HO HO HO! Vine Secret Santa!
Ce te faci însă când realizezi că îți cunoști colegul prea puțin ca să știi ce cadou să îi faci? Iată aici câteva idei:
Chiar dacă sunteți deja colegi de mult timp, sau îți este angajat și nu vă știți prea bine, înainte să-i cumperi un cadou, nu uita totuși că orice obiect are o semnificație și fiecare companie are propria conduită legată de cum să oferi cadouri.
Poți afla cu ușurință care este poziția companiei tale cu privire la cadouri și valoarea lor întrebând un coleg care are mai multă vechime în echipă.
Extra – Sfaturi:
Dacă echipa de HR încearcă să facă eforturi să descurajeze fumatul, nu oferi cadou un set de trabucuri, un port tutun sau o pipă.
Iar dacă în fiecare an echipa de HR este cea care pregătește cadourile pentru toți angajații, nu repeta ideea. Ai șansa să faci un cadou inedit!
Nu oferi cadouri foarte scumpe. Cadourile de valoare trebuie păstrate pentru prieteni apropiați și familie, sau pentru cadourile care se fac în grup. La birou, un cadou de lux, prea scump, din partea unei singure persoane poate fi interpretat greșit.
Respectă limita de buget. Dacă există o limită de buget, fii sigur că o respecți. De exemplu, o idee de cadou până în 200 – 250 lei, cu buget mic, este o cravată sau o pereche de butoni, un accesoriu nelipsit din garderoba oricui!
Nu oferi niciodată bani, gift cards, sau cupoane de reduceri, dar nici cadouri foarte scumpe, care să îi facă pe ceilalți să se simtă prost.
Urmează aceste sfaturi:
1. Stai departe de mesajele funny deochiate. Umorul este foarte subiectiv și s-ar putea să jignești fără să vrei, sau să îl pui pe cel căruia îi faci cadou într-o lumină proastă.
2. Același lucru este valabil și pentru darurile cu tentă sexuală sau politică, ce pot fi considerate nepotrivite pentru mediul profesional.
3. Chiar dacă e de Crăciun sau Paște, cadourile cu temă religioasă ar trebui evitate: îngerași, icoane sau statuete religioase.
4. Un alt tip de cadou de evitat sunt cadourile prea personale, cum sunt parfumurile, care pot fi considerate romantice.
Oferă un cadou personalizat în funcție de hobby-ul celui care îl va primi!
Iată câteva idei
1. Un port chei din piele, pentru colegul pe care încă nu îl cunoști foarte bine
Poate încă nu vă cunoașteți foarte bine, dar l-ai extras la Secret Santa și nu ai nicio idee de cadou care să i se potrivească. Un port chei de calitate te scoate din încurcatură! Este un obiect mic și utile, potrivit atât pentru femei cât și pentru bărbați, dar care poate aduce un plus de stil de fiecare dată când îți scoți cheile. În plus, pielea din care este realizat îl face foarte plăcut la atingere!
2. Un set de butoni de cămașă, pentru angajatul la patru ace
Pasionatul de fashion este mereu îmbrăcat la patru ace, elegant și preocupat de cum arată. Poate jobul lui e in vânzări și de aceea vrea să apară mereu bine îmbrăcat. Costumul este uniforma lui zilnică pe care o afișează cu mândrie, iar un accesoriu elegant precum butonii îl vor bucura.
Butonii de cămașă sunt o marcă a eleganței, iar dacă știi că pasiunea sa este o ținută elegantă, nu ai cum să greșești cu acest cadou. Îi va purta într-un mediu mai formal, iar atunci când va primi complimente pe seama lor se va gândi la tine.
3. O husă din piele pentru tabletă, pentru colegul mereu online
Cu toții avem acel coleg la birou. Își ia mereu notițe, e atent cu totul și reușește să își aducă aminte de zilele de naștere ale tuturor fără niciun ajutor de la notificările din Facebook. Dar unde ține toate acele informații?
