Profesorul Colceag: Fără toceală, fără teme, fără balast! Gata cu școala ca pe vremea lui Caragiale!
De vorbă cu profesorul Florian Colceag, despre educația digitală, meseriașii cu mâini de aur și tinerii geniali pe care nu îi vrem ca lideri
Nu știm cum va arăta viitorul, dar noi trebuie să ne pregătim pentru viitor!
Pandemia a pus la grea încercare școala românească, a provocat-o, i-a scos la iveală toate vulnerabilitățile și ne-a arătat fără menajamente dimensiunea reală a prăpastiei dintre cele două lumi în care e divizat sistemul. Unul supraîncărcat, subfinanțat, extrem de prost gestionat.
Școala a fost experimentul preferat al fiecărei guvernări, fiecare ministru a introdus și eliminat, după bunul plac, noțiuni, responsabilități, materii, examene, drepturi și îndatoriri, a mărit, a micșorat și a regrupat unități, clase, colective, fără să ia în calcul și că toate aceste intervenții sporadice și conjuncturale pot șubrezi și mai tare temelia unui instituții care, în ciuda tuturor promisiunilor, nu a fost cu adevărat reformată nici până acum. De aceea, și după 30 de ani de democrație, vorbim tot despre un sistem anchilozat în timp și cutume, rigid în practici și lipsit de resurse, rămas tributar trecutului, unor reflexe, metode și practici incapabile să țină pasul cu evoluția tehnică, piața muncii și, mai ales, cu abilitățile, capacitățile intelectuale și nevoile practice ale noilor generații.
De fapt, cea mai importantă lecție pe care școala românească a învățat-o în ultimii 30 de ani a fost lecția supraviețuirii. Și a învățat-o atât de bine, încât, acum, banii (dotări, finanțări) nici nu mai sunt factori determinanți în atingerea performanțelor. Ceea ce dă consistență, valoare și rezultate școlii românești este profesorul.
Un dascăl implicat, dedicat, care își face meseria din vocație, a găsit întotdeauna surse și resurse și a reușit să atragă copiii spre școală, să-i educe și formeze sănătos, să-i pregătească și academic, dar și pentru viață. De aceea sistemul este atât de polarizat, capabil să scoată, în același timp, și olimpici internațional ori specialiști de înaltă clasă, dar și analfabeți, unii de-a dreptul, alții doar funcțional.
În pandemie, lucrul acesta a fost mai evident decât oricând. Dar, în pofida tuturor dificultăților cu care s-au confruntat, deopotrivă, copii și dascăli, a existat și un mare câștig: la nivel de mase, s-a conștientizat că școala veche, cu practicile și rigorile de pe vremea lui Chicoș Rostogan, nu-și mai are rostul și locul în această nouă normalitate.
Ce s-a întâmplat în semestrul II al anului școlar trecut trebuie categoric evitat, dar, pentru a reuși, avem nevoie de o abordare fățișă, fără echivoc a digitalizării procesului de învățământ. Digitalizarea însă, nu trebuie să se rezume, pur și simplu, la abilitatea de a folosi un computer, o platformă, un program. Volumul de informații și prezentarea lor ar trebui readaptate, conținutul lecțiilor, interacțiunea, feedback-ul, totul ar trebui revizuit. Adică o reformare completă și complexă a întregului sistem.
Școala viitorului, în viziunea unui antrenor de genii
”Evident, școala viitorului va fi digitală. Lipsa digitalului va tăia practic șansele unui viitor bun. Recunosc, schimbarea este abruptă, dar este și definitivă. E o mare provocare pentru profesori. E un nou orizont de lucru. E o schimbare din temelii, dar nu te mai poți întoarce la ce a fost înainte. Nu știm cum va arăta viitorul, dar noi trebuie să ne pregătim pentru viitor”, afirmă categoric prof. dr. Florian Colceag, cunoscut publicului și drept ”antrenorul de genii”.
