Copilul meu are un ritm mai lent de ȋnvăţare, ce este de făcut?

Majoritatea copiilor cu dificultăţi de ȋnvăţare prezintă unele note specifice ȋncă de la vârsta preşcolară (ȋntârziere ȋn dezvoltarea limbajului, dificultăţi de procesare fonologică, slaba dezvoltare a coordonării oculo-motorii şi a grafomotricităţii; dificultăţi de coordonare spaţio-temporară, dificultăţi de analiză vizuală, tulburări ale atenţiei, ale memoriei) ȋnsă părinţii speră că toate astea să treacă de la sine o dată cu intrarea ȋn şcoală.

Unele cadre didactice le comunică părinţilor că celor mici le este dificil să citească cursiv, să ȋnţeleagă textul citit; să scrie, să utilizeze regulile gramaticale ȋnvăţate; unii calculează lent, nesigur, prezintă dificultăţi ȋn ȋnţelegerea algoritmului, a operaţiilor matematice de bază.

Părinţii acuză incapacităţile copiilor de adaptare la viaţa şcolară, ȋnsă pierd din vedere că ȋn spatele acestor dificultăţi, ei se pot confrunta cu dificultăţi de integrare senzorială, dificultăţi de atenţie, ȋntârziere mixtă ȋn dezvoltarea limbajului, un nivel cognitiv scăzut, care ȋi ȋmpiedică să funcţioneze la ȋntreaga capacitate ȋn viaţa de zi cu zi. Ajunşi ȋn acest punct, majoritatea părinţilor caută soluţii, astfel psihiatrii, psihopedagogii, psihologii se ȋntâlnesc ȋn ultima vreme cu foarte multe astfel de cazuri.

Cum se procesează informația

Formarea şi dezvoltarea gândirii elevilor se realizează doar printr-o participare activă a acestora ȋn procesul de ȋnvăţare. Teoria ȋnvăţării cognitive accentuează importanţa unor procese ca atenţia, imaginaţia, insight-ul, percepţia pentru a determina care este ȋntelesul pe care ȋl ataşăm iniţial de un stimul.

Un model de procesare a informaţiei (Gagne R, Kail R, Pelegrino J)

Modelul are două componente:

Prima componentă este formată din trei structuri sau depozite de informaţii, compuse din registrele senzoriale, memoria de lucru şi memoria de lungă durată. Acestea adăpostesc date, folosite pentru a stoca informaţia;

A doua componentă constă ȋn procesele cognitive, care sunt interne, acţiuni intelectuale care transferă informaţia dintr-un depozit ȋntr-altul.

• Atenţia este procesul care determină câtă informaţie intră ȋn sistem şi este ȋn cele din urmă stocată.
• Memoria este un alt proces important ȋn ȋnvăţare, care ne ajută să ţinem minte informaţia.

Registrele senzoriale sunt depozite de informaţii care reţin o copie exactă a stimulului pentru o foarte scurtă perioadă de timp, de la o secundă pentru informaţia vizuală, la 4 secunde pentru cea auditivă. Existenţa registrelor senzoriale este critică pentru procesarea ulterioară.

Informaţia pe care individul crede că este destul de importantă, ca să-i garanteze luarea ei ulterioară ȋn consideraţie, trece din registrele senzoriale la următorul depozit numit memoria de lucru sau memoria de scurtă durată.

Memoria de lungă durată este depozitul nostru permanent de informaţii. Ȋntr-un fel este ca o librărie cu milioane de intrări şi o reţea ce permite ca acestea să fie reactualizate pentru referinţă şi uz. Un număr enorm de stimuli ne bombardează registrele senzoriale.
Memoria de lucru scanează stimuli şi decide ce să facă cu ei, astfel se ȋntrevăd trei posibilităţi:

• a uita pur şi simplu informaţia;
• a reţine informaţia ȋn memoria de lucru, ȋntărind-o, repetând-o tot timpul;
• procesarea informaţiei ȋn memoria de lungă durată prin repetiţia extinsă ori conectând-o cu informaţia deja existentă ȋn memoria de lungă durată.

