Marian Staș: România pe bune începe cu școala pe bune
„Elevului și profesorului îi lipsește miracolul de a simți că Școala le cultivă valori, le folosește și le place”, crede Marian Staș, cadru didactic asociat la Universitatea București și la Harvard Kennedy School. Marian Staș conduce Liderii Mileniului Trei – un program educațional care sprijină dezvoltarea personală şi profesională a unei noi generații de lideri în România, capabilă să își asume și să declanșeze schimbarea prin curajul acțiunii civice. În 1999, Marian Staș a obținut o bursă pentru un masterat în administraţie publică la „John F. Kennedy School of Government” din cadrul Universității Harvard. Este inițiatorul mai multor campanii, printre care se numără și #ScoalaPeBune.
Marian Staș este nominalizat la GALA CARIERE 2019, secțiunea LEADERSHIP ÎN EDUCAȚIE.
Citește și poveștile celorlalți nominalizați în această categorie:
Măriuca Morariu: Când le arăți că îți pasă și vii cu deschidere și interes către ei, tinerii înfloresc
Lajos Kristof: Dacă un copil trăiește într-un spirit de acceptare și prietenie, el învață să găsească iubirea pretutindeni
Andreea Puiu: În fiecare act de învățare să rămână strigătul de joacă al copiilor
Ce înseamnă să-ți iubești țara în mod constructiv? Înseamnă s-o cunoști și să fii pregătit s-o iubești. Înseamnă să cauți soluții și să acționezi, implicat și asumat, pentru a-i construi un viitor mai bun. Așa își iubește Marian Staș țara.
(Prin) ce vă crește inima? Ce vă vă entuziasmează, ce vă emoționează, ce vă stimulează, astăzi?
Prin natura profundă a menirii mele, rolul meu prevalent este cel de Însoțitor. Mă bucur enorm că am avut și am, eu însumi, Însoțitorii mei – instanțele la care pot face apel oricând, atunci când simt nevoia unui mentor care să mă ajute să mă confrunt cu mine însumi. La fel, mă bucur când eu pot servi celorlalți, ca Însoțitor, să se vadă pe ei înșiși așa cum sunt, de fapt. Forța de a ne privi în ochi, într-o oglindă limpede, cere curaj și este, de multe ori, inconfortabilă. Eu însumi pot ține, deopotrivă cald și riguros, oglinda spre chipurile celor care mă aleg drept Însoțitor.
În documentarul Inside Bill’s Brain: Decoding Bill Gates, discutându-se despre criza de inteligență pusă în slujba reinventării toaletelor (lipsa toaletelor adecvate cauzează multe boli și un nivel ridicat al mortalității infantile în lume), este semnalat faptul că: „inginerii foarte inteligenți sunt implicați în proiecte foarte bine finanțate, de toalete nu se ocupă nimeni”. În articolul pe care l-am scris despre acest documentar, întreb: Ce înseamnă finanțare responsabilă, care este sensul inteligenței – la ce ar trebui să servească inteligența și ce condiții o pun în valoare? Cum ar fi să fim inteligenți în mod responsabil? Așadar, cum să facem ca școala să primească atenția de care are nevoie – o atenție inteligentă, înțeleaptă, amplă, coordonată, integrată?
Îmi place sintagma „inteligență responsabilă”. În termeni pragmatici – leadership & management îndeolaltă – înseamnă, în speță, formularea corectă a problemei (ținte reale, nu contrafăcute) și punerea ei autentică în fapt (nu șmecherirea pe principiul ne facem că facem – adică, eșuarea întregului proces în formă fără fond). În particular, răspunsul complet la întrebare revine la educarea nevoii noastre – societate, birocrați, politicieni – de cadru strategic valid pentru scoaterea Școlii din modelul său otrăvit-comunist de acum, adică pentru schimbarea paradigmei Educației. Din acest cadru strategic nu au cum lipsi VALORILE de secol XXI pe care Școala are a le cultiva copiilor, operaționalizate prin ARHITECTURI CURRICULARE, de RESURSE UMANE și INSTITUȚIONALE de secol XXI. În opinia mea, aceasta ar trebui să fie mantra dominantă a conversației despre Educație, aici, acum.
