Interviu. “David Garrett, care este secretul, care e magia?”

Da, acel Garrett pionier al trendului crossover, un violonist ale cărui interpretări i-au adus fani în întreaga lume (mai ales fane – acesta este adevărul observat nu numai de către mass media internațională, ci și de însuși artistul – atât profesionist în ale viorii, cât și om cu simțul umorului).

Nu are o viață să îi zicem obișnuită de artist al scenei clasice. În sensul că lumea îl aclamă ca pe un “pop star”, e preferatul rubricilor mondene și așa mai departe. Dar nu se consideră o vedetă. Vorbește despre ceea ce face simplu, într-un interviu acordat Revistei CARIERE.

***

David Garrett…Am scris despre faptul că te pregătești să pui România…pe jarul viorii! În fapt, i-ai fascinat pe fanii români cu spectacolele tale de muzică clasică la Festivalul „George Enescu”, în 2011, 2015 și 2017 – când Sala Palatului s-a dovedit neîncăpătoare. Cunoaștem, desigur, cu toții succesul tău la nivel mondial, dar cum îți explici acest succes în România?

Da, cu siguranță m-a surprins! În ultimii ani au existat numeroase locuri în lume în care am venit pe scenă în mod literal cu gura deschisă, pentru că într-adevăr nu mă așteptam la atât de mulți oameni să fie acolo. Este un vis devenit realitate pentru orice artist! În România, a fost de asemenea uimitor faptul că concertul meu la Festivalul Enescu s-a vândut atât de repede. Mulți artiști minunați se luptă să aibă o audiență și mă simt cu adevărat norocos și binecuvântat să am atât de mulți fani și suporteri. Este chiar de necrezut uneori…

În timp ce studiai la Juilliard School din New York, pe lângă cursurile de muzică făceai și muncă de modeling, pentru a-ți suplimenta veniturile. Unii critici din lumea modei te-au numit chiar un “David Beckham al scenei clasice”… Tu cum ai descrie și ai numi perioada aceea a vieții tale?

Cred că, mai ales între 20 și 23 ani cu toții încercăm să ne găsim, să aflăm ce dorim să facem cu viața noastră. Tocmai de aceea m-am îndepărtat de părinții mei, care aveau o viziune foarte specifică asupra a ceea ce trebuia să fac în viață. Dar eu trebuia să-mi găsesc calea. Întotdeauna am știut că vreau să fac ceva cu muzica, dar nu eram în întregime sigur dacă vreau să fiu violonist de concert. Deci, în timpul petrecut la New York, am încercat să îmi fac studiile cât de bine pot, dar și să găsesc ceva care să mă facă fericit…

Pentru că tocmai spuneai despre depărtarea de părinții tăi…Din 1999, împotriva dorinței tatălui ai fost student la prestigioasa Juilliard School. De ce tatăl tău nu dorea să fii student acolo?

Ei bine, trebuie să înțelegeți că am semnat un contract la vârsta de 13 ani, probabil cu cea mai stabilă “etichetă clasică” – Deutsche Grammophon și am înregistrat 5 albume până la vârsta 18 ani. Privind înapoi ne dăm seama că este foarte rar ca cineva să facă această muncă intensă, de la o vârstă fragedă, cu atât de mulți muzicieni buni. Deci, iar privind înapoi, înțelegeți că tatăl meu era puțin sceptic în ceea ce privește revenirea mea la colegiu și performanțele în acest sens. Acestea fiind spuse, a trebuit să o fac! Așadar, privind din perspectiva mea a fost absolut alegerea potrivită.

Ai primit primele lecții de muzica din partea tatălui tău, pe când aveai doar patru ani. Ai urmat conservatorul din Lübeck și mai tarziu te-ai mutat la Berlín. Între 1990 și 1991 l-ai avut ca profesor pe Zajar Bron, iar din 1992 pe violonista polonezo-britanică Ida Haendel. La tocmai menționata de către tine vârstă de 13 ani te-ai hotărât să îți schimbi “numele artistic”, optând pentru cel al mamei! Nu e un parcurs prea rapid?

Da, prea repede și complex totul . Nu aș sugera ca cineva să facă așa de mult când este atât de tânăr. E un echilibru foarte dificil între a merge la școală și a-ți construi o carieră. Chiar aș recomanda: Să nu faceți acest lucru cu o asemenea intensitate și de la o vârstă fragedă.

Apropo: Te consideri un rebel? Dar excentric?

Nu, deloc. Am mintea mea. Aceasta este foarte important. Mă consider cineva care e încăpățânat în ceea ce privește ideile proprii, cel puțin într-o oarecare măsură.

Cum apreciezi faptul că ești considerat succesorul lui…Paganini? Care este secretul, care e magia?

Acestea sunt cuvinte mari. Nu sunt un fan al cuvintelor mari. Sunt un fan al lucrurilor. Pentru mine, zilnic există provocarea de a fi cel mai bun posibil. Nu numai în ceea ce privește vioara, ci și pe mine, ca ființă umană. Și dacă la sfârșitul zilei constat că am avut o zi productivă, care are mai multă valoare decât orice cuvânt se poate spune că acesta este secrectul, aceasta e magia!

