Educație pentru viitor. Andreea Paul: Să generalizăm insulele izolate de bună practică educațională (IV)
Cum corelăm cerințele pieței muncii cu sistemul de educație? Cum micșorăm decalajul între competențele și aptitudinile dobândite în școală și cele de care au nevoie angajații? Cine face ceea ce școala nu face? Care sunt abilitățile necesare pentru a face față provocărilor pe care le aduc meseriile viitorului? Cum se implică angajatorii, antreprenorii și companii le ca să suplinească ceea ce sistemul e incapabil să furnizeze acum?
Am invitat specialiști din diverse domenii care să dezbată educația – nu doar cea din școli, care ne pregătește pentru o profesie, ci aceea care ne pregătește pentru viață, pentru învățarea continuă.
A patra invitată este Andreea Paul, Președinte INACO (Inițiativa pentru Competitivitate), inițiatoarea „Ghidului Meseriilor Viitorului”, proiect accesibil on-line, dedicat deopotrivă elevilor, părinților și cadrelor didactice.
Cea mai mare amenințare este ca situația să se dezechilibreze total și învățământul nostru să furnizeze exclusiv tineri care să plece din țară, bine pregătiți pentru a crește PIB-ul altor țări, iar noi să rămânem cu cele mai mari rate ale abandonului școlar din UE.
Educația riscă să rămână în continuare subfinanțată, subutilată, decuplată de la noile tehnologii, să livreze vârfuri și o masă largă de sub-mediocritate, cu o pondere îngrijorătoare de analfabeți funcționali, digitali și tehnologici. E necesară o ofertă variată a curriculei școlare, care să dea „viață“ materiilor școlare „prăfuite“.
Tehnologia ajută – se pot face ore de geografie cu proiecții video 3D sau ore de fizică sau chimie în care realitatea augmentată să îți arate „pe viu“ legi fundamentale. Și ora de literatură poate să „șteargă praful secolului trecut“ dacă va conține elemente de gândire, comunicare și scriere creativă.
De ce nu există programă prin care copiii să învețe să se exprime creativ, să scrie texte creative – lucru de mare folos în orice carieră și-ar alege un elev? De ce să nu învățăm Shakespeare sau Caragiale montând fragmente de piese de teatru cu copiii la ora de literatură? Sunt școli unde se practică așa ceva la inițiativa profesorilor inovatori.
De ce nu generalizăm insulele izolate de bună practică educațională? Mega-competențele necesare oricărui elev în învățare includ, desigur, competențele digitale. Școala modernă trebuie să fie un laborator de pregătire pentru viață, iar în viață nu găsești întotdeauna numai răspunsuri corecte!
De acestea se ocupă indirect copilăria de azi, în care alfabetizarea digitală se face odată cu jocurile de pe calculator, tabletă și telefonul mobil. Chiar dacă nu le agreăm ca părinți sau educatori, ele sunt cele care fac introducerea în lumea tehnologizată de mâine. Inteligența unui părinte sau a unui profesor trebuie să canalizeze competențele digitale ludice din copilărie spre ceea ce înseamnă realmente competență digitală – care va fi strict necesară și unui programator, dar și unui creator de modă sau unui medic al viitorului.
Pentru asta ai nevoie de o abordare interdisciplinară, flexibilă, adaptivă a învățământului, și de introducerea orei de informatică chiar din clasa întâi.
În ceea ce privește abilitățile necesare pentru a face față provocărilor pe care le aduc meseriile viitorului, cred că cea mai importantă este bucuria, plăcerea de a afla sau de a crea ceva. Iar bucuria poate fi indusă unui copil numai de către cadre didactice competente și de părinți inteligenți.
Apoi urmează „abilitățile specifice“. Indiferent de profilul umanist sau tehnic ales, cea mai importantă abilitate rămâne, după mine, curiozitatea. Un învățăcel trebuie să fie permanent curios, să caute, să descopere, să își amplifice prin descoperirile proprii și cele induse de școală domeniile în care vrea să descifreze taine.
