Cui îi e frică de frică?

În mod normal, nu cedăm. Ne ținem tari pe poziție și le spunem că ajunge și că e vremea să mergem acasă, la culcare pentru că e târziu și așa mai departe.

Doar că, de data asta, făceam ceva ce îl pasiona dincolo de cuvinte. Îi vedeam ochii cum străluceau, bucuria cu care sărea în apă din nou și din nou, cu toate că se vedea cât de obosit era. Dar deja se făcuse ora 19.30 și trebuia să plecăm.
Haide, tati, că vreau să învăț să înot ca tine! Te rog, arată-mi cum faci!
Alex, ai idee cât e ceasul?
E 7 jumate. E târziu, așa este?
Da.
Păi, nu vreau să plecăm încă, îmi place ce fac și tu ai spus că dacă îți place și iubești ceea ce faci, să nu te oprești, așa că…
Am zâmbit, avea dreptate de data aceasta, erau cuvintele și imboldurile mele.
L-am lăsat, fără să îi mai spun cât e ceasul. Am încălcat regula, am renunțat la ea și, mai mult decât atât, nu m-am mai uitat absolut deloc spre locul în care se afla acel ceas. Și am început să ne distrăm, să ne bucurăm de apă, de modul în care interacționam. Eram fericiți, ne bucuram de viață. După doar 30 de minute era atât de obosit, încât el s-a cerut acasă, unde a adormit frânt de oboseală.

REGULI ȘI EXCEPȚII

O poveste ca oricare alta. Doar că, de data asta, am încălcat regula. Regula care era sfântă până în acea zi. De ce am făcut asta și de ce am ajuns să fac caz din asta? Din două motive: pe de o parte, copilul vrea neapărat să te ții de cuvânt în comunicarea cu el și, pe de altă parte, am considerat că e bine să facem o excepție și să lăsăm buna energie să curgă și să ne simțim bine în continuare.
Acum să le luăm pe rând…

PROMISIUNI FALSE VS PROMISIUNI RESPECTATE

Majoritatea copiilor își pierd încrederea în părinți din cauza faptului că aceștia nu își țin promisiunile făcute față de ei.
Se întâmplă ca uneori să-i spunem copilului că vom pleca în 10 minute și nu ne ținem de această regulă pentru că mai apare ceva sau totuși parcă mai avem chef să stăm și ne gândim că pentru el, dacă este cu alți copii, nu este diferența între 10 minute și 30 de minute. Oricum ai face, copilul, dacă a fost anunțat că va pleca din parc în 10 minute, el va respecta asta, dacă părintele este ferm și iubitor atunci când îi transmite mesajul. Dacă în mod repetat este anunțat că plecați și părintele nu se ține de cuvânt că urmează să plecați, el își va pierde încrederea în părinte și va încerca să obțină puțin timp în plus sau orice altceva își dorește. Cu alte cuvinte, va încerca să manipuleze părintele prin tot felul de tehnici emoționale. Uneori chiar tantrumuri (crize extreme de plâns). În toate aceste cazuri, colaborarea dintre părinte și copil va avea de suferit. Tocmai de aceea este esențial să ne ținem de cuvânt în comunicarea cu copiii și să ne ținem promisiunile, indiferent de natura lor.
Majoritatea copiilor își pierde încrederea în părinți din cauza faptului că aceștia nu își țin promisiunile făcute față de ei.
Ne gândim la viitor și îl proiectăm în fel și chip, de așa natură încât nu ne dă voie să stăm în prezent și să ne conectăm cu propriul copil.

