Dezvoltarea liderilor: ce punem lângă un MBA?
Momentul alegerii unui MBA este unul foarte important în viața profesională și în dezvoltarea unui lider. Pentru mine, personal, a însemnat un moment de turnură. Bogăția și complexitatea experienței, șansa de a lucra cu oameni care au aspirații similare, care activează la un nivel de complexitate ridicată în alte companii, posibilitatea de a învăța și de a înțelege holistic dezvoltarea unei organizații, toate acestea aduc în atenție și nevoia unui angajament ridicat, și dedicarea unui timp prețios unui proces de învățare formală la standarde înalte.Este atât un efort personal, cât și unul profesional.
Aș adăuga că, pe lângă MBA, un lider poate lua în considerare și alte câteva elemente de susținere a dezvoltării sale continue.
- Un mentor
Momentul în care apelezi la un MBA se poate suprapune cu o promovare în carieră sau cu planul foarte concret de creștere în carieră, plan pe care ți l-ai făcut în momentul în care ai ales să investești în dezvoltarea ta profesională.
În afară de efortul de învățare, acest parcurs necesită o aplicare foarte practică și pragmatică, iar alegerea unui mentor care are deja experiența unui MBA sau a unui parcurs profesional ca acela pe care ți-l dorești poate fi o decizie foarte înțeleaptă.
Poți găsi un mentor în propria ta companie, apelând la un program formal de mentorat sau abordând tu însuți un lider cu autoritate formală și profesională recunoscută, dispus să aloce timp pentru a te ghida. Beneficiul de a lucra cu un mentor pe parcursul unui program de MBA este în primul rând legat de aplicabilitatea imediată a ceea ce înveți și deprinzi într-un astfel de program.
„A porni un start-up în timpul studiilor de MBA poate fi o idee foarte bună, pentru că te va pune în situația de a analiza din toate unghiurile o afacere care, de data asta, îți aparține.”
- Un coach
Lucrul cu un coach executiv este diferit față de cel cu un mentor. Un coach nu va împărtăși cu tine experiențele lui, în schimb parteneriatul de învățare pe care acesta îl dezvoltă cu tine are drept scop să aducă informațiile tale la un nivel mult mai profund în zona valorilor personale și a aspirațiilor, să te sprijine în a folosi la maximum oportunitatea pe care ți-o oferă un program de MBA. A face o astfel de școală doar pentru un titlu este de-a dreptul inutil.
De aceea, a înțelege ce fel de lider dorești să fii, a reuși să depășești obstacolele și barierele pe care le-ai putea descoperi pe parcurs, în momentul în care vei suprapune efortul profesional cu cerințele de familie și cu timpul pe care trebuie să îl investești în învățare, și multe alte teme care vor reieși în parcursul de învățare, sunt aspecte care pot fi abordate în sesiunile de coaching.
Și, astfel, să îți menții și să-ți calibrezi motivația, să-ți pui sub semnul întrebării propriile paradigme de leadership, să clarifici felul în care vei aborda lucrurile după ce această călătorie profesională se va încheia.
- Proiecte personale de start-up
Un MBA îți cere să aplici imediat în practică cele învățate cu pragmatism și realism. A porni un start-up în timpul studiilor de MBA poate fi o idee foarte bună, pentru că te va pune în situația de a analiza din toate unghiurile o afacere care, de data asta, îți aparține. Un studiu de caz în care, desigur, nu poți aplica absolut tot ce se abordează în curricula de MBA, dar, dacă lucrezi în cadrul unei corporații, îți va oferi șansa să gândești și din punct de vedere antreprenorial, și din perspectiva cuiva care activează într-un sistem structurat, bine așezat în matca lui.
„Beneficiul de a lucra cu un mentor pe parcursul unui program de MBA este în primul rând legat de aplicabilitatea imediată a ceea ce înveți și deprinzi într-un astfel de program.”
- Proiecte de voluntariat pentru sprijinirea start-up-urilor
O altă formă de dezvoltare care poate completa armonios studiul în cadrul unui program de MBA este o formă de voluntariat. Fie că ai prieteni care au o mică afacere și sunt la început de drum fără a avea posibilitatea de a se instrui formal, fie că poți asista tineri care sunt încă studenți și care se gândesc să pornească o mică afacere, aplicarea celor învățate în cadrul unui program de MBA se poate face jucând rolul unui „consultant” printr-o activitate pro-bono.
Literatura de leadership este din ce în ce mai generoasă. Practica de leadership devine esențială într-o lume de afaceri cu adevărat globală. Indiferent de felul în care vei alege să îți completezi educația formală din cadrul unui MBA, adăugând o componentă foarte practică sau una reflectivă, trebuie să ai în vedere faptul că dezvoltarea de leadership este continuă și nu se finalizează niciodată.
Acest material a fost preluat din Ghidul MBA 2021.
Puteți vizualiza aici un preview al ghidului.
Dacă doriți să achiziționați un exemplar, click aici.
Photo by Mimi Thian on Unsplash