O valență de învățare autentică pentru ambii parteneri ai procesului – elev, profesor –
este capacitatea de a opta și a decide asupra propriei învățări, în funcție de nevoi și aspirații.
Ce îi trezește elevului dragul de școală? Dar profesorului?
Miracolul – simplu de enunțat, deloc simplist/trivial de pus în fapt – de a simți, și unul și celălalt, că Școala le cultivă valori, le folosește și le place (în sensurile cele mai profunde ale verbelor a folosi, a plăcea). Ne bucurăm întotdeauna când simțim că învățăm autentic, fără fandoseli ipocrite, fără fițe gratuite și fără gustul de cenușă al timpului pierdut aiurea, fără sens. Și, bucurându-ne, mai vrem să petrecem timp de calitate, învățând mai mult, plăcut și cu folos. De pildă, o valență de învățare autentică pentru ambii parteneri ai procesului – elev, profesor – este capacitatea de a opta și a decide asupra propriei învățări, în funcție de nevoi și aspirații.
Pentru a ieși din cutia veche avem nevoie de valori. Unele valori sunt universale și atemporale. Altele sunt specifice vremurilor și schimbărilor actuale. Prezentul și viitorul ridică provocări noi, care cer valori noi sau accentuarea/formularea strategică a unor valori vechi. Dați-ne exemplu de valori ghidatoare – pentru elev, pentru profesor – care să ne ajute să fim prezenți în viitor.
Într-un context de viitor caracterizat de mult drept VUCA (volatile / uncertain / complex / ambiguous), numesc discernământul drept valoare de tip stea polară, ca echilibru dinamic de fond între curaj și integritate. În termeni de leadership, onestitatea este, de departe, caracteristica fundamentală pe care liderii sunt obligați să o probeze în comportament, pentru a fi credibili (Kouzes, Posner). Iar ca legătură indestructibilă cu natura noastră umană, recursul nenegociabil la Binele, Frumosul și Adevărul lumii în care trăim are a fi ținut sus de tot pe radar, ca să nu ne pierdem mințile și inimile, ca specie.
Cum arată o bună strategie de promovare a valorilor sau proiectelor îndrăznețe? (îndrăznețe – în sensul că schimbarea e greu de făcut pentru că i se opun mulți sau pentru că multora nu le pasă etc). Cum promovăm valori/proiecte îndrăznețe în mod constructiv – fără să zgândărim nevoia de senzațional, de victimizare sau de manifestare a agresivității oamenilor? Cum stimulăm și punem în valoare forța constructivă a oamenilor?
Creând procese de leadership real, structurate pe tranzacții adult-adult, în loc de părinte-copil, între participanții la proces. O lecție personală fundamentală pentru mine este: niciodată nu am vândut când am vrut eu să vând; întotdeauna am vândut când l-am făcut pe celălalt să cumpere. În prima situație, subiectul acțiunii sunt eu: eu vreau să vând, celălalt nu contează – eronat. În a doua situație, subiectul acțiunii este cu totul altul: ce anume fac eu astfel încât acel fapt să aibă valoare reală pentru celălalt, ca să decidă să intre liber și de bunăvoie în jocul proiectelor îndrăznețe – corect.
Ca legătură indestructibilă cu natura noastră umană,
recursul nenegociabil la Binele, Frumosul și Adevărul lumii în care trăim
are a fi ținut sus de tot pe radar, ca să nu ne pierdem mințile și inimile, ca specie.
Ce impact așteptat ați avut asupra oamenilor și în comunitate/societate prin „Școala pe bune”, „Liderii Mileniului Trei?”? Dar neașteptat?
Impactul așteptat: validarea ambelor proiecte/procese, în virtutea proiectării lor corecte. Sintagma „România pe bune începe cu Școala pe bune” a devenit bun public, în conversația (inclusiv politică) despre schimbarea paradigmei Educației. Liderii Mileniului Trei și-a transformat numele în renume, consacrat de înșiși protagoniștii săi principali: liceenii. Mulți și-au descoperit bucuria de a fi elevi-traineri LMT, iar mantra LMT cu care operează generația de azi e cât se poate de cool: #LMTînADN. Foarte tare!… Impactul cel mai neașteptat (mai sunt și altele, dar acesta este grăitor pentru comportamentul meschin al Sistemului): art. 2 din Legea Educației Naționale nr. 1 / 2011 reproduce (copiază), cuvânt cu cuvânt, sintagmele de leadership din petiția “Adoptarea, la 1 Decembrie 2007, a Pactului politic asupra educației în România. Am denumit această stare de fapt “onorantul plagiat”. Mă bucur de preluarea din textul legislativ. M-aș fi bucurat, însă, mult mai mult dacă: i) aș fi fost consultat și, mai ales, ii) dacă valorile, viziunea și misiunea enunțate în lege ar fi fost puse în fapt – deocamdată, nu e cazul.
