Inițiativă: Prima ediţie a concursului „Oraşul durabil”
Pentru această primă ediţie a concursului, Ambasada Franţei în România şi partenerii săi invită toate autorităţile locale din România să trimită, înainte de 30 martie, proiectele deja finalizate sau în curs de finalizare, care ilustrează un pas important în dezvoltarea durabilă a comunităţii lor.
Proiectele câştigătoare vor fi selectate de un juriu format din experţi independenţi şi vor câştiga o excursie de studiu într-o comunitate de referinţă parteneră din Franţa pentru a vedea alte exemple inovatoare în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă a comunităţilor.
"În contextul în care multiplele iniţiative şi proiecte din ultimii ani arată că pentru colectivităţile locale – judeţ, municipiu, oraş, comună – din România, “oraşul durabil” reprezintă un subiect de actualitate iar pentru Franţa, ca urmare a Acordului de la Paris din 2015, cu ocazia COP21, “oraşul durabil” a devenit o prioritate guvernamentală, Ambasada Franţei în România doreşte să sprijine iniţiativele şi bunele practici apărute în cadrul colectivităţilor locale din România", spune ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, citată în comunicat.
Potrivit sursei citate, concursul îşi propune să pună în valoare iniţiativele pozitive ale colectivităţilor locale din România şi să le recompenseze pe cele mai implicate în dezvoltarea durabilă şi în lupta împotriva schimbărilor climatice pentru acţiunile lor în domeniile cheie care se circumscriu "oraşului durabil" : 1) apă, canalizare şi gestionarea deşeurilor; 2) mobilitate urbană; 3) eficienţă energetică; 4) valorificarea construcţiilor şi reabilitarea patrimoniului.
Proiectele prezentate trebuie să se înscrie într-o viziune puternică asupra durabilităţii, care să permită, pe termen lung, concilierea exigenţelor legate de mediul înconjurător şi a celor de dezvoltare economică şi socială. Juriul va evalua iniţiativele locale şi bunele practici care au permis o mai bună adaptare la schimbările climatice şi au avut un impact pozitiv asupra calităţii vieţii populaţiei.
Dosarul de candidatură va trebui să cuprindă: formularul de candidatură (în limba franceză sau în limba română); o prezentare a colectivităţii locale (în limba franceză sau în limba română); o prezentare detaliată a proiectului (în limba franceză sau în limba română); un buget detaliat al proiectului.
O colectivitate locală poate depune mai multe dosare de candidatură cu condiţia ca acestea să se refere la categorii tematice diferite ale concursului. Formularul de candidatură şi regulamentul concursului sunt disponibile pe site-ul Ambasadei Franţei.