Ai fost trecut in Guiness Book din mai 2008, drept violonistul cel mai rapid. Proba a fost dată într-un program de televiziune britanic și consta in intrepretarea piesei “Zborul cărăbușului” al lui Nikolái Rimski-Kórsakov cât mai repede posibil, fără greșeală și într-o manieră care să facă recognoscibilă bucata melodică. Ai obținut acest record de două ori. Prima data în emisiunea britanica, cu un timp de 66,56 secunde, iar a doua oară în programul Guinness World Records Show când ai interpretat piesa în 65,26 secunde. Este important să fii violonistul cel mai rapid? E o distracție, ori o responsabilitate?

A fost distractiv. Dar nu m-am așteptat să se scrie despre asta. Sincer. Pentru mine, tehnica este obligatorie când vrei să fii un bun violonist. Nathan Milstein spunea “You can either play, or you can’t play“…Așadar, posibilitatea de a intrepreta piese “de virtuozitate” se încadrează în prima categorie, iar pentru mine era ceva normal.

Ai spus în nenumărate rânduri că ești un admirator al lui Enescu de mic. De ce?

De fapt chiar am o legătură directă cu Enescu, pentru că profesoara mea, Ida Haendel, a fost studenta lui. Și am lucrat mult și cu Yehudi Menuhin, care a fost, de asemenea, student al lui Enescu. Pentru mine, Enescu a fost cineva care a inspirat într-adevăr doi dintre violoniștii mei preferați – cu care am fost destul de norocos să lucrez și eu. Aceasta este o legătură destul de mare pe care sunt foarte mândru.

Care consideri că este cel mai important lucru în viața ta?

Să fii capabil să ai o relație bună cu familia și cu prietenii chiar și în timpul turneului. Este probabil cel mai important.

Crezi că alegerea unei asemenea cariere și anume cea de violinist e o chestiune de destin?

Nu sunt un mare credincios în destin. Cred mai mult în muncă și în a persevera. Cred că dacă bateți la o ușă de 100 de ori, cineva vă va deschide.

Spuneai, tot la un moment dat, că muzica clasică este la fel de accesibilă precum rock-ul, r&b-ul, jazz-ul sau orice alt gen popular de muzică de astăzi…Da?

Cred că totul e vizual. Iartă-mă pentru că sunt atât de ciudat, dar…Mergeți cu toții într-o sală de muzică clasică: e cu siguranță un eveniment, dar este și departe de ceea ce tinerii se așteaptă de la un concert. În plus, îmbrăcămintea orchestrei nu mă ajută … văd ambele părți, totuși. Bineînțeles că înțeleg tradiția, dar în cele din urmă muzica nu se schimbă cu hainele tale. Nu există o corelație între ceea ce purtați, cum arată și calitatea muzicii. Și dacă nu există o corelație între aceste lucruri, mi se pare mult mai rezonabil să ajung la o audiență mai largă, datorită faptului că sunteți cine sunteți în secolul 21!

Cum te vezi in viitor? Prefer să nu te intreb “Planuri de viitor?”

Cred că cel mai important lucru este să vă bucurați de ceea ce faceți, să vă petreceți bine timpul, să vă mențineți sănătoși și să vă simțiți inspirați. Când mă uit în viitor, sper că aceste lucruri vor constitui o mare parte a vieții mele de zi cu zi.

Dacă nu ai fi fost violinist, ce anume ți-ar fi plăcut să faci?

Cred că ar fi fost o mulțime de lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le fac. Doar în interiorul industriei muzicale. Îmi place să produc, îmi place să scriu, îmi place să fac muzică de cameră. În afară de muzică, îmi plac chiar arhitectura sau designul interior. Pentru mine, frumusețea are de-a face cu estetica, iar arhitectura și designul interior sunt ceva ce îmi plac în viața mea privată.

Un mesaj pentru cei care vor veni anul acesta la concertele tale din România?

După ce am cântat la vioară un concert Ceaikovski în sezonul trecut la București este foarte interesant să vin în sfârșit cu “trupa” mea. Programul crossover constituie o parte complet diferită de mine și mă bucur foarte mult să o prezint și să se bucure toată lumea de muzică împreună cu mine!

*VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=bZ_BoOlAXyk&list=PLP22ZQvwAuvBGmUFAK7t49xKRL7UiY0Sq – Acest artist înzestrat cu mult trâmbițata carismă a unui rock-star și cu aptitudinile unui violonist născut și făcut totodată, va evolua alături de band-ul său pe 13 și 14 septembrie 2018, la Sala Palatului, în concertul crossover ”Explosive Live”. Cele două concerte de la București fac parte din programul turneului mondial cu același nume și reprezintă o premieră pentru admiratorii artistului din țara noastră. By the way, David Garrett cântă la o vioară “A. Busch” Stradivarius ce datează din anul 1716.