Declarația de la București a Grupului Atlantis: “Comunitatea internațională ar trebui să pună profesorii în centrul dezbaterilor”
Săptămâna trecută, la București, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a avut loc o reuniune a Grupului Atlantis, format din 26 de foști miniștri și șefi de state, experți în domeniul educației. În urma dezbaterilor din cadrul întâlnirii, Grupul Atlantis a adoptat ”Declarația de la București”, un document de lucru privind actualele provocări cu care se confruntă sistemul de învățământ. În declarația făcută publică pe 5 octombrie, de Ziua Internaţională a Profesorilor, Grupul Atlantis a făcut lobby pentru intensificarea eforturilor la nivel mondial în finanțarea educației, rezolvarea problemelor care alimentează criza globală a învățământului și combaterea analfabetismului funcțional. Pentru că, s-au arătat îngrijorați cei 26, ”Amploarea provocărilor cu care ne confruntăm nu trebuie subestimată. Comunitatea internațională trebuie să găsească bani pentru a sprijini educația. După un deceniu de stagnare, ajutorul pentru educație crește din nou. Dar și profesorii trebuie să facă parte din soluție. De Ziua Internaţională a Profesorilor, este timpul să recunoaștem și să sărbătorim contribuția lor la societatea noastră globală. Și este mai important ca niciodată ca profesorilor să li se ofere un loc la masa dialogului”.
În acest context, declarația de la București militează pentru recunoașterea la adevărata valoare a meseriei de dascăl, pentru acordarea meritelor cuvenite acestei profesii, dar și pentru recompensarea dascălilor corect, pe măsura extraordinarului efort depus: ”Profesorii au cea mai importantă profesie din lume. În majoritatea țărilor, profesorul este cel care le face cunoștință copiilor cu lumea literelor și a numerelor, îi învăță să citească primele propoziții și să adune sau să scadă. Profesorul este cel care îl va învăța pe copil cum să-și scrie propriul nume. Și cel mai probabil va fi un profesor cel care, în cele din urmă, îl va ajuta pe copil să descopere literatura, științele, istoria și arta. Toți elevii și părinții știu că un profesor bun este de neînlocuit. Fiecare ministru al educației știe că nu există suficienți profesori. Cu toate acestea, în prea multe state, contribuțiile profesorilor sunt trecute cu vederea și marginalizate. Fundația Varkey, organizație globală, de caritate pentru educație, a realizat un studiu în 35 de țări și a descoperit că profesorii nu se bucură de un statut social înalt. Conform rezultatelor studiului, în majoritatea țărilor, activitatea profesorului a fost evaluată cu mult mai puțin decât cea a unui medic sau a unui avocat. Totodată, s-a observat că profesorii lucrează mult mai mult și sunt plătiți mult mai puțin față de cum sunt percepuți de majoritatea populației. De fapt, profesorii nu primesc recunoașterea pe care o merită. În calitate de foști miniștri, recunoaștem că acest eșec se extinde către cei care sunt la guvernare. Prea des, profesorii nu participă la dezbaterile legate de politicile publice din educație. De multe ori, guvernele văd profesorii mai degrabă ca pe un concept abstract, doar din punctul de vedere al bugetelor și al statisticilor – o mulțime în marele mecanism al educației, în loc să fie recunoscuți ca un interlocutor valoros care ar trebui consultat. Acest lucru trebuie să se schimbe. Astăzi, mai mult ca niciodată, lumea cere mai mult de la dascăli. Pe bună dreptate, guvernele văd educația ca răspuns la o multitudine de crize globale, de la violența politică, la amenințarea existențială a schimbărilor climatice. Unii susțin, de asemenea, că rolul profesorului trebuie să se schimbe și mai departe, pentru a pregăti studenții cu competențele de care vor avea nevoie pentru locul de muncă din secolul XXI. Dar acestea sunt responsabilități enorme pentru o profesie care este deja suprasolicitată și plătită insuficient. Dacă comunitatea internațională se așteaptă ca profesorii să preia acest rol, atunci trebuie să fie pregătită să îi susțină. Aceasta înseamnă o finanțare corespunzătoare din partea guvernelor naționale și, după caz, a organismelor internaționale. Dar înseamnă, de asemenea, ascultarea nevoilor și preocupărilor profesorilor pentru a le oferi resursele de care au nevoie în clasă”.
Atlantis Group este un corp format din 26 de foști miniștri ai educației și șefi de guverne din întreaga lume. Grupul internaţional de experți în domeniul educației dezbate și identifică răspunsuri la provocările cu care se confruntă educaţia globală, oferind recomandări țărilor și ministerelor de resort din întreaga lume. Grupul Atlantis a fost înființat de Fundația Varkey, organizație globală, de caritate pentru educație, și a fost lansat în cadrul Forumului Global Education & Skills 2017, la hotelul Atlantis The Palm din Dubai, Emiratele Unite.