Frumusețe, absolut: Poartă IA în era AI!
Iubim IA nu numai pentru frumusețea, istoria și farmecul ei, ci și pentru că este unul dintre simbolurile României.
Regina Maria, Principesa Ileana (foto principală), Principesa Elena, sunt cele care au purtat ia românească cu mândrie. Dintre toate, cea care a transformat ia în stilul vestimentar personal a fost Regina Maria. În prezent, ia se mai poartă în zone precum Maramureş, Sighişoara, unele oraşe din Ardeal, cu precădere în cadrul unor evenimente speciale, precum nunţi, botezuri, Ziua Naţională. Şi tot în prezent, după ce tonul a fost dat de designeri, ia a devenit…”trend urban”. Numeroase evenimente celebrând an de an, atât în Capitală, cât și în lume, frumusețea iei. De altfel, pe 24 iunie, cu ocazia sărbătoririi Sânzienelor, se marchează şi Ziua Universală a Iei. Ziua Universală a Iei a debutat în anul 2013 la inițiativa comunității online "La Blouse Roumaine", fiind preluată cu succes de comunitățile românești din peste 100 de orașe, din 48 de țări.
Nu în ultimul rând, ia românească are o simbolistică specială anul acesta – când sărbătorim Centenarul Marii Uniri, și în anul 2019 – an în care ţara noastră va deţine pentru o jumătate de an preşedinţia Uniunii Europene.
Însemne magice
Sophia Loren, Emma Stone, Jennifer Garner, Kate Moss, Halle Berry şi multe alte celebrităţi au fost cucerite de farmecul bluzei româneşti. Mai mult, celebra cântăreaţă Adele a apărut la un moment dat în Vogue, într-o cămaşă Tom Ford (colecţia de primăvară-vară 2012 a designerului), inspirată din ia noastră.
Nu e prima oară când ia românească inspiră desingerii din străinătate. Una dintre cele mai dragi surse de idei pentru colecţiile remarcabilului creator de modă Yves Saint Laurent l-a constituit portul din satele româneşti. Se spune că atunci când s-a decis să facă o colecţie "românească", a fost cu totul neaşteptat. Se întâmpla în 1981: maestrul aducea pe scenă manechine de lux, în ii şi fote stilizate, cu părul prins la fel ca în satele noastre. Cu portul românesc de la ţară i-a „făcut cunoştinţă” Matisse, mai precis, o pânză pictată, intitulată simplu: "Ia"!
Inspiraţia unui asemenea „obiect vestimentar” este reprezentată de seria portretelor cu ie românească semnată de pictorul francez Henri Matisse, datorată în bună măsură prieteniei sale cu pictorul român Theodor Pallady. Cunoscută şi sub denumirea „cămaşa cu altiţă” (chenar), ia reprezintă mult mai mult decât un obiect vestimentar reinventat de către designerii actuali (internaţionali sau autohtoni), ea fiind simbol, poveste şi istorie. Din punct de vedere lingvistic, termenul "ie" este derivat din latinescul "tunicae lineae" (tunică subţire purtată pe piele). Sub formă de camisa (termen împrumutat de la celţi, cu o expunere mai largă), s-au menţionat aspecte despre portul românesc încă din secolul al VI- lea, apărând însemnări în limba latină chiar şi în "Glossarium mediae et infimae Latinitatis" al lui Du Cange. Cu toate astea, nu se poate preciza exact data apariţiei iei, dar se presupune că ar fi fost prima oară purtată de populaţia din cultura Cucuteni.
Două-trei nuanţe cromatice
Specialiştii în tradiţia noastră populară vorbesc despre „însemne magice cusute cu grijă, care aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele” şi despre faptul că tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular ci şi rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. În partea de sud a ţării iile erau ţesute cu borangic, iar în toate regiunile erau accesorizate cu broderii la gât şi mâneci şi cu mărgele. “Iile brodate cu „spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova.
Culorile folosite la broderie erau în două-trei nuanţe cromatice, de regulă, dar se broda şi cu o singură culoare, de obicei negru. Femeile căsătorite şi cele în vârstă respectau anumite principii în realizarea costumului, preferând culori mai reţinute, modele de croială mai modeste şi un material ţesut mai simplu, în timp ce la fetele tinere culorile sunt deschise şi aprinse. Acestea din urmă nu-şi acopereau capul cu ştergarul de îmbrobodit (privilegiu rezervat nevestelor) şi nu purtau nici şorţ de protecţie din acelaşi motiv”, după cum consemnează historia.ro.
Ia românească a fost sărbătorită în 2017, pe 7 iunie, în Parlamentul European. Istorici, etnografi şi artişti dezbătând însemnătatea miraculoasei ii, care, pentru cei care îi cunosc secretele, deschide un univers magic.
Nu ne mai rămâne altceva decât să vă urăm să purtați IA, cu mare drag, de câte ori aveți ocazia. Noi am purtat-o în mod special la Gala Revistei CARIERE din decembrie 2017.