În ce fel v-au schimbat pe dvs. schimbările pe care le-ați produs? Ce v-au învățat? Cum v-au transformat? Cum v-au inspirat?
M-au ajutat să-mi conștientizez și să-mi accept statutul meu în universul T&T (Teaching & Training), ogor pe care îl ar, semăn și culeg de peste douăzeci de ani: anume, cel de practician reflexiv (reflective practitioner) – aici, substantivul sintagmei este despre mâneci suflecate (practică, practician), iar adjectivul este despre lecțiile învățate (reflecție). M-au învățat să descopăr și să înțeleg natura umană în formele sale de manifestare cele mai diverse, de la copilărie la senectute și de la viață la dincolo-deviață. M-au inspirat să creez eu însumi, ca Hermann Hesse, propriul meu joc cu mărgele de sticlă, în rol de magister ludi. În timp și proces, ca Însoțitor, am deprins lecția de fond a smereniei, în care întotdeauna, fără excepție, importanța supremă o are zborul celui Însoțit, în cerul său cel mai înalt cu putință.
Ce-a fost greu, ce-a fost ușor, ce vă aduce bucurie în munca dvs.?
Tot ceea ce am făcut și fac nu e nici greu, nici ușor. Este, pur și simplu. Proiectele mele își au existența lor proprie, iar ușurința sau dificultatea de a le da viață își pierd relevanța materială în raport cu faptul că proiectele există și trăiesc prin ele însele. Iar bucuria mea cea mai intensă este bucuria din parabola semănătorului, atunci când sămânța pe care o semăn cade în pământul cel bun și dă rod însutit. Cel ce are urechi de auzit, să audă!…
Ce este important să știe oamenii despre „Școala pe bune”? Dar despre „Liderii Mileniului Trei?” Sau despre un alt subiect care vă preocupă?
Despre Școala pe bune: că România pe bune începe cu Școala pe bune – adică, pe românește: că transformarea autentică, în cheia secolului XXI, a României nu are cum începe, axiomatic, decât de la transformarea autentică, în cheia secolului XXI, a Educației. Orice alt proces, în afara celui enunțat anterior, este nul de drept și, ca atare, este formă fără fond pe față, pentru România secolului XXI. Despre Liderii Mileniului Trei: că programul nostru este deopotrivă Școală de Joburi și Networking, dar și Școală de Valori și Caractere; din 2002, LMT a crescut și a devenit brand, transformându-și numele în renume: #LMTînADN. Despre REUNIFICARE: acesta este Proiectul de Țară adevărat al României.
Ne bucurăm întotdeauna când simțim că învățăm autentic,
fără fandoseli ipocrite, fără fițe gratuite
și fără gustul de cenușă al timpului pierdut aiurea, fără sens.
Sunteți omul de care aveați nevoie când erați tânăr?
Nu știu dacă da, sau dacă nu. În schimb, știu că eu, cel de acum, am avut nevoie de mine, cel tânăr, de la care am învățat și învăț mereu despre frumusețea miraculoasă a jocului cu mărgele de sticlă, în starea sa poetică arătată doar celor inițiați, asemeni frumuseții stranii a ghirlandelor florilor de castan, în clipele-pulbere de aur ale deplinei lor împliniri.
Cum arată și cum se simte iubirea de țară a lui Marian Staș?
Iată cum: Chișinău-București / Două inimi românești. Și, încă: România n-a avut / Graniță la Prut. Și, încă – pragmatic, proiectul la care lucrez chiar acum: unire.edu.ro – adică REUNIFICAREA prin EDUCAȚIE.
Articol preluat din numărul 261 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.