„Hymne au Soleil” – un concert coral de muzică franceză
Cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România, Corul Academic Radio, împlinește în acest an 79 de ani de la înființare, iar cu această ocazie propune publicului un concert special de muzică franceză.
Intitulat sugestiv ”Hymne au Soleil” (Imn închinat soarelui), concertul programat joi, 7 martie (19.00), la Sala Radio, este prezentat cu prilejul Sezonului România-Franța 2019, ce coincide cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, dar și cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al României moderne, respectiv centenarul sfârșitului primului Război Mondial.
Conceput la inițiativa dirijorului corului – Ciprian Țuțu – evenimentul cuprinde creații semnate de celebri compozitori francezi ca Ravel, Debussy, Saint–Saëns, Gounod, Fauré ș.a. Alături de Corul Academic Radio îi veți aplauda pe scena Sălii Radio și pe câțiva membri ai formației care vor evolua în roluri solistice: Alina Bosovici – soprană, Alina Georgescu – mezzosoprană, Giuliano Ghelasă, Cristian Paraschiv – tenori, Cornel Popușoi – bariton, Liviu Ofițeru – percuție. Acompaniamentul pianistic va fi susținut de Carmen Săndulescu și Dan Stoenescu. Invitata specială a serii va fi actrița Letiția Vlădescu.
”Suntem bucuroși să aducem în atenția publicului un proiect pe care l-am imaginat cu mai mult timp în urmă : un concert coral franțuzesc. Îl denumesc așa pentru că programul propus înglobează creații corale ale marilor coraliști francezi din cele două perioade de glorie a muzicii corale à cappella franceze (Renașterea și secolul XX). În plus, veți asculta și lucrări ale unor compozitori de altă naționalitate, care au avut însă o strânsă legătură sau afinitate cu muzica franceză.
Veți putea auzi, așadar, sonorități ale muzicii impresioniste, semnate de Debussy, Ravel și Lili Boulanger ; muzică scrisă după al doilea război mondial, aparținând compozitorilor Poulenc, Milhaud sau Hindemith ; o mostră renascentistă oferită prin interpretarea binecunoscutului chanson al lui Pierre Passereau – Il est bel et bon. Nu în ultimul rând, veți putea asculta câteva teme ale vechilor truveri medievali francezi, citate și prelucrate de compozitorul american Leonard Bernstein ca muzică de scenă la piesa de teatru semnată de Jean Anouilh – The Lark/L’Alouette (Ciocârlia), ce o evocă pe una dintre figurile emblematice ale Franței – Ioana d’Arc” a declarat despre eveniment Ciprian Țuțu, dirijorul ansamblului.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro