Arta conversaţiei într-o lume tot mai digitală
Nu de puține ori, le spunem copiilor noștri, care se apropie să ne arate sau să ne spună ceva: „Așteaptă câteva secunde, scumpule. Trebuie să trimit un e-mail” ori „Doar caut ceva, nu durează mult”. Oare ne dorim de la copiii noștri ca peste câțiva ani să ne trateze la fel? Oare nu ne va durea că vor veni la noi în vizită și se vor așeza la masa de prânz cu telefonul lângă farfurie? Evident că da. Ne vom simți neimportanți, ignorați și vinovați, pentru că am procedat la fel cândva. Ne va apăsa durerea că noi am modelat acest comportament.
În lumea adulților, să stai cu telefonul pe masă la o întâlnire a devenit un obicei. Din păcate, să butonezi telefonul în timp ce petreci timp cu cineva nu mai este considerat un comportament nepoliticos. Dar și mai dureros este că am acceptat, ca pe o normă firească, momentul în care partenerul de dialog întrerupe conversația pentru a răspunde unui apel. Am învățat într-un mod tacit că e în regulă să ne simțim ignorați și dați la o parte atunci când persoana cu care stăm la povești aude sunetul unul mesaj de pe WhatsApp și îl verifică.
Pentru că suntem noi înșine ignorați, ne obișnuim să-i ignorăm, la rândul nostru, pe oamenii de lângă noi, din simplul motiv că astfel de deprinderi au devenit obiceiuri banale. Oare un mesaj nu poate să aștepte până terminăm conversația, mai ales dacă nu așteptăm vești urgente?
De ce avem nevoie de conversație față în față
Omul este construit pentru a fi în relații cu alte persoane și are nevoie să fie profund conectat cu acestea, în special prin limbajul nonverbal. Este adevărat că toate relațiile sunt un amestec de interacțiuni online și offline, însă acest limbaj nonverbal nu este vizibil pe internet, de aceea conectarea prin intermediul mesajelor este superficială.
Psihologul Catherine Steiner Adair consideră că, în ziua de azi, majoritatea tinerilor au devenit experți în comunicarea online, însă și-au pierdut capacitatea de a dezvolta o relație apropiată, intimă cu cineva. Același lucru se poate spune și despre noi, adulții. Din cauza frecventelor refugii în mediul online, atât de la îndemână pentru uitarea problemelor de zi cu zi, tot mai rar reușim să purtăm conversații neîntrerupte cu partenerul de cuplu. Multe dintre problemele pe care le avem la locul de muncă, în dragoste și cu copiii se pot rezolva prin conversații.
În plus, studiile de specialitate ale psihologului Sherry Turkle arată că fără conversații suntem mai puțin empatici, conectați, creativi și împliniți. Dar pentru generațiile care cresc folosindu-și telefoanele pentru a conversa prin mesaje, aceste studii arată suferințe și pierderi pe care ei nici nu le resimt. Motivul? Nu vor fi experimentat suficiente conversații intime, fără telefon în preajmă.
Diferența dintre conversațiile digitale și cele spontane
De multe ori, ne îndreptăm către telefon când suntem plictisiți. Ajungem într-o astfel de stare din cauza suprastimulării constante cu informații și divertisment. Preadolescenții și adolescenții preferă să își dea mesaje în loc să se sune sau să se întâlnească, motivul principal fiind acela că, atunci când scrii un mesaj, ești mai în siguranță. O conversație implică reacții emoționale, pe când mesajele pot fi șterse sau editate, fără a da ochii cu partenerul de discuție. Iar dacă mesajul pe care îl primești este unul dificil, atunci ai timp să te gândești la răspuns sau poți alege să nu răspunzi deloc, lucruri care nu se întâmplă într-o conversație spontană. Astfel, telefonul ne face să fugim din întâlniri autentice în care suntem vulnerabili și prezenți.
Scrierea mesajelor și imboldul de a comunica în mod constant online iau locul și conversațiilor cu sine, care te ajută să te cunoști mai bine, să reflectezi și să înțelegi întâmplările din viața ta. Pentru mulți tineri, dar și pentru mulți dintre adulți, a petrece timp cu sine, a se bucura de solitudine devine o experiență nefamiliară și rară. Asta din cauză că, ori de câte ori suntem puțin singuri, fugim către lumea digitală.
Cum să salvezi conversațiile spontane cu cei dragi
Pentru a ne dezvăța de astfel de comportamente, e esențial să ne observăm comportamentul digital, dar să nu ne autocriticăm atunci când observăm că ne refugiem în online. Spre exemplu, putem decide ca, timp de o săptămână, să notăm într-un jurnal momentele în care telefonul ne distrage. Apoi să ne propunem să fim atenți la impactul pe care îl are pentru cei dragi modul în care folosim tehnologia. Să observăm dezamăgirea sau lipsa de încredere care se așterne pe fața copilului atunci când suntem absorbiți de telefon sau deconectarea care se instalează în familie atunci când ambii părinți sunt cu câte un telefon în mână.
Odată observate aceste reacții, e timpul să facem o strategie prin care să folosim tehnologia mai eficient, pentru a ne reapropia de familie, prieteni și colegi. Vom lăsa telefonul în geantă, pe modul silențios sau avion, și nu-l vom scoate pe masă când avem o întâlnire cu cineva. În familie, vom pune telefonul într-un loc care nu e la vedere (eu, spre exemplu, îl las în geantă), tot pe modul avion, propunându-ne să nu îl verificăm timp de o oră (putem începe cu jumătate de oră sau cu un interval de timp suportabil). Apoi vom fi atenți la schimbările care apar în relațiile familiale datorită contactului redus cu lumea virtuală. Vom regăsi o conectare entuziastă, care va da un nou sens vieții noastre, și vom simți că devine mai ușor să lăsăm telefonul deoparte în favoarea conversațiilor cu cei dragi.
Tehnologia aduce beneficii uriașe, dar poate și deconecta, dacă nu suntem atenți cum o folosim. Dacă analizăm comportamentul nostru digital și apoi reducem timpul petrecut în lumea virtuală, normalizăm relația cu tehnologia și redescoperim relațiile umane pline de sens. Adică, așa cum arhitectura noastră psihică și biologică ne arată că suntem meniți să le avem.
Articol preluat din numărul 237/mai 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.