Recenzie: „Averea bunei educații” de Teodor Baconschi

Despre bun simț și educație
așa cum le vede Teodor Baconschi, sau de ce rețetele funcționează
doar în gastronomie și farmacie, nu și în domeniul educației

Pe pagina oficială, Teodor Baconschi se prezintă simplu, ca fiind diplomat și scriitor, chiar dacă are în spate un CV complex și impresionant. Fostul ministru a îndeplinit, printre altele, funcțiile de director de editură, ambasador, secretar de stat și consilier prezidențial. Cum cel mai simplu mod de a cunoaște un om este să citești ceea ce scrie, m-am apucat cu conștiinciozitate să citesc cea mai nouă carte a domniei sale, Averea bunei educații, apărută de curând la editura Univers. “Cartea de față arată de ce o bună educație rămâne avantajul major de care se poate bucura cineva, mai ales în secolul 21. Ea prezintă principalele opțiuni ale unui părinte-educator, într-o lume pe care o percepem ca fiind mereu mai complexă”

BUNUL SIMȚ INSEAMNĂ MAI MULT DECAT VORBE ȘI MANIERE FRUMOASE
Încă de la primul capitol, autorul identifică rapid primele exerciții pedagogice, fiind nemulțumit de varianta diminutivată a limbii române și propunând renunțarea la aceasta. Există, în cazul părinților care abuzează de diminutive, explică el, tendința fals protectoare de a subestima inteligența unui copil, opusă și la fel de distructivă ca și tendința narcisistă a altor părinți de a o supraestima. Un lucru important pe care poți să îl oferi unui copil pe care îl ai în grijă, indiferent dacă este vorba despre o oră sau despre o viață, este sinceritatea. Dacă îl minți în mod constant, având convingerea că este prea mic ca să priceapă, sau pentru că tu crezi că o explicație simplă și mincinoasă este mai convenabilă pentru tine, ca adult, nu faci decât să îl înveți de mic ce este umilința și compromisul. Fiți siguri că un copil va simți imediat lipsa de sinceritate, indiferent dacă va avea sau nu curajul să vă confrunte. Îmi aduc aminte că, la replica mea solemnă “Eu nu mint copiii”, unul dintre copiii unei foarte bune prietene a răsuflat ușurat, exclamând cu mare bucurie “Ah, ce bine, mai am 8 ani!”. Mi-a luat ceva ca să înțeleg la ce se referă – la momentul respectiv avea 10 ani – și m-am întristat în același timp, pentru că mi-am dat seama cât de important era pentru el să i se spună adevărul și cât de puțini adulți în jurul lui făceau asta. Unul alt lucru frumos pe care îl pot face părinții cadou copilului lor este acela de a-i da încredere în forțele proprii. Prima regulă pentru o educație reușită, spune autorul, ține de respectarea copilului, care este o persoană autonomă, cu un destin personal și cu drepturi pe care nu le poți anexa, deși tocmai asta fac cei mai mulți părinți români, inspirați de popularul dicton românesc “eu te-am făcut, eu te omor!”. Nu, chiar dacă tu l-ai făcut nu ai niciun drept să îl abuzezi nici fizic și nici verbal, iar acest lucru mă duce cu gândulla cărțile de referință în educație scrise de Alice Miller, în care vorbește despre traumele și consecințele pe care le au genul acesta de cuvinte în viața viitorului adult.

EDUCAȚIA NU SE REFERĂ LA O SUMĂ DE INFORMAȚII TRANSMISE MECANIC
O greșeală comună a părinților, analizată de Teodor Banconschi, este aceea de a considera că educația este doar un transfer de cunoștințe și de abilități, în care, din ziua venirii copilului acasă de la maternitate și până în ziua în care îi organizezi petrecerea de absolvire, nu faci altceva decât să descarci în creierul acestuia suma datelor purtate de tine, ca părinte, completată cu informațiile primite la școală și în cadrul interacțiunilor sociale. Deși copilul se dezvoltă prin preluare directă și mimetism, și el ne educă la rândul lui pe noi, prin dialogul permanent pe care îl avem cu acesta. Informațiile plantate mecanic, sub spectrul autorității – “e așa pentru că spun eu că e așa”, vor fi inevitabil respinse.

GOANA DUPĂ STUDII
Școlile de toate gradele au ajuns în ziua de astăzi niște combinate industriale aproape anonime, iar relația pedagogică dintre părinte și copil e singura care, înainte și în paralel cu educația formală, poate reconstitui paradigma socratică, spune Baconschi. Părinții au tendința să sacrifice prezentul copilului, făcând multe compromisuri cu scopul de a-l pregăti pentru viitor. Să-ți obligi copilul să învețe un instrument pentru care în mod evident nu are aptitudini, să facă un sport sau să dea la o facultate pentru care nu are înclinații, doar pe principiul că în viitor i-ar putea fi utile, sunt exemple de antieducație și de egoism. Să alergi după studii tot mai înalte, consideră Baconschi, este curată pierdere de timp și de bani, cu excepția sectorul bugetar românesc supradimensionat, unde diplomele înseamnă, conform legii, salarii mai bune. Diferența dintre școală și educație se aseamănă cu diferența dintre comunitate și rețea, iar o carieră liniștită pe viață, în serviciul anonim și calduț al “statului”, nu mai este, ca pe vremuri, o formulă durabilă.