Expert internaţional gifted education (educația copiilor cu capabilități foarte înalte), specialist în modelare matematică, inventatorul fractalilor algebrici, consultant în multiple echipe de cercetare din domenii precum biochimie, biofizică, biologie celulară, educaţie, sociologie, teoria complexităţii, economie, în cadrul Institutului European de Integrare şi al Centrului pentru Studii Complexe, președinte al Human Knowledge Research and Development Institute ( HKRDI – Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Cunoașterii Umane), profesorul Colceag lucrează de 30 de ani cu copiii supradotați. Și, tocmai pentru că știe foarte bine ce potențial fantastic de inteligență risipește România cu fiecare generație, sau cum favorizează canalizarea ei spre latura întunecată a societății, este susținător îndârjit al reformei din sistemul educațional.
Nu concepe școala viitorului fără digitalizare, și asta nu ca pe un moft, ci ca unică variantă, viabilă, pentru a pregăti copiii complet: științific, educativ și comportamental. Pentru că școala nu trebuie doar să învețe, trebuie și să educe, și să formeze caractere, consideră el. Ceea ce nu se poate realiza decât prin combinarea eficientă și inteligentă a celor două stiluri de lucru: metoda clasică, față în față, pentru că socializarea este esențială la vârsta școlară, dar îmbunătățită și îmbogățită cu exemple, informații și metode diseminate din belșug în mediul virtual. O informație fără granițe, cu acces rapid și facil, dezbătută la clasă, de la egal la egal profesor-elev, așa arată școala viitorului în viziunea antrenorului de genii.
Se schimbă complet paradigma de lucru
În primul rând, trebuie creată o platformă inteligentă, în care profesorii vor învăța de la copii și invers, recomandă expertul. Pentru că, adaugă el, lucrând în virtual, interacțiunea profesorilor cu copiii ar fi mai mult decât binevenită din două puncte de vedere. ”O dată, profesorii își vor da seama cât sunt de inteligenți și de pricepuți copiii. Până acum era mai greu să-și dea seama, pentru că elevii au stat întotdeauna în poziția de jos. Adică doar primesc informația, nu o transmit. Hai să judecăm puțin o lecție, în școala despre care îți vorbesc. Să spunem că elevii sunt în clasă și au toți tablete, laptopuri sau calculatoare, iar profesorul dă o temă și începe să discute. Copiii se pricep la tehnologie foarte bine, intră repede, caută tema, văd ce spune și altcineva, apare automat dezbaterea. Apărând dezbaterea, se creează o egalitate. Pentru profesor poate fi surprinzător și un pic dificil, pentru că, dacă are cultură, poate face față. Dacă nu are, își dă seama că trebuie să o completeze. Practic, în momentul în care și copiii transmit informația, și profesorii învață. Se schimbă rolurile și asta aduce în timp o mai bună evoluție în clasă și mai mult respect, pentru că încep să se aprecieze mai mult unii pe alții”.
Al doilea avantaj, continuă profesorul, este capacitatea imensă a mediului virtual de stocare a informațiilor. Digitalul îți dă foarte multe date suplimentare, spune el, pornind de la lecții care sunt deja scrise, deja enunțate și care au deja succes. Acestea îi permit copilului să vadă și alte modele de lecții și alte abordări, dar și profesorilor, care pot încerca să-și îmbunătățească metoda de lucru – și ei vor vedea abordări noi, metode noi de realizare, dar și altfel de tratament aplicat copiilor, pentru că vor vedea și comportamente noi: ”Profesorii își pierd puțin poziția, dar vor cerceta împreună cu copiii și atunci vor învăța și tehnica de cercetare didactică. Iar acesta e, de asemenea, un avantaj extraordinar, al treilea aș spune, pentru că profesorii vor fi forțați să își schimbe stilul de predare conform stilului de învățare digitală. E o întorsătură radicală, dar este și modalitatea prin care profesorii vor învăța și pedagogie, pentru că până acum ei au fost învățați materie, nu pedagogie. Asta îi va activa, pentru că nu mai trebuie să repete aceeași lecție în fiecare an de nu știu câte ori. Va produce diversitate, creativitate, lucrurile pot fi cercetate, apar dezbateri, copiii vor fi puși în situația de a pune întrebări, nu doar de a da răspunsuri. E un nou orizont de lucru. E o schimbare din temelii”.
Așadar, școala viitorului va face și o selecție, pentru că elevii vor putea învăța online de la alți profesori, chiar dacă sunt din alte școli, dar le convine stilul de predare care se potrivește cu modul lor de gândire. Pe de o parte, recunoaște profesorul Colceag, asta va putea stârni orgolii, dar poate va cultiva și o oarecare modestie și, mai important, va putea rezolva o gravă problemă a sistemului actual de învățământ – industria meditațiilor. ”Copiii ar avea tematici, vor putea căuta lecțiile cele mai inteligent făcute. Da, se schimbă complet paradigma de lucru, iar profesorii cei mai buni, cei mai apreciați, vor putea face lecții online, la care se vor putea înscrie copii din diverse școli. Evident, conform legii și tot ce ar putea să însemne taxe legale. În concluzie, noua abordare îi va evidenția pe cei mai buni profesori, iar cei care nu sunt suficient de buni, de antrenați, aplecați spre performanță, vor avea de unde să învețe cum să fie și ei la fel de buni. Ori vor munci să ajungă așa, ori vor renunța și vor veni alții în loc”, explică mai departe viziunea sa despre școala ideală profesorul Colceag.
”Pe oamenii cu mâini pricepute, de care avem atâta nevoie, noi i-am alungat”
Digitalizarea însă nu trebuie să fie forțată, ține să sublinieze expertul, dând drept exemplu școlile din mediile defavorizate, unde, pentru mulți copii, școala încă este un lux. Dar și aici, crede el, oameni dedicați și pricepuți în a exploata ce e bun în fiecare copil, pot face adevărate minuni. La urma urmei, școala nu trebuie să ne facă pe toți docți. Să înveți o meserie și să-ți asiguri din ea un trai decent, poate fi o performanță la fel de valoroasă ca orice titlu.
Profesorul Colceag ne-a dat și câteva exemple în acest sens. Primul este dintr-o comunitate de rromi, unde, la un moment dat, a venit o profesoară pe care copiii au adorat-o. Ea i-a învățat să facă icoane pe sticlă, pentru că aveau o îndemânare în direcția aceasta. Evoluția copiilor a fost spectaculoasă, deoarece, odată prinși, s-a resimțit un progres școlar evident: ”Ca să-i atragi spre școală, trebuie să te duci la nivelul lor. Nu poți să le forțezi capacitățile să pornească de sus. Ei pornesc de unde pornesc, dar important e că apare progresul. Degeaba le dai calculatoare într-un moment în care ei nu știu nici să scrie, nici să citească. Dar dacă știu să deseneze, și desenează frumos, sau au deprins un meșteșug sau alte aplicații manuale, în momentul în care îi apreciezi, îi încurajezi, îi stimulezi, ei se duc către școală, iar apoi și învață. Bine, nu la nivel standard, nu are nicio treabă cu standardul. Dar școala trebuie să se adapteze la condiții, la copii și să scoată din ei tot ce este mai bun”.
Un alt exemplu vine din comunitățile de meșteșugari, care învață meserie din tată în fiu. Au școală puțină, minimum… dar nici nu îi interesează mai mult, pentru că au mâini de aur. ”Abilitățile acestea, ei le au antrenate în familie, uneori și de la 3 ani. Pentru ei, școala trebuie să fie aplicată pe ceea ce pot, unde pot ei performa, pentru că, în final, intră pe piața muncii și important nu e să știe toate materiile, ci să se integreze bine, să-și câștige mijloacele de trai. De fapt, asta e problema sistemului actual de învățământ: nu îi învață pe copii ceea ce le folosește. Educația trebuie să ajungă să le dea informațiile utile, nu doar informații de cultură generală. Oamenii cu mâini pricepute, de care avem atâta nevoie, noi i-am alungat”.
Copiii rețin doar 5 % din tot ce învață din primul an de grădiniță și până la terminarea facultății
Pregătirea pentru piața muncii și pentru viață este cu atât mai importantă cu cât, atrage atenția profesorul, în realitate, copiii rețin doar 5 % din ce învață din primul an de grădiniță și până la terminarea facultății. 5%. Atât. Restul, 95% se pierde, se uită. De aceea educația nu are eficiență, de aceea întâlnim o grămadă de inculți cu diplomă: ”S-a făcut un negoț incredibil de diplome fără niciun fel de valoare. Acum, când profesorul nu a mai avut manualul în față, pe care să-l citească și de care să asculte, s-a văzut clar că avem o problemă. E evident că trebuie să actualizăm și noi educația… asta cu manualul, cu repetarea, cu nota era undeva pe vremea lui Chicoș Rostogan (personajul caragialesc din piesa Un pedagog de școală de nouă – n.r.). A trecut un secol și noi tot batem apa-n-piuă. Nu se poate. Copiii, în clipa de față, au nevoie să își îndrepte atenția și inteligența către viitor. Deci au nevoie de instrumente de gândire pe care să le învețe în școală, de înțelegere a cunoștințelor relevante, pe care le pot folosi mai târziu, nu să tocească manuale. Și, oricum, nu să facă mii de teme pentru acasă, ca să uite a doua zi ce au făcut, ca să chinuie, și pe părinți, și pe ei, să nu doarmă nopțile, pentru că altfel primesc notă mică. Aceasta este o mare – mare schimbare pe care o forțează pandemia. Când tu nu mai poți ca profesor să dai teme pentru acasă, să controlezi caietele, să subliniezi greșelile, intri în impas. Bine, nu poți verifica teme, dar poți să apreciezi ce au spus sau au gândit bine într-o dezbatere. Nu?”.
De ce mergem la școală, domnule profesor?
Experiența școlii online a fost una amestecată, dar faptul că tot mai multe voci cer reformarea învățământului e un câștig. De fapt, ce au pierdut și ce au câștigat copiii în urma pandemiei?, l-am întrebat pe profesorul Colceag.
Au avut de câștigat pe de o parte, au avut de pierdut pe de alta, a răspuns el, argumentând tot cu un exemplu din experiența personală: ”Deseori mă întreabă copiii: < De ce mergem la școală, domnule profesor?>. Ca să întâlniți oameni, le spun. Vei întâlni un om rău, o să înveți să lucrezi cu răul, să te poți acomoda la răul lui, să îl și ajuți să nu mai fie așa rău. Poate vei întâlni un om prost. Vei întâlni în viață o groază de proști, dar dacă nu știi să vezi la ei partea lor bună, partea lor proastă, nu o să știi să lucrezi cu oamenii. Poate că omul acela e prost pentru că nu-și vede rostul acolo, dar el poate fi inteligent în alt domeniu. Deci înveți să lucrezi cu oamenii în școală. Ei, asta le-a lipsit în pandemie – oamenii, socializarea, modul de a înțelege pe alții. Ești singur în fața calculatorului și nu-i simți, nu-i vezi. De aceea avem nevoie de o platformă suficient de adaptată, în care să fie posibilă foarte multă interacțiune. Pe de altă parte, extraordinare sunt recreațiile. Nu doar că aleargă, se joacă. Ei discută liber. Și asta le-a lipsit! Copiii se dezvoltă creativ, întrebând și spunând, și căutând… Asta o să fie o mare problemă a educației online, dacă nu se fac niște platforme foarte deștepte, corespunzătoare nevoilor copiilor. Că dacă se folosește platforma doar ca un sistem de dat teme, trimis teme etc e o nenorocire. Trebuie gândită foarte bine, și gândită pedagogic”.
Altfel, atenționează expertul, copiii nu se vor regăsi nici în acest sistem și vor rămâne cu același gust amar că școala nu le e deloc utilă: ”Dvs știți cât stau copiii în școală și pierd timpul? De la grădiniță și până la terminarea facultății sunt 23 de ani. 23 de ani din viața lor… e o mare problemă, pentru că ei efectiv pierd timp din viața lor. Iar supraîncărcarea programului, cu școală, teme, meditații aduc o groază de alte probleme de sănătate, stres, oase bolnave, stau cocoșați, sunt mereu plictisiți”.
Oameni capabili să conceapă o astfel de platformă sunt în România, dă asigurări profesorul, doar că nu în Ministerul Educației, unde, spune el, ”nu există niciun pedagog”.
Soluții însă trebuie să se găsească, până nu va fi prea târziu, pentru că deja pierdem, mai mult decât ne mai putem permite, copii care pleacă și performează în alte țări. Putem opri exodul? ”Eu îndrăznesc să cred că da. Decizia politică e suficientă”.
”Avem o bună matcă de genialitate, dar dacă tot le tăiem aripile, nu ne alegem cu nimic”
Spuneam la început de inteligența fantastică pe care România o risipește, din cauza politicilor și strategiilor anapoda, a lipsei unei viziuni unitare, ancorate în realitate, a corupției etc. Ce pierdem concret doar din îndârjirea cu care de 30 ani ne tot opunem reformei reale din învățământ?
Studiile cele mai recente arată că 95% dintre copii se nasc geniali. Ajung geniali ca adulți 2- 5 %. La noi, interesant, într-o generație, ajung 16% tineri cu inteligență înaltă. E un procent foarte mare și foarte încurajator, confirmă profesorul, numai că ajung studenți, termină facultatea și pleacă sau pleacă la facultate și nu se mai întorc: ”Noi avem o bună matcă de genialitate, dar dacă tot îi descurajăm, tot le tăiem aripile, nu ne alegem cu nimic”.
Cum de avem atâția copii geniali? Din cauza haosului, continuă seria dezvăluirilor profesorul. O societate bine așezată, explică el, e o societate care nu riscă prea multe schimbări. Într-o societate haotică, nevoia de a supraviețui și de a te adapta, te face să îți meargă ușor mintea. Te obligă încă de mic să ai capacități analitice. În concluzie, suntem performanți în haos, dar, dacă nu orientezi bine haosul respectiv, e o problemă. ”Gândiți-vă că suntem campioni și la hoție. Și hoții nu sunt proști! Sunt foarte inteligenți… dar sunt prost orientați. Își folosesc abilitățile în rău. Și am să vă dau iar un exemplu. La un moment dat, o femeie a vrut să-mi vândă o haină de blană. Nu-mi trebuia și nici nu aveam cu ce să o cumpăr ce-i drept, dar am stat și am admirat tehnica ei de negociere. Era fabuloasă. Femeia aceea, dacă avea un pic de carte, ieșea un comerciant fantastic. Dar asta înseamnă să educi, să te orientezi pe abilitățile pe care le au, să le crești și șlefuiești până ajung să fie utile societății”.
”Se simt prost pentru că și-au ratat propria genialitate”
De fapt, explică profesorul, deși potențialul de genialitate este influențat de societate, recunoașterea genialității ți-o dă istoria.
De exemplu, la copiii cu abilități înalte, rata de succes social, după studiile Universității Connecticut, este de 50% . Deci, în general, societatea îi respinge, dacă nu are liber locul în care are nevoie de ei. Cel mai inteligent om din secolul XX, cu un IQ de 350, imens, a mai povestit expertul, a murit tânăr și nefericit. A terminat Harvard la 14 ani, după care nu a mai găsit de lucru decât la o bibliotecă. Nu-l dorea nimeni, pentru că era prea deștept și-i complexa pe toți din jur. Deși el ar fi putut rezolva orice problemă. În general există o respingere a societății în fața oamenilor cu capabilități foarte înalte. ”Ceilalți se simt prost, pentru că și-au ratat propria lor genialitate. Am avut o surpriză foarte neplăcută, eram prin 90, când un ministru al Educației mi-a spus: <Domnule Colceag, dumneata te zbați degeaba cu copiii supradotați, ei nu or să reușească niciodată în viață>. De ce? <Pentru că noi suntem mediocri și acceptăm mediocritatea>. Și avea în mare măsură dreptate. Alegătorii nu aleg niciodată pe unii care să-i depășească cu kilometri, pentru că nu-i înțeleg, și vor alege pe cineva care să-i reprezinte, să fie aproape de ei, ca ei. Vedeți, nu este o bună stabilitate a cererii și ofertei pe piață, din cauza unor lucruri mărunte, ca orgolii, frici…”
Tinerii geniali pot fi lideri, dar nu pot conduce singuri echipe
După această declarație, i-am propus profesorului Colceag un exercițiu de imaginație. De exemplu, dacă ați fi managerul unei companii mari și ați avea de ales între doi candidați pentru angajare: unul supradotat, dar care nu prea știe să se vândă, și unul de inteligență medie, dar agil, comunicativ, care știe să-și evidențieze fiecare succes, pe care l-ați alege?
Răspunsul lui a făcut trimitere, din nou, tot către un studiu/experiment.
Două întreprinderi, una nemțească și una englezească, care erau în prag de faliment, au apelat la același psiholog care să le facă o evaluare, să vadă ce nu e în regulă, mi-a povestit profesorul. Psihologul le-a dat același răspuns: Nu aveți lideri! Trebuie să angajați așa: un lider care are IQ foarte înalt, unul cu coeficient emoțional (spiritual) foarte înalt, unul cu coeficient social foarte înalt și un bun speaker. Pentru că, cel care va avea coeficientul de inteligență cel mai înalt va găsi soluțiile bune, cel cu coeficient social va ști să discute cu oamenii și să pună soluțiile în valoare, cel cu coeficient spiritual va înțelege nevoile, problemele oamenilor, iar bunul vorbitor va ști să transmită toate acestea. La fiecare dintre acești lideri rolul era fundamental, fiecare era ca o enzimă în procesul chimic. Rezultatul, ambele firme au ajuns în numai un an să fie în culmea topului. ”Marea problemă ține de contabilitatea managerială. Că dacă angajezi oameni pe pile, ei vor avea relații pe orizontală și vor raporta fals la vârf. Dacă faci un concurs pe competențe și urmărești indicatorii necesari pentru evoluția societății, se va întâmpla exact ce trebuie. Categoric, tinerii geniali pot fi lideri, dar nu pot conduce singuri echipe. Sunt prea inteligenți și știu întotdeauna când au nevoie de ajutor și recunosc. Conștiința oamenilor trebuie schimbată. Trebuie să înțeleagă că tinerii aceștia nu vor puterea, nu vor avere. Ei sunt născuți pentru altceva. Ei se oferă”.
Care este diferența dintre un copil inteligent și unul genial?
Simplu: potențial încurajat sau potențial descurajat.
Cine v-a descoperit dvs genialitatea?
Profesorul meu de matematică din școala generală, dl Călin Dumitrescu. La un moment dat ne-a predat ceva despre cerc. Am luat compasul și am desenat cercul și am observat niște pete, era teorema celor 3 monede, a lui Țițeica. A rămas surprins și a spus… mă, tu ești deștept! Iar asta m-a stimulat. Matematica a venit de la sine.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 267
Pentru abonare, click aici
