„Nu doar elevii provin din medii vulnerabile, ci și profesorii” – Anca Mărgineanu, profesor universitar

Din anii în care a fost profesoară, Anca Mărgineanu a învățat că, dacă vrem să ajutăm un copil, trebuie să-i ajutăm mai întâi pe profesorii acelui copil. Nu doar elevii provin din medii vulnerabile, ci și profesorii. Anca subliniază că trebuie să ne axăm mai mult pe susținerea lor, cum o spun și studiile. „E important să creadă că e important ce fac”, așa își vor ridica și copiii, precum și așteptările acestora, spune Anca. După ce a văzut cum e la firul ierbii, acum încearcă să îmbunătățească lucrurile în zona universitară. Lucrează la Universitatea Tehnică de Construcții din București (UTCB) pe zona de proiecte, încercând să construiască la nivel european o universitate a viitorului, axată pe inovație și incluziune, formată din mai multe universități din țări diferite.

Cum a intrat programul Teach în viața ta?

Eram implicată în mișcarea studențească, în ANOSR, urma să îmi termin mandatul de vicepreședinte la nivel național și eram pasionată de educație și de ideea de schimbare în bine a societății, dar interacționasem doar cu zona mediului universitar pe partea de echitate. În acel moment, mă gândeam că mediul universitar stă totuși mai bine decât cel preuniversitar, eram curioasă să văd cum e și în această direcție. E totuși un privilegiu în România să ajungi la facultate. Eu militam pentru echitate socială pentru studenți, dar deja studenții erau privilegiați. Dacă au ajuns să se înscrie la facultate, înseamnă că au avut mare noroc în viață. Am vrut să văd ce se întâmplă înainte, unde se pierd tinerii pe drum, și dacă pot să fac ceva în zona asta.

Atunci a apărut Teach și recruta prima generație de profesori. Mi-era clar că nu cunoșteam sistemul educațional preuniversitar decât din experiența mea, una mai degrabă pozitivă. Voiam să văd cum merg lucrurile într-un mediu dezavantajat, la firul ierbii, în ideea în care o să descopăr probleme și voi încerca apoi să le schimb tot la nivel macro. Nu am intrat cu ideea de a rămâne, ci de a trece la proiecte de anvergură mai mare, după ce îmi voi da seama ce se întâmplă pe parcurs cu tinerii care abandonează.

Ce ți-a adus Academia de Leadership și Pedagogie organizată de Teach?

Am învățat o parte de teorie din zona de pedagogie, nu aveam pregătirea asta, și o mare parte de practică, diferită de ce mă așteptam. Am crezut că atunci când copiii mă vor vedea la oră îmi va fi ușor să îi facă să fie atenți, ei vor sta cuminți, o fie super motivați și vor lucra foarte bine. Doar prin simpla mea prezență, nu mă gândeam că am nevoie de abilități foarte complexe, dar apoi am văzut că nu e deloc așa. Sunt o știință și o artă pedagogia și modul în care poți să-i faci pe copii să învețe. Mi s-a destrămat prejudecata că e ușor să lucrezi cu copiii. Am înțeles că ai nevoie să te pregătești mult, să exersezi foarte mult, și că munca unui profesor e poate cea mai grea și complexă.

Cum a fost primul an la catedră: așteptări versus realitate?

Am predat în Fundeni, în Călărași. Este una dintre cele mai dezavantajate comune din județ, are multe provocări. A fost fain și greu totodată. Copiii au fost partea frumoasă. Ei, de fapt, au dorința de a învăța și de a testa lucruri noi, m-au primit deschiși, pentru că le aduceam lucruri la care nu se așteptau, aveam și o atitudine prietenoasă, iar ei erau ca un burete. M-am înțeles cu cei mici, îmi era mai ușor să-mi fac lecțiile, dar am predat și matematică la gimnaziu și acolo a fost altă poveste. Am fost șocată să văd copii de clasa a VII-a la nivel de clasă de primar, care nici nu știau să adune bine sau să scrie. Erau diferențe foarte mari între unii și ceilalți, era foarte greu în aceeași oră să acoperi nevoile tuturor și să-i ajuți pe toți să progreseze. Știam că vine și Evaluarea Națională și discrepanțele față de nivelul școlilor din București se simțeau. Aici a fost provocarea mare. Mă simțeam vinovată, mai ales ca profesor debutant, simțeam că e eșecul meu personal, că nu reușesc să recuperez cu elevii într-un semestru cât opt la matematică. Și examenele erau și sunt o presiune mare, în loc să îți faci griji pentru copil, cum se simte, să te bucuri cu el că progresează, te axezi mult pe Evaluarea Națională, fiind ghidat de teama că nu va intra la liceu, că le poți distruge viața. E o presiune pe toți.

Care au fost și progresele pe care le-ai văzut în ei cât le-ai fost alături?

Pe partea de încredere și stimă de sine, și pe copiii invizibili, așa îi numesc eu pe cei care nu sunt nici cei mai buni din clasă, nici cei mai obraznici sau gălăgioși. Cei buni la o materie sunt mai vizibili, precum și cei mai zgomotoși și cumva atrag atenția. Și cei din mijloc care nu ies în evidență cu niciuna din aceste două părți sunt cumva invizibili. Aici, cred că am avut impactul cel mai mare, am încercat să le ofer și lor atenție mai multă, să dau feedback pozitiv cât mai mult. Faptul că îi știam pe nume și îi puneam pe toți să răspundă a contat foarte mult. Îi încurajam să răspundă chiar și greșit, pentru că nu era nicio problemă, așa învățam cu toții.

Apoi din ce în ce mai mulți au început să fie activi la ore și n-a mai fost o discrepanță cu doar doi copii cu mâna pe sus. Au căpătat mai mult curaj și faptul că sunt văzuți și apreciați de un adult pentru mulți a însemnat ceva. Cred că le-am dat și încrederea că pot mai mult, să valorizeze mai mult școala și să se exprime. Îi consultam, când să dăm testele sau cum să facem evaluarea, lecțiile, îi făceam participanți activi în procesul educațional, ceea ce apreciau. În plus, acest lucru contează dacă vrei să îi faci cetățeni activi în societate și e important să îi implici de când sunt în școală în deciziile care-i privesc.

Ce-ai înțeles despre sistemele educaționale în anii de catedră?

Am înțeles că dacă vrei să ajuți un copil, de fapt trebuie să ajutăm profesorul acelui copil. De fapt, stă foarte mult în profesor, și nu doar copiii sunt în medii vulnerabile, ci și profesorii din acele comunități au diverse provocări, nu sunt susținuți și au nevoie de psiholog. Faptul că asiști la trauma unui copil este o traumă în sine, îți vine un copil nemâncat sau bătut acasă, și tu ești om, nu ai cum să nu empatizezi. Cred că trebuie să ne axăm mai mult pe susținerea profesorilor și o spun inclusiv studiile, atât pedagogic, cât și emoțional și financiar. E important ca profesorul să aibă o viață bună, să fie motivat, să creadă că e important ce face, să aibă un statut cât mai înalt, așa își ridică și copiii.

E nevoie și de investiții financiare mai mari, mulți copii nu vin la școală că nu au bani și trebuie să muncească. Asta nu ar trebui să se mai întâmple în ziua de azi, ci să primească burse mai consistente, un ajutor social care să îi ajute cu adevărat. Părinții i-ar lăsa, decât să-i trimită la muncă. Îmi zicea o mamă că avea probleme cu piciorul, tatăl era și el bolnav, iar băiatul era singurul care putea să aducă un ban în plus. „OK, și noi ce facem ca familie dacă îl trimitem la școală?”, îmi spuneau, aveau și copii mai mici, toată familia se baza pe el. Aceste probleme ar trebui rezolvate.

Ce a urmat după cei doi ani la Fundeni?

Am intrat în echipa Teach apoi, pentru că am crezut și cred în continuare în misiunea organizației. Am lucrat pe partea de cercetare – ce vrem să modificăm, ce impact ne dorim, iar apoi cum putem implica întreaga comunitate de Alumni. Teoria schimbării a organizației este că absolvenții programului pot face o mai mare schimbare în educație după cei doi ani de program, iar pe asta am lucrat în continuare cu ei, să îi sprijinim și să îi conectăm cu misiunea și organizația în continuare.

Apoi te-ai îndreptat spre zona de politici educaționale și instituții publice. Povestește-mi despre universitatea viitorului.

Lucrez la Universitatea Tehnică de Construcții din București (UTCB) în mai multe proiecte, iar principalul este EU-CONEXUS, cel în care încercăm să construim o universitate a viitorului, formată din nouă universități din nouă țări europene, Franța, Spania, Lituania, Croația, Germania, Grecia, Cipru, Irlanda și România, care să fie axate pe pedagogii inovative și incluzive.

Tema universității este dezvoltarea sustenabilă a zonelor urbane de coastă, avem orientarea pe a crește internaționalizarea și participarea în învățământul superior, în special a persoanelor cu dizabilități. Momentan este o alianță, nu are o personalitate juridică de sine stătătoare. A fost finanțată prin Erasmus Plus, European Universities Initiatives, o directivă a Comisiei Europene pe învățământul superior, care și-a propus să construiască mai mult de 40 de universități europene formate din universități locale. Ai acces la o mobilitate crescută, poți beneficia de resursele și punctele forte ale tuturor, promovezi interacțiunea, valori europene și multiculturalitatea, așa formăm cetățeni europeni. În același timp am început să lucrez într-un proiect al Ministerului Educației prin care încercăm să creștem atractivitatea universităților din România, încât să se înscrie mai mulți cetățeni străini, dar și la nivel național, la universitate.

Cum, concret, încercați să le faceți mai atractive?

Momentan, în proiect s-au construit materiale de marketing, social media, video și un website cu informațiile de care un potențial student din alte țări ar putea fi interesat, cu informații cât mai atractive, să vadă că și România este un loc bun de studiu, pentru că oferă multe avantaje, la facultăți avem diverse specializări în limbi internaționale, costul de trai este mai mic față de alte țări europene și nu numai. În general, cadrele didactice și universitățile oferă o abordare individualizată pentru studenții străini și o atenție din ce în ce mai mare.