În lumea digitală majoritatea profesioniștilor folosesc tablete pentru activitățile la birou. O husă de piele pentru tabletă este un cadou perfect, special pentru nevoile lui. Știi sigur că îi va fi utilă și o va folosi cu plăcere, iar spiritul lui organizatoric va fi satisfăcut.
4. O tăviță de piele, pentru colegul cu biroul cel mai aglomerat
Are două telefoane, setul de chei, portofel, port tutun, mărunțiș, brichetă, pixuri și alte nimicuri pe care nu mai are unde să le pună. Biroul său e tot timpul aglomerat și ba nu își găsește una, ba nu își găsește alta. Sună familiar?
Cadoul ideal pentru acest gen de coleg este o tăviță în care poate să își depoziteze toate lucrurile. Îl va ajuta să fie mai organizat și îți va fi recunoscător pentru asta. Este un cadou prietenos, neutru, bazat pe personalitatea lui. Nu ai cum să dai greș cu el!
5. Un set de scris de lux, pentru colegul old school
Colegul de modă veche nu este neapărat prieten cu tehnologia, deși îi apreciază utilitate. Îi place să facă lucrurile tradițional, să pună lucrurile și tot ce gândește pe hârtie, chiar dacă are și un to-do list virtual.
Oferă-i un set de scris, cu stilou și cerneală, pe care să îl folosească pentru jurnalul personal, sau ca obiect decorativ pentru biroul lui deja foarte tehnologizat.
6. O busolă decorativă, pentru colegul nou
Angajata nouă de la birou, care abia a aterizat în companie și care încă are nevoie de intrucțiuni ca să ajungă la bucătărie sau sala de ședințe va aprecia cu siguranță cadoul tău.
Nu va descoperi prea multe cu noua sa busolă, dar va întelege subtilitatea și gestul tău frumos. Fiind cu caracter decorativ, busola poate fi expusă la birou și va atrage mereu atenția vizitatorilor.
7. Un portofel din piele sau un clip pentru bani
Dacă e determinat ca în anul ce urmează să fie mai econom, fă-i cadou un portofel din piele! Cel vechi îi e deja destul de uzat, așa că se va bucura de noua piele naturala italiana lucrată manual. Va fi mai atent cu finanțele și va investi mai mult în lucruri de calitate.
8. O tablă de șah, pentru strategul echipei
9. O machetă după mașina sau corabia preferată
Un cadou nu trebuie să fie scump pentru a aduce un zâmbet pe buzele persoanei căreia îl dăruiești. Bărbații sunt în realitate mici băieți care au crescut, dar încă au un punct sensibil pentru jucării. Un coleg pasionat de mașini va ști să aprecieze acest dar.
O reproducere sau o machetă este un cadou bărbătesc, potrivit deoarece se adresează direct pasiunii sale. Unul dintre primele modele de autoturisme reprezintă temelia dragostei sale pentru mașini. S-ar putea chiar să îl vezi cum se joacă cu ea la birou! Daca visează să aibă o barca în viitor, îi poți oferi o machetă care să îi readucă aminte în fiecare zi să-și urmeze visul.
Acest model de barca poate constitui un obiect de decor, perfect pentru ambianța de acasă. Barcuța este sculptată manual din lemn brut, iar albastrul și carcasa cu aspect antichizat ne trimit cu gândul la zile însorite pe plaja!
10. Un ceas de birou, pentru colegul atent la detalii
Poate te întrebi ce mai poate face un om în ziua de astăzi cu un ceas de birou. Pare a fi un accesoriu depășit, acum în era smartphone-urilor.
Însă ceasul de birou este un simbol, un obiect util, cu rol decorativ. Dacă colegul tău are obiceiul de a fi punctual, ceasul de birou îi va arăta că apreciezi această calitate a sa. Să fii punctual este o virtute și probabil el se mândrește cu acest lucru. Din acest motiv se va bucura de cadoul tău.