Memoria noastră de lucru nu este nelimitată şi atunci unde ȋncap capacităţile noastre intelectuale, abilităţile de rezolvare a problemelor, capacitatea de a lua decizii? Toate acestea se sistematizează sub formă de scheme sau seturi de idei. Schemele conţin reţele de cunoştinţe, dar mai conţin şi planuri de acţiune pentru a folosi şi manipula reţelele ȋn scopul rezolvării de probleme şi a luării deciziilor.
Automatizarea apare atunci când informaţia sau operaţiile sunt supraȋncărcate şi pot fi folosite cu un efort mintal minim.

Revenind asupra modelului de procesare a informaţiei (vezi fig.1), o examinare mai atentă a proceselor psihice implicate ȋn actul ȋnvăţării, ne va indica ce anume ȋl ȋmpiedică pe copil să performeze conform vârstei cronologice şi cerinţelor prevăzute ȋn programa şcolară.

Ca să ȋnţelegem dificultatea copilului este nevoie nu doar de teste ce vizează achiziţiile şcolare, sau cele care urmăresc progresul educativ, este important să ȋnţelegem ce anume ȋl ȋmpiedică pe copil să ȋnveţe.

Ȋn cazul copiilor cu tulburări de ȋnvăţare este necesară aplicarea unor teste care vizează:

• dezvoltarea psihomotorie (Scara Portage, Denver, Gesell, etc)
• inteligenţa (test non-verbal RAVEN, test WISC, etc)
• evaluarea proceselor psihice: atenţie, memorie, nivel perceptual, etc (NEPSY, proba perceptiv-motrica Bender-Santucci, proba Rey de memorare a cuvintelor, etc)
• structura personalităţii (teste proiective, etc)
• maturizare psiho-socială.

Evaluarea complexă are un rol important ȋn diagnosticare şi ȋn stabilirea obiectivelor planului terapeutic de ameliorare/ recuperare.

Rezultatele testărilor psihologice trebuie coroborate cu date informale privind istoricul dezvoltării copilului (anamneză), analiza produselor activităţii, observaţia, date socio-culturale, informaţii despre statusul medical şi fizic, dialogul cu părinţii.

Educaţia este un proces continuu şi cumulativ, accentul educaţiei cade pe dezvoltarea unor deprinderi critice şi a capacităţii de ȋnţelegere.

Reexaminarea se efectuează la un interval de timp ce trebuie apreciat in funcţie de:

• capacitatea pe care o măsurăm;
• ritmul achiziţiilor subiectului;
• calitatea – cantitatea procesului ȋn care este implicat subiectul pe linie informativă şi formativă, la un moment dat.

Tulburarea specifică de ȋnvăţare este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se rezolvă odată cu creşterea copilului, unele caracteristici rămânând prezente pe parcursul ȋntregii vieţi a celui afectat. Prognosticul este bun ȋn cazul celor diagnosticaţi la vârste cât mai mici şi care ulterior urmează terapii specifice. Aceşti copii au un nivel normal de inteligenţă, doar că stilul lor de gândire şi ȋnvăţare este diferit faţă de stilul celorlalţi copii.

*****
Bibliografie:

Vlad Elena: „Evaluarea ȋn actul educaţional-terapeutic”, Editura ProHumanitate Bucureşti – 2000;
Golu Pantelimon: „Psihologia ȋnvăţării şi a dezvoltării”, Editura Fundaţiei Humanitas – 2001;
Șchiopu Ursula: „Introducere ȋn psihodiagnostic”, Editura Fundaţiei Humanitas – 2002;
Vrăşmaş Ecaterina, Oprea Viorica: „Set de instrumente, probe şi teste pentru evaluarea educaţională a copiilor cu dizabilităţi” UNICEF Bucureşti 2003

Paula Grigoroiu este psihopedagog cu drept de liberă practică, atestat de Colegiul Psihologilor din România, licențiată în testarea inteligentei – Matrici Progresive Color (test non-verbal de inteligenţă, adresat copiilor cu vârste cuprinse ȋntre 4 -11 ani. Are peste 15 ani de experienţă clinică ȋn lucrul cu copiii cu deficienţe mintale, cu tulburări de dezvoltare (ADHD, TSA), stimularea şi dezvoltarea limbajului şi a comunicarii, ateliere de art-terapie adresate copiilor cu cerinţe educative speciale, dezvoltare personală.

Este profesor psihopedagog – Școala Gimnazială Specială nr.10, Bucureşti și psihopedagog/ logoped – MindTherapy Center.