EU-CONEXUS: la ce prag e astăzi și ce implică asta pentru România?

UTCB e printre fondatorii EU-CONEXUS. Încercăm să construim în primul rând programe de studii joint/comune, unde studenții din cele nouă țări să se poată înscrie, de exemplu, studenți de la noi au participat la cursuri ținute de francezi, lituanieni, spanioli, lucru care aduce o experiență inovativă, internațională și poate fi apreciat altfel de angajator, apoi. Arată și competențe de limba engleză, multiculturale, precum și faptul că ai fost doritor să îți iei o provocare profesională academică mai mare decât colegii tăi.

Pe lângă programele de studii mai e importantă partea de cercetare în care încercăm să creăm un spațiu de cercetare comun. Pentru societate și mediul extern încercăm să facem programe academice axate pe nevoile lor și să îi implicăm aici. Să vedem ce nevoi au, să fie relevant ce învață studenții în viitor, pentru că până la urmă universitățile ar trebui să îndeplinească niște nevoi ale societății și ale industriilor, astfel încât să ne dezvoltăm ca societate cât mai bine.

Cred că UTCB a câștigat foarte mult prin faptul că s-a expus la alte moduri de a face management, programe de studii, cercetare de la universități cu experiență mai mare sau o abordare diferită pe anumite subiecte. Când vezi un alt mod de a face lucrurile, poate fie să te facă să schimbi ce făceai, fie să te facă să-ți pui niște întrebări. Sau ceilalți au învățat de la noi. A fost un câștig din ambele părți. Împreună cred că începem să ne uităm mai degrabă către viitor și noi modalități de a gestiona provocările și de a fi inovativ.

Ce te preocupă în momentul de față în învățământ?

Să dezvoltăm cu adevărat competențe. Să ne asigurăm că studenții noștri, atunci când termină un program de studiu să aibă competențe cât mai dezvoltate, atât cele axate de domeniul lor dar și transversale, personale, și să fie foarte motivat să se dezvolte în continuare, să rămână cu această dorință. Să știm că i-am ajutat să fie autonomi, să ia decizii mai bune din punct de vedere profesional, să fie mai inovativi și să fie preocupați de partea de mediu, de cum construim o societate sustenabilă.

Mi-ar plăcea pe viitor să găsim soluții și pentru partea de abandon universitar, mulți studenți din primul an nu ajung să termine din diverse motive. E păcat că pierd un an din viața lor, fie încep altă facultate, fie nu mai fac deloc.

Un profesor care vine pentru prima oară la catedra universitară ce ar trebui să știe?

E asemănător și pentru preuniversitar. E important să își cunoască studenții. Să își dedice primele săptămâni în a-i cunoaște pe ei, a-i evalua ca să le vadă nivelul, apoi să încerce o abordare diferențiată, să încerce să dea niște orientări pentru studenții care rămân în urmă sau lipsesc, să încerce să afle de ce se întâmplă acest lucru. Să gândească materia prin ochii studentului, să se axeze pe el și pe nevoile lui. În același timp să facă echipă cu ceilalți profesori, să discute. Poate un student nu vine la mai multe cursuri, să vadă cine îl abordează, poate ar conta să fie mai personală legătura. Să aibă o strategie comună pe abandon, poate descoperă că unul nu vine că nu are bursă, poate universitatea poate oferi o bursă. Sau cineva care nu vine pentru că a văzut că nu trece la matematică, poate beneficia apoi de o pregătire, poate să fie pus în contact cu alt student, să zicem. Sunt multe motive, dar majoritatea cred că au soluții dacă le căutăm.

Mai e important să fii un profesor inovativ, care participă constant la programe de formare în pedagogie și să fii pus la punct în domeniul tău, să-ți actualizezi materia, pentru că, din ce văd, studenții caută destul de multe informații, pot să fie valorizați și lăsați să se exprime mai mult.

Cei doi ani de predare alături de Teach for Romania sunt, pentru noi, doar începutul unei cariere de lider în educație. În 2021, comunitatea de alumni Teach for România a ajuns să fie formată din 175 de absolvenți ai programului. Peste jumătate dintre ei au ales să rămână la catedră în școli publice din România, alții au hotărât să aducă o contribuție în sistemul de învățământ din alte roluri. Teach for Romania lucrează cu oameni care au motivația și abilitatea de a fi lideri în educație, de la catedră, din poziția de director de școală, din instituțiile publice care gestionează sistemul de învățământ, din poziția de inovator social sau de comunicator și formator de opinii. Ne propunem să creștem o comunitate de lideri care au experiența practică de a preda în cele mai provocatoare comunități din România și care vor avea luciditatea și doza de realism necesare pentru a contribui la transformarea educației în favoarea elevului. Dăm forță și încredere celor cu experiență în sistem și aducem oameni noi, valoroși, în educație. Peste 60% din alumnii Teach for Romania considerau în 2020 că nu ar fi activat în educație dacă nu ar fi intrat în programul Teach for Romania.