Sistemul de educație trebuie să se adapteze la cerințele angajatorilor (VI)
Cum corelăm cerințele pieței muncii cu sistemul de educație? Cum micșorăm decalajul între competențele și aptitudinile dobândite în școală și cele de care au nevoie angajații? Cine face ceea ce școala nu face? Care sunt abilitățile necesare pentru a face față provocărilor pe care le aduc meseriile viitorului? Cum se implică angajatorii, antreprenorii și companii le ca să suplinească ceea ce sistemul e incapabil să furnizeze acum?
Am invitat specialiști din diverse domenii care să dezbată educația – nu doar cea din școli, care ne pregătește pentru o profesie, ci aceea care ne pregătește pentru viață, pentru învățarea continuă.
Al șaselea invitat este Cosmin Alexandru – Consultant în transformare organizațională, co-fondator, decan și team coach la prima facultate de antreprenoriat din Sud-Estul Europei, The Entrepreneurship Academy
Sistemul nostru e construit să servească în primul rând profesorii și materiile lor, nu elevii.
Principala problemă a educației pe lume, deci și în România, e că e construită în jurul profesorului, nu al elevului sau studentului. Asta face orice intervenție de transformare foarte dificilă pentru că atacă fie statutul, fie confortul profesorilor care trebuie să conducă această transformare.
Educația din România are din ce în ce mai puține puncte forte, pe măsură ce stă în loc sau chiar regresează comparativ cu realitatea lumii elevilor și a studenților. Un punct bun e că încă mai există o mână de profesori și directori de școală autentic dedicați meseriei și copiilor, care desfășoară proiecte alternative prin care țin pasul cu mersul lumii. Partea proastă e că sunt foarte puțini și din cauza asta reușesc mai degrabă lucruri marginale sistemului. Un alt punct bun e că sunt din ce în ce mai multe fundații și asociații care finanțează și derulează programe de educație în școli și licee. Partea mai dificilă e sustenabilitatea pe termen lung a acestor inițiative.
O mare oportunitate pentru sistem e digitalizarea experienței de învățare peste tot în lume. Fie că profesorii vor sau nu, elevii pot învăța din ce în ce mai multe lucruri singuri, în mediul online. Asta e în același timp și o amenințare pentru că, dacă nu ține pasul, sistemul nostru de educație devine din ce în ce mai irelevant pentru elevii care se pot educa singuri mai bine.
E foarte greu să facem saltul de la acest sistem anacronic la unul modern. Cred că singurul proiect de succes de până acum a fost „Fizica altfel“, inclus deja în programa de predare. E în lucru și „Chimia altfel“. E o problemă de metodă, dar înainte de asta e o problemă de filozofie a educației. Sistemul nostru e construit să servească în primul rând profesorii și materiile lor, nu elevii. Se pune accent pe ce știu și predau profesorii, aproape deloc pe ce înțeleg și aplică elevii. E foarte multă predare și foarte puțină învățare.
Elevii au stiluri de învățare diferite. E nevoie de capacitate de atenție și concentrare, analiză și sinteză, interacțiune și colaborare și aplicare a noțiunilor teoretice. Pentru a reuși în aproape orice parcurs de carieră, un elev are nevoie de câteva deprinderi esențiale. Prima și cea mai importantă e capacitatea de învățare continuă și ea e, practic, imposibil de dezvoltat în actualul sistem de învățământ românesc pe care majoritatea elevilor din România îl detestă. Speranța lor e să scape cât mai repede din sistem și să nu mai fie obligați să învețe. Dacă sistemul s-ar putea reîntoarce la menirea lui esențială, aceea de a servi și hrăni curiozitatea copiilor, ar putea începe să îi ajute să dezvolte una sau mai multe dintre deprinderile esențiale:
✓ expertiză tehnică sau funcțională într-un domeniu;
✓ capacitatea de a lua decizii și de a rezolva problema;
✓ abilități interpersonale.
Ca să se poată adapta la cerințele angajatorilor, e nevoie ca sistemul de educație din România să se deschidă. Deocamdată sistemul se percepe pe sine ca fiind separat de piața muncii și nu își vede un rol concret în a pregăti elevii sau studenții pentru ea. Ba chiar se ferește de interacțiuni cu piața muncii, pentru că asta îi face pe elevi și studenți să-și pună și să pună sistemului întrebări incomode. Dihotomia asta între învățământ și piața municii e una pe care au auzit-o frecvent de la profesori și conducători de instituții de învățământ și n-am înțeles-o. Justificările mi s-au părut doar raționalizări ale propriei incapacități de a se adapta, nu vreo necesitate sistemică. Deocamdată sistemul nu se poate adapta pentru că el stă pe loc de zeci de ani, iar piața muncii e diferită cu fiecare an. Singura șansă de adaptare e o conducere a educației din România curajoasă și competentă.
Cred că pentru angajatori cel mai eficient mod e de a prezenta elevilor ce înseamnă concret meseriile din companiile lor. Iar prezentările să fie făcute de oameni pasionați de ceea ce fac, nu de oameni trimiși acolo să livreze prezentări.
Cred mult în învățământul de elită, în necesitatea și dezvoltarea lui, dar nu pentru că ar salva societatea, cel puțin nu pe a noastră. Poate pe a altora, pentru că majoritatea elevilor de elită părăsește România definitiv la terminarea liceului. Apartenența la grupurile de elită e o salvare individuală, nu una colectivă.
Nu poate exista elită fără un strat subsecvent, mediu și mult mai numeros care s-o urmeze. El lipsește în educația din România și de aceea elita e irelevantă. Avem o elită firavă și în contrapondere o uriașă masă de elevi sastisiți de educație și adesea imuni la ea. Cred că la fel e și în cazul profesorilor și al societății noastre în general.
Din aceeași serie:
Florian Colceag: E nevoie de o platformă de comunicare între formatorii educaționali și angajatori
Oana Botolan (Datki): E nevoie ACUM de competențe necesare în viitor
Ovidiu Pânișoară: Școala ar trebui să introducă un pic de imprevizibil în viața cotidiană a elevului
Andreea Paul: Să generalizăm insulele izolate de bună practică educațională (IV)
Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.