atitudinea față de muncă a copiilor lor, viitori adulți în câmpul muncii.
E clar că toți petrecem mult timp muncind. Uneori prea mult, până la epuizare, în detrimentul celor pentru care pretindem că muncim – copiii noștri. În numele lor, al unui trai cât mai bun pentru ei, uităm cât e ceasul, că am sărit peste masa de prânz, că nu am mai ieșit împreună într-o vacanță de nu mai știm când, că nu am mai ieșit să ne jucăm în parc, că nu le cunoaștem prietenii, că nu știm ce le place cu adevărat. Bifăm mecanic că s-au „efectuat” cursuri extrașcolare, meditații, vizite la medic, tabere, petreceri de aniversare și credem că ne-am făcut datoria achitând costurile de multe ori exorbitante ale acestora. Uitând că de fapt ei au mai multă nevoie de a petrece timp cu ei, de a sta de vorbă, de a vă juca, de a râde sau de a plânge împreună, de a învăța lucruri noi împreună. Iar lucrurile noi se pot învăța și din ceea ce facem noi la job, din discutarea problemelor cu care ne confruntăm la serviciu. Contrar a ceea ce se obișnuiește, copiii nu trebuie ținuți departe de munca noastră. Evident, fără a-i încărca cu situații pe care încă nu le pot înțelege, fără scandaluri traumatizante, fără văicăreli și victimizări permanente.
„Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniţa.” — (Antoine de Saint-Exupery)
Dacă ești un lider în ceea ce faci, cu siguranță jonglezi cu multiplele sarcini pe care le ai acasă și la job. Nu ești singurul, toți trecem prin asta, într-un fel sau altul, diferă doar felul în care alegem să menținem acest atât de fragil echilibru work-life balance. Cea mai mare teamă și vinovăție pe care o simte orice om care are are un job este că nu petrece suficient de mult timp cu familia, în special copiii. Ce-ar fi dacă ai valorifica mai bine timpul petrecut cu copiii, angrenându-i și pe ei în ceea ce muncești? Experiența mea personală mi-a arătat că echilibrul între cele două planuri se menține mai ușor atunci când nu le separi drastic, ci găsești metode ingenioase să le combini. Ideea nu e să găsești mai mult timp – asta e o utopie – ci să îl gestionezi mai bine pe cel pe care îl ai. Nu trebuie să tragi mai mult de ce ai, ci să privești lucrurile dintr-o perspectivă diferită.
Un articol din Harvard Business Review prezintă moduri relativ simple în care poți să îți angrenezi copilul în înțelegerea muncii tale de zi cu zi. Nu necesită timp suplimentar și nu costă nimic.
Exersați împreună organizarea timpului.
Dacă ești manager, antreprenor, lider, una dintre prioritățile tale este să îți organizezi timpul. Atât la serviciu cât și acasă. Pe măsură ce copiii cresc, implică-i și pe ei în acest proces. Mai întâi, în organizarea timpului acasă, printre sarcini școlare și gospodărești, apoi, treptat, periodic, explică-i câte puțin că și tu faci la fel când ești la job. Când vă planificați vacanțele mari, faceți-o cu ei împreună, explicându-le de ce alegeți o perioadă și nu alta, de ce ești nevoit să petreci mai puțin timp decât și-ar fi dorit ei. Consultarea copiilor în planificarea timpului le dă sentimentul că sunt și ei importanți în luarea unor astfel de decizii și le dă ocazia să înțeleagă mai bine ce responsabilități ai tu la job și felul în care ele îți limitează timpul petrecut cu familia. Este un prim pas în a simți pe propria piele ce înseamnă management strategic. Și îi va fi de folos în planificările pe care le are de făcut pentru acasă, pentru la școală, astfel încât să nu ajungeți în situații limită în care după un weekend prelungit în familie, copilul își aduce aminte duminică seara că nu și-a făcut nu știu ce temă sau proiect pentru a doua zi.
Transmite-i ideea de leadership prin intermediul cărților pe care le citești sau al filmelor și spectacolelor la care mergeți împreună.