Curiozitatea pe parcursul întregii vieți duce la ceea ce va domina viitorul în orice domeniu – interdisciplinaritatea. Fuziunea dintre domenii este perspectiva spre care merg științele și chiar artele. Să le inducem copiilor curiozități nelimitate de granițele vreunei emisfere cerebrale – să le dezvoltăm atât sfera rațiunii, cât și cea a sensibilității. Meseriile viitorului într-o lume hiper-tehnologizată 4.0 ne invită să redescoperim tot ceea ce e mai uman, mai empatic, mai emoționant și mai sensibil în noi – abilități pe care le-am cam pierdut într-un sistem industrializat în primele trei valuri tehnologice.
Actualul sistem de educație din România se poate adapta la cerințele angajatorilor doar prin parteneriat. Statul nu știe ce doresc angajatorii. Angajatorii se plâng că programa nu este adaptată nevoilor lor. Că angajații nu știu să scrie corect, să redacteze un e-mail sau să se adreseze celorlalți. Că nu au fost învățați să învețe, să se adapteze, să fie empatici și creativi. Atunci, prin inițiative hibride, lucrurile trebuie să se schimbe. Sunt deja exemple de firme care sponsorizează licee care pregătesc specialiști pentru domeniul de activitate al firmei sau organizații care și-au făcut centre de pregătire care funcționează concret, exact ca școlile de meserii atât de mult deplânse.
Parteneriat public-privat între administrații înțelepte și privați inteligenți
Această conviețuire privat – public există pretutindeni în lume. Mai spre „privat“ în SUA, unde o firmă poate să te sponsorizeze pentru studii ca să te întorci să lucrezi pentru ea. Mai spre „stat“ în Germania, unde statul, necorupt și eficient, are programe care adaptează programa școlară, bursele, pregătirea tinerilor la nevoile pieței muncii.
La noi, statul este inerțial, așa că primul pas trebuie să îl facă societățile private și societatea civilă preocupată de educație. Și unii l-au făcut. Învățământul de masă este poate SINGURA șansă de salvare a societății de azi și de mâine. Este cel care trebuie să pregătească societatea să funcționeze mult mai democratic, mult mai egal în șansele oferite copiilor pentru a învăța, mult mai deschis provocărilor din viitor. Astăzi societatea de la noi sau de pretutindeni are încă fenomene inerțiale, care trebuie corectate cu ajutorul schimbării în direcțiile indicate mai sus.
În principal printr-un alt tip de învățământ, orientat către ziua de mâine. În acest sens, grupul de reflecție al INACO a propus „Ghidul Meseriilor Viitorului“, un proiect liber accesibil on-line, dedicat deopotrivă elevilor, părinților și cadrelor didactice, un pas esențial pentru a înțelege modul în care va arăta viitorul și noile abilități pe care școala de azi uită să le cultive elevilor.
Modernizarea lumii, a țării și, succesiv, a învățământului românesc ar trebui să vină de la un for de înțelepți – de nicio culoare sau de toate culorile politice – care, știind în ce direcție merge lumea de mâine, să traseze direcția învățământului românesc de azi. Este cel mai potrivit domeniu pentru „concordie națională“, pentru un corp de specialiști care să structureze programele de învățământ.
Iar recomandările lor să se pună în aplicare, să fie respectate. Până unde merge modernizarea? Până ce reușim să propunem tuturor școlilor un laborator inteligent educațional multifuncțional, capabil de adaptare și flexibilizare, de conectare la viitor, în care copiii să intre pasionați și să iasă cu zâmbind de la ore. Salvarea sistemului educațional în România vine de la „noi toți“. Fiecare știe ceva despre învățământ – ca actual sau fost elev, ca părinte sau profesor. Din acest motiv, fiecare trebuie să se implice.
Din aceeași serie:
Florian Colceag: E nevoie de o platformă de comunicare între formatorii educaționali și angajatori
Oana Botolan (Datki): E nevoie ACUM de competențe necesare în viitor
Ovidiu Pânișoară: Școala ar trebui să introducă un pic de imprevizibil în viața cotidiană a elevului
Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.