Zece sfaturi de leadership pe care ni le-ar da bunicii
”Pe un măgar care-și poartă sarcina să-l prețuiești mai mult decât pe un leu care sfâșie oamenii!”
Mă gândesc deseori la bunica, o figură dominantă a primilor mei ani de viață. Nu se întâmpla nimic în casa și în gospodăria noastră fără acordul bunicii, ea împărțea sarcinile, ea dădea ordinele, de la ea așteptam laudele și recompensele, și tot ea era cea care nu lăsa nicio greșeală nesancționată. O femeie autoritară, cu o atitudine de general, dar care, în ciuda acestei aparente asprimi, era extrem de grijulie cu tot și toate.
Nu se zgârcea la laude, dar nici nu trecea cu vederea vreo abatere. Ce era însă extraordinar, de fiecare dată, orice discuție cu bunica se încheia cu o pildă, o zicătoare, un proverb. Era bunica o adevărată enciclopedie!
Zilele trecute mi-a ajuns pe news feed un articol despre un lider slab, incapabil să-și strunească și motiveze echipa, incapabil să o ajute să performeze și să-i gestioneze corect valorile și resursele. Ei bine, citind frământările și frustrările acelei doamne, adusă de acest lider în pragul disperării, gândul mi-a zburat instantaneu către bunica și la ce ar fi spus ea, ce sfat ar fi dat pentru fiecare dintre acele probleme considerate insurmontabile.
La urma urmei, leadershipul este un set de reguli de bun simț, de gestionare corectă a unor acțiuni și oameni, de promovare a valorilor autentice, dar și o serie de dictoane în care, să recunoaștem, bunicii noștri, cu înțelepciunea lor ancestrală, excelau. Drept dovadă, poporul român a păstrat și transmis din generație în generație o colecție impresionantă de proverbe și zicători, ale căror mesaje au încorporat toată averea unei lungi experiențe de viață.
Deci, ce sfaturi de leadership ar fi dat bunicii noștri acestei echipe nefuncționale?
- Despre multi-tasking și modul haotic în care se dau sarcinile: ”Decât șapte împrăștiate și neterminate, mai bine una și bună”. Pentru că: ”Cel ce începe multe nu isprăvește nimic”, iar ”Când de multe te apuci, mai pe toate le încurci”. Concluzia: ”Alergătură multă, treabă puțină”.
- Work life balance: ”Odihