Educație pentru viitor. Oana Botolan (Datki): E nevoie ACUM de competențe necesare în viitor (II)
Cum corelăm cerințele pieței muncii cu sistemul de educație? Cum micșorăm decalajul între competențele și aptitudinile dobândite în școală și cele de care au nevoie angajații? Cine face ceea ce școala nu face? Care sunt abilitățile necesare pentru a face față provocărilor pe care le aduc meseriile viitorului? Cum se implică angajatorii, antreprenorii și companii le ca să suplinească ceea ce sistemul e incapabil să furnizeze acum?
Am invitat specialiști din diverse domenii care să dezbată educația – nu doar cea din școli, care ne pregătește pentru o profesie, ci aceea care ne pregătește pentru viață, pentru învățarea continuă.
A doua invitată este Oana Botolan (Datki), Managing Partner, Cteam Human Capital.
Vorbim de câțiva ani buni despre competențele necesare în viitor, deși nici nu mai sunt atât de viitoare, ci au devenit între timp prezente. Le înșirăm și le dezbatem în conferințe, citim studii complexe și Power Point-uri colorate, când deja importanța lor este vizibilă în fiecare job și în fiecare poveste recentă de succes a oamenilor din jur. Toate opiniile sunt aliniate și subliniază cel puțin 10 competențe critice pe care educația ar trebui să le dezvolte.
În condițiile în care vârsta la care se iese la pensie este din ce în ce mai înaintată, iar angajații cu vârste de peste 60 de ani vor fi cu 70% mai mulți în 2025, devine clar că parcursul de carieră devine mai complex, cu timp mai mult în câmpul muncii sau obligația de a face mai multe joburi și de a învăța până mult mai târziu lucruri noi. Astfel, prima competență importantă este capacitatea de a cunoaște concepte din mai multe discipline. Nu mai ajunge să ne specializăm într-un singur domeniu, așa cum a fost la modă în anii ‘90, ci va fi necesar să cunoaștem mai multe domenii (de exemplu, matematician care înțelege biologia sau biolog care știe și înțelege matematică).
O altă realitate deja prezentă și care în următorii 10 ani va fi din ce în ce mai vizibilă, este automatizarea – mașini și roboți care vor înlocui activitățile repetitive, prezenți tot mai des în casele noastre. În consecință vor deveni esențiale competențe le pe care roboții nu le pot avea – gândirea critică, capacitatea de a gândi semnificații și sensul lucrurilor.
Tehnologiile multimedia au schimbat destul de mult modul în care comunicăm – tehnologiile pentru producția video, animație, realitate virtuală, gaming și editare media – toate devin din ce în ce mai sofisticate și atunci dezvoltăm și noi un nou limbaj de comunicare care nu mai este reprezentat doar de text. Așa că devin foarte utile competențe precum gândirea inovatoare și adaptivă, cât și inteligența socială, acea capacitate de a percepe reacțiile unui grup și de a-ți adapta cuvintele, tonul și abordarea.
Competența de a lucra și de a te adapta la mai multe culturi este necesară de acum, în condițiile globalizării rapide a companii lor, iar capacitatea de a analiza multitudini de date este tot o realitate a ultimilor ani (de când Big Data e pe buzele tuturor).
Pe lângă multiculturalitate, colaborarea virtuală este o altă competentă pe care mulți manageri o dezvoltă în prezent, și în mod cert va deveni din ce în ce mai mult o cutumă. Firește că școlile sunt structurate pe mode lele sociale și tehnologice din trecut și în toate culturile și țările (oricât de avansate) ele au un ritm de adaptare mult mai lent. Dacă guvernele nu fac din educație o prioritate, părerea mea este că angajatorii care nu se implică direct, nu doar pentru a-și prezenta cerințele, ci pentru a educa direct în acele domenii, în comunitățile care îi vizează direct măcar – atunci chiar nu pot să se plângă că nu au candidați pregătiți.
Cred că parteneriatele cu licee și cu facultăți, cu profesorii din orice școală sunt singurele variante de a crește tineri care să poată să lucreze și să înțeleagă ce au de făcut. Dacă din 100 de elevi de liceu, 50 înțeleg ce direcții de carieră li se potrivesc și ce au de făcut pentru a se dezvolta, în acele direcții, și dacă niște potențiali viitori angajatori îi sprijină să învețe ce au nevoie, atunci e posibil ca măcar 20 dintre ei să fie niște candidați excelenți în doar doi sau cinci ani. E o matematică simplă…
Dacă însă doar ne plângem că sistemul nu este bun și iată, nu avem pe cine să angajăm, dar nici nu facem nimic, atunci vom avea doar niște subiecte foarte interesante pentru articole în care să ne plângem și pentru statistici în scădere vertiginoasă.
Din aceeași serie:
Florian Colceag: E nevoie de o platformă de comunicare între formatorii educaționali și angajatori
Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.