Competitivitatea la copii – sindromul „primul din clasă”
Din munca mea cu părinții, eu am observat că aceia care își doresc poziția de “primul din clasă” pentru copilul lor simt așa pentru că atunci el are un statut care îi conferă siguranță. Are rezultate bune, are și aprecierea profesorilor, iar viitorul profesional pare să îi fie asigurat! De multe ori, însă, acești copii sunt văzuți de colegii lor drept “tocilari” și, cu cât înaintează în vârstă, ei tind să îi excludă, un motiv fiind gelozia că primii din clasă sunt constant lăudați și dați exemplu de profesori și de părinți. Un alt motiv este acela că cei mai buni din clasă, de multe ori, conștienți de o oarecare superioritate intelectuală față de ceilalți copii, rămân oarecum deoparte și nu știu să intre în grupul celorlalți. Este extrem de dificil pentru cineva să fie considerat diferit de ceilalți și să aibă aptitudini sociale de a intra în grupul celorlalți. Acest copil – cel mai bun din clasă – are nevoie de ajutor pentru reintegrare din partea profesorului și părinților, altfel poate avea o viață emoțională extrem de izolată.
Ceea ce am mai observat la copiii cei mai buni din clasă este că ei își doresc extrem de mult să fie populari, să aparțină grupului, însă nu investesc destul de mult în acest lucru. Copiii care aparțin unui grup privesc toți anumite filme, se joacă un stil de jocuri video, poartă un anume fel de haine, de coafuri etc. Cu alte cuvinte, fac ceva ce face toată lumea. Lucruri pe care copiii cei mai buni din clasă nu vor sau nu pot să le facă. Pentru că aceste lucruri par puerile, nu sunt destul de intelectuale, sau pentru că, pur și simplu, dintre dorința de a fi cel mai bun și intelectual și dorința de a fi popular, mai importantă pentru ei este prima. Fiindcă așa cum spunea Michael Thompson, doctor în psihologie, atunci când noi vrem să excelăm în privința unui lucru, întreaga noastră energie se duce într-acolo. Astfel, dacă pentru un copil este important să fie pe locul 1 în clasă, atunci energia lui se va duce acolo, atât conștient, dar mai ales subconștient.
De ce însă își poate dori un copil să fie “cel mai bun” și nu “printre cei mai buni” sau “în grupul de mijloc”? De cele mai multe ori pentru a-și mulțumi părintele care fie îi spunedirect, fie îi transmite non-verbal că își dorește să fie cel mai bun. Alteori pentru că nu se simte competent în alte domenii ale vieții lui, la sport, la muzică sau la desen și descoperă că la învățătură îi este cel mai ușor să fie bun! Și atunci, vrea să fie cel mai bun din dorința de a se simți valorizat. Orice copil se naște cu nevoia de recunoaștere a valorii sale, iar copilul „cel mai bun din clasă” își găsește valoarea acolo.
Ce putem face noi, părinții, pentru a-i ajuta pe copiii cu “vreau să fiu cel mai bun din clasă”? Mai întâi să facem un exercițiu de introspecție legat de ce ne dorim noi pentru ei. Ce e important pentru noi, statutul de cel mai bun sau să se bucure de ceea ce învață și să fie lipsit de tensiune? Când punem presiune pe copil, mai mult sau mai puțin conștient, el nu se mai poate dezvolta așa cum îi dictează sinele. Copilul este construit să le facă părinților pe plac cu ceea ce aceștia își doresc pentru el, ei au o recunoștință pe care nu și-o manifestă exterior față de părinți, ci o simt la un nivel profund al ființei lor. De aceea este periculos pentru ei să le impunem dorințele noastre. Revenind la exercițiul de introspecție, ne ajută să ne amintim care era poziția noastră la școală când eram noi mici, care erau luptele pe care le duceam în relația cu școala și cu colegii. Poate aveam o poziție de jos și ne-am jurat să nu lăsăm să se întâmple asta cu copilul nostru. Poate eram cei mai buni din clasă, acum avem tot ceea ce ne dorim (oare?) și vrem ca și cu ei să se întâmple la fel. O dată ce începem să povestim despre școală, vom vedea câte fire de izolare se desprind din țesătura amintirilor. Fire pe care le-am uitat și pe care le țesem fără să vrem și în relația cu copiii noștri.
O dată depănate aceste fire, vom ști cum să le fim alături copiilor noștri. Vom ști să îi detensionăm de presiunea lui „vreau să fiu cel mai bun”. Vom ști să îi ajutăm să reintre în grupul de prieteni, dacă între timp au fost excluși. Vom ști să îi ajutăm să își păstreze statutul de cel mai bun ȘI să aibă prieteni! Vedeți, nu există o regulă în viață, dacă e mai bine să fii cel mai bun sau nu! Contează ce își dorește copilul și dacă această dorință este a lui sau dacă o îndeplinește pe a noastră. Important e ca noi să fim detensionați de presiunea „vreau să fiu cel mai bun”!
Otilia Mantelers va susține pe 1 octombrie conferința "Cum a fost azi la școală? Feluri concrete de a ne susține copiii atunci când le e greu în relația cu școala". Pagina evenimentului este aici.