BUNUL SIMȚ NU POATE FI SIMULAT, CI DOAR CONȘTIENTIZAT ȘI EDUCAT
Modul în care domnul Baconschi analizează societatea actuală este clar și practic, cu acel bun simț despre care vorbește în titul cărții și cu respect față de cititor. Teodor Baconschi se bazează în educație pe puterea exemplului, având convingerea că nu ar trebui să le predăm copiilor nimic din ceea ce nu facem noi înșine. Citind capitolul în care analizează acest lucru, mi-a venit automat în minte profesorul meu de facultate, care ne preda administrarea și cresterea unei afaceri, deși nu avea niciun pic de experiență în domeniu. Avea, în schimb, un credit serios în franci elvețieni pentru următorii 30 de ani. Sper că nu vă surprinde faptul că împărtășesc aceeași opinie cu autorul, deoarece consider că mi-ar fi fost utilă experiența reală a unui profesor în domeniul afacerilor atunci când m-am lovit eu însămi de capcanele antreprenoriatului românesc.

ADEVĂRATA ELEGANȚĂ NU E NICIODATĂ OSTENTATIVĂ
Aceasta este una dintre concluziile autorului după experiența avută în politică, perioadă în care a cunoscut câteva cazuri de show-off permanent. Multe dintre personajele politice căutau să pară mereu ca scoase din cutie și afișau un inventar de minim 100k (presupun că de lei), printre care neapărat costumul Brioni, cravata Hermès și ceasul din aur roz (ah, am presupus greșit). Prin comparație cu aceștia, adevărații oameni bogați, aristocrați sau nu, se disting prin discreție și preferă să se îmbrace comod, în haine de foarte bună calitate, evitând pantofii din piele de crocodil, logo-urile arhicunoscute cum sunt D&G, LV și ceasurile enorme. Mult, strident și scump reprezintă antiteza rafinamentului, care se remarcă tocmai prin minimalism și discreție. Aș adăuga aici, pe lângă ceea ce spune autorul, că lipsa de ostentație în vocabularul pe care îl folosim în mod obișnuit este tot o formă subtilă de eleganță. Promit că voi analiza acest lucru într-un articol separat pentru că, din păcate, există multe personaje care scriu și vorbesc atât de pompos încât se pierde sensul mesajului pe care doresc să îl transmită, iar partenerul de discuție rămâne doar cu “energia sinergiei intelectuale împărtășite”, din care nu înțelege mai nimic.

CĂLĂTORIILE ȘI LECTURILE
Având în vedere că anturajul și mediul în care cresc își pun amprenta pe personalitatea copiilor, unul dintre cele mai bune instrumente de pedagogie rămâne călătoria împreună cu ei, cât mai mult și cât mai devreme. Admirația lui Baconschi merge către acei părinți super-călători, care îi educă pe cei mici prin experiența de globetrotter. Călătoriile sunt un mod de educație esențială, spune autorul, deoarece înveți din experiența și din viața altora, căpătând astfel mai multă înțelegere față de cei din jurul tău. Lectura este un alt instrument în educarea copiilor, deoarece ne dăruiește mai multe vieți, dilată timpul și spațiul, ne introduce în universuri alternative și ne lărgește orizontul, ferindu-ne de plictis și de nonsens și construind, în același timp, respectul față de tine însuți.

POLITEȚEA ȘI CIVILIZAȚIA
Deși a fi politicos poate să pară greșit în societatea de astăzi, nu este deloc așa. Un copil politicos beneficiază de simpatia noastră și avem convingerea că el provine dintr-o familie care i-a dat o educație bună. O persoană agresivă prin vocabular și comportament e în schimb dezagreabilă în toate interacțiunile sale, displace, irită, lasă o amintire neplacută și pierde ocazia de a lega acele relații profunde de care are de fapt nevoie. Acesta este unul dintre motivele pentru care autorul consideră că politețea și civilizația se înrudesc, precizând în același timp că normele politeții nu sunt uniforme, ci diferă, fiecare bloc civilizațional dezvoltând seturi specifice, unite totuși printr-un numitor comun, și anume ideea că prin modestie asumată și o anume disciplină a corpului se poate prezerva armonia socială.

ÎNTÂI ASCULTAT, ÎNȚELES ȘI RESPECTAT, APOI EDUCAT
Scria undeva că dacă ai un copil nu devii automat părinte, așa cum, dacă deții un pian, acest lucru nu te transformă imediat în pianist. Cum spune și Baconschi, rețetele nu își au rostul în educația copiilor, și, cu toate acestea, toți au nevoie de aceleași câteva lucruri esențiale pe care noi, ca adulți, le cerem celorlalți și de multe ori uităm să le oferim la rândul nostru. Pe scurt, indiferent de soluțiile pe care le alegem pentru a educa un copil este util să ținem cont că acesta are nevoie să fie în primul rând ascultat, înțeles și respectat, și apoi foarte probabil că se va lăsa și educat. Ca o concluzie, dacă vă propuneți să faceți un pas în plus în a întelege cum puteți influența în bine viața copilului de lângă voi, cumpărați această carte, pentru că veți afla din ea multe informații utile și nu mă surprinde faptul că primul tiraj a fost deja epuizat. În cazul în care, din diverse motive, veți alege să nu o faceți, tineți cont că una dintre nevoile cele mai mari ale micului viitor adult este, pe langă multă afecțiune și răbdare, nevoia profundă de a fi respectat.

Mihaela Rențea, Managing Director TRUST Communications, Trainer Marketing și Comunicare/Product Management