Inovatie prin tehnologie
Istoria Xerox
Compania Xerox denumita in 1906 „The Haloid Company" a fost fondata in New York si era cunoscuta ca fiind o fabrica de hartie si echipamente fotografice. Mai tarziu, in 1958, compania si-a schimbat numele in „Haloid Xerox", pentru ca in 1961 numele sa fie din nou schimbat in „Xerox". In 1959, compania s-a evidentiat prin lansarea primului fotocopiator, o masina care reproduce rapid pagini sau imagini, folosind procedeul xerografiei dezvoltata de Chester Floyd Carlson, cel care a inventat procesul de copiere instant, denumita electrofotografie, iar mai apoi, xerografie. Prima masina de copiat documente care a revolutionat industria de copiatoare a fost Xerox 914. Copiatorul a fost atat de popular, incat la finalul anului 1961, Xerox a inregistrat venituri de peste 60 de milioane de euro, iar in anul 1965 veniturile companiei s-au ridicat la peste 500 milioane de dolari. Inainte de lansarea Xerox 914, compania a venit pe piata, in 1955, cu imprimanta xerografica, Copyflo. In 1960 se deschide „Centrul de Cercetare si Tehnologie Wilson" din New York, destinat cercetarii in domeniul xerografiei.
In 1961, compania isi schimba numele in „Xerox Corporation". In 1963, se lanseaza Xerox 813, primul copiator de birou, iar 10 ani mai tarziu, apare pe piata primul copiator color de birou.
In 1970, sub presedintia lui Charles Peter McColough, compania deschide Xerox PARC (Xerox Palo Alto Research Center), destinat cercetarii. Aceste facilitati au dezvoltat mai multe tehnologii, cum ar fi interfata grafica cu utilizatorul (GUI) si mouse-ul. Plecand de la aceste inventii, Xerox PARC creeaza, in 1973, Xerox Alto, un mini computer similar cu personal computer (PC).
In 1979, Steve Jobs, cofondatorul Apple, descopera potentialul comercial al GUI si al mouse-ului si incepe dezvoltarea in 1983 a unui PC denumit Apple Lisa.
1969 este anul in care cercetatorul Gary Starkweather inventeaza imprimanta cu laser prin modificarea unui copiator Xerox. Imprimanta cu laser Xerox 9700 a fost lansata in 1977, iar afacerea a adus companiei venituri de miliarde de dolari.
In 1981, se lanseaza Xerox Star primul sistem produs in serie care incorporeaza mai multe tehnologii pe care si azi le regasim in PC-uri: monitorul, mouse-ul, reteaua, fisierele, servere de printare si e-mail. In ciuda tehnologiei inalte, Xerox Star nu a prins la public, mai ales ca pretul era destul de ridicat, variind de la 16.000 la 100.000 de dolari.
In anul 2000, Xerox achizitioneaza, pentru 925 millioane de dolari, divizia Tektronix, fabrica de echipamente de printare color din Oregon. Compania lanseaza pe piata linia de imprimante cu tus solid Xerox Phaser. In septembrie 2004, Xerox aniverseaza 45 de ani de Xerox 914. Peste 200.000 de produse au fost lansate in toata lumea intre 1959 si 1976. Astazi, 914 face parte din istoria americana si este expus la Institutul Smithsonian.
Logo-ul
La inceputul anului 2008, corporatia Xerox face o schimbare radicala de identitate si se prezinta cu un logo complet nou. Schimbarea consta in trecerea de la literele majuscule la cele mininuscule, folosind un font special creat, mai rotunjit, de culoare rosu aprins. Motivul care a stat la baza schimbarii de identitate este prezentarea Xerox asa cum este astazi – o companie orientata catre comunicarea si inter-relationarea permanenta cu clientii si cu partenerii de afaceri.
In prezent
Pe langa lansarea intr-un ritm alert de produse revolutionare, compania a facut investitii semnificative si in software si servicii. Astfel, Xerox isi dubleaza investitiile in cercetare si dezvoltare in domeniul serviciilor, iar 50% din totalul de 1,5 miliarde dolari investiti in cercetare de catre Xerox si Fuji Xerox sunt dedicati cercetarii in domeniul tehnologiei de imprimare color. Xerox este preocupata de protejarea mediului inconjurator. Astfel, compania a inceput sa conceapa produse ecologice, precum sistemele multifunctionale sau imprimantele cu cerneala solida, tonerele sau consumabilele.
Totodata, produsele Xerox lansate la nivel international in anul 2007 au primit peste 190 de recunoasteri si premii de la importante companii de cercetare si publicatii de specialitate din toata lumea.
Conducere
Anne M. Mulcahy s-a alaturat Xerox in cadrul departamentul de vanzari inca din 1976, iar din 2001 a fost numita CEO a corporatiei. Mulcahy este atat Presedintele Consiliului de Conducere, cat si membru in Consiliul Director al Catalyst, Citigroup Inc., Fuji Xerox Co. Ltd. si Target Corporation. Anterior, a detinut functia de Vicepresedinte si Staff Officer in cadrul departamentului de Cercetare Operationala acoperind regiunile Americii de Sud si Centrale, Europa, Asia, Africa si China.
In momentul in care boardul Xerox a ales-o pe Mulcahy in fruntea companiei, corporatia nu era intr-o forma prea buna. Cea mai mare problema din acea perioada era datoria de 14 miliarde de dolari. Dar Mulcahy si-a urmat scopul – a concediat in jur de 30% din personal, a adus un nou director financiar, s-a intalnit cu numerosi clienti si a restabilizat Xerox. Si asta in ciuda faptului ca inca se lupta cu o concurenta serioasa, din partea unor companii ca Hewlett-Packard sau Canon.
„Veterana Xerox", cum o numeste Forbes, a obtinut in 2005 locul sase in topul „Most Powerful Women", iar in 2006 a urcat pe cinci. Mulcahy recunoaste ca ii este greu sa supravietuiasca alaturi de competitori ca HP, Kodak sau Dell, dar spune ca o ajuta foarte mult faptul ca Xerox a devenit pentru ea un fel de companie de familie, deoarece atat sotul, cat si fratele ei lucreaza in cadrul companiei.
In Romania
Xerox Romania este subsidiara a companiei americane Xerox si este prezenta pe piata locala de peste 35 de ani. Cei mai importanti clienti ai companiei provin din domeniul financiar-bancar, iar Marius Persinaru conduce din pozitia de General Manager Xerox Romania si Republica Moldova.