Fostul președinte al Americii, Harry Truman, spunea „Nu toți cei care citesc devin lideri, dar toți liderii sunt cititori asidui.” De cele mai multe ori, cărțile pe care le citești stau pe noptieră sau în biroul de acasă. E imposibil să nu le remarce și copiii, iar atunci când o fac, profită de moment și angrenează-i într-o discuție despre ceea ce citești, la nivelul lor de înțelegere. Povestește-le ce citești. Poveștile îi atrag pe copii. Când se familiarizează de mici cu concepte pe care tu i le explici din ceea ce citești, e mult mai probabil să îi placă să citească sau măcar să aibă un vocabular bogat, elevat. Dacă sunt mai mari, poți să îi rogi să își facă niște fișe cu citate pe care le subliniezi în cărți. Dacă strâmbă din nas, poți să îi condiționezi foarte discret, recompensându-i cu un film, un obiect pe care și-l doresc, o oră în plus de joc pe tabletă sau afară, cu copiii. Dacă sunt și mai mari, poți să îi rogi să îți descarce anumite cărți de specialitate de pe internet, cerându-le serios părerea. Sau poți lansa mici competiții între copii – gen „cine știe câștigă” sau „cine duce mai repede o sarcină la bun sfârșit” primește un premiu constând în ceva ce își doresc. Și pentru care învață să muncească, nu să le cadă din cer. Asta îi deprinde de mici cu valoarea banilor, îi ajută să îneleagă diferența dintre nevoi și dorințe și îi responsabilizează.
Explorați și dezbateți împreună valori de viață, abordând și discutând despre lucruri și dileme care te preocupă.
Dacă treci printr-o situație dificilă la serviciu, nu ezita să o discuți acasă cu ai tăi. Nu o dezbate în detalii tehnice, ci în principii de viață general valabile, în valori umane. Corectitudine, cinste, empatie, integritate, solidaritate, responsabilitate, încredere, generozitate, iertare, înțelegere, reconciliere – sunt termeni în care poți să îi explici unui copil ce e bine și ce nu.
Ghidează-l pe copil să aprecieze fapte, lucruri și oameni din perspective diverse, astfel încât să nu le judece punând etichete.
Să îl deprinzi de mic cu ideea de „a se pune și în pielea ori papucii celuilalt” îl va ajuta să își dezvolte empatia și să judece o situație și din perspectiva celui cu care a avut un conflict sau alte probleme. Din experiența mea, când analizez o situație, folosesc des „pe de o parte” și „de cealaltă parte”; a devenit aproape un tic verbal. Aveți grijă cum descrieți sau povestiți o situație de la job în prezența copiilor. Dacă nu vă puteți abține de la epitete precum „idiotul ală de șef”, „iresponsabila colegă de la recepție”, „prostul ăla care nu face nimic”, atunci să nu te aștepți ca ai tăi copii să nu comenteze la fel despre „idiotul de profesor” și „cretinul din clasa de alături”. Grija pentru oamenii din jur începe de la felul în care vorbești despre ei în lipsa lor. Etichetele negative, judecățile pripite, insultele se aud mai întâi acasă. Dacă totuși copiii vin acasă cu astfel de apucături de pe la școală, nu te înfuria, ci încearcă să le dezamorsezi furia întrebându-i „ de ce crezi asta despre X” sau „tu cum ai proceda dacă ai fi în locul lui Y?” sau „De ce crezi că Z s-a purtat așa?” În acest fel, le stimulezi curiozitatea, spiritul justițiar, nu judecarea și punerea la zid a lui X, Y, Z. Dacă tu însuți te trezești că faci lucrurile pe dos, e un moment bun să schimbi abordarea.
Transmite-le copiilor ideea că orice meserie este valoroasă, atîta timp cât este făcută cinstit și cu plăcere. Nu există meserii degradante sau considerate inferioare. Gândiți-vă la mesajele cu care am crescut noi și pe care le transmitem mai departe copiilor: „dacă nu înveți, o să ajungi măturător, gunoier, o să muncești la șaibă!” Ca și cum aceste meserii ar fi cel mai rău scenariu posibil, nu niște servicii de care toți avem nevoie și fără de care ne-am îneca în mizerie. Suntem una dintre puținele culturi care își „educă” copiii prin dispreț față de alte categorii profesionale. Explică-le copiilor că evoluția corectă în orice meserie chiar „începe de la șaibă”, adică de la la nivelul cel mai de jos al oricărei calificări. Nu există creștere sigură și progres fără să începi de la zero. Orice ardere de etape se plătește ulterior.