MOMENTUL ÎN CARE ÎNCĂLCĂM REGULILE

În relația cu copiii, noi, părinții, suntem intuitivi și reacționăm în funcție de ceea ce ne spune flerul. Desigur că până la un anumit punct, mai ales dacă am creionat reguli foarte clare de respectat.
În astfel de momente, renunțăm la intuiție și comutăm pe mintea rațională, respectând regulile trasate de noi. Dar ce ne facem când suntem bulversați de atâția factori care ne perturbă concentrarea? Ba că e vorba de o reclamă la ceva ce am nevoie, telefonul care sună, un claxon, un zgomot din depărtare, un nor frumos, plânsul unui copil, mirosul venit de la vecini, un mesaj pe Facebook, televizorul prea tare, dorința de a citi o carte, foame, sete ș.a.m.d.

PARADIGMA SOCIALĂ A FRICII

Din cauză că există tot mai multe elemente care ne pot distrage atenţia, este mult mai greu acum să ne concentrăm pe ceva și, mai ales, e mult mai greu să ne conectăm cu propriul copil. Pentru că, de fiecare dată, parcă apare ceva care ne împiedică să facem acest lucru. Iar, cel mai adesea, noi acceptăm astfel de „scăpări” pentru că proiectăm frici existente sau inexistente. Ne gândim la viitor și îl proiectăm în fel și chip, de așa natură încât nu ne dă voie să stăm în prezent și să ne conectăm cu propriul copil. Asta se întâmplă, cel mai adesea, pentru că ne e teamă de viitor și credem că, dacă proiectăm viitorul, această frică va dispărea. Dar, în realitate, noi nu facem altceva decât să o întreținem.
Ne este frică de viitor pentru că așa am învățat de la părinții noștri, iar ei, la rândul lor, de la părinții lor. Este o paradigmă socială care se transmite de câteva generații încontinuu.
Această frică a existat în societatea românească de foarte mulți ani și aș aminti doar de al Doilea Război Mondial, foametea de după această deflagraţie, criza alimentelor din perioada comunistă în care instrumentele de control al maselor au avut la bază frica. Cu alte cuvinte, generații întregi de oameni au trăit tot timpul cu frică, iar aceasta devenit un mod de a trăi, fără a mai fi conștientizată ca fiind o stare nepotrivită. A fost percepută ca o stare de normalitate și a rămas așa, astfel încât părinții bunicilor noștri, bunicii și părinții noștri au învățat, din generație în generație, că e un lucru firesc.
Așa că acum, în prezent, noi încă mai simțim frică, cu toate că nu mai este cazul. Și, deseori, ne trezim că ne e frică de ceva fără să conștientizăm de ce sau dacă este cazul să ne fie frică, iar toate aceste proiecții din frica generată ne scot din prezent și ne consumă multă energie pe care am putea-o folosi altfel.
Unul dintre rezultatele acestei temeri ancestrale este că propriul creier se blochează și nu ne dă voie să ne conectăm cu copilul. Practic, ne întinde o capcană în care cădem mai tot timpul. Copilul simte că nu suntem în prezent și că nu ne conectăm și ne penalizează când ne e lumea mai dragă: ba printr-un comportament îndărătnic, ba prin faptul că ne ignoră, ba prin rezultate proaste la școală, ba printr-o comunicare deficitară ș.a.m.d.

COPIII NOȘTRI VORBESC DESPRE NOI

Din fericire, copiii au instinctiv acest simț al (re)conectării, numai că modul în care tranzacționează cu noi este pe măsura comportamentului pe care îl avem noi în relația cu ei. Așadar, dacă simțiți că sunteți conectați cu propriul copil, ignorați regulile și bucurați-vă de viață! Sărbătoriți-o pentru că este magică exact așa cum este ea.
Întotdeauna avem timp în viață de exact ceea ce vrem și nimic în minus sau în plus!

Florin Alexandru n-a împărtășit din experiența lui de părinte despre reguli, excepții, frici ancestrale și alte temeri care ne împiedică să ne (re)conectăm autentic cu copilul. Florin Alexandru este scriitor și fondator Tikaboo România, co-autor al cărții „Copilul tău este un geniu!”, scrisă împreună cu profesorul Florian Colceag.

Articol preluat din numărul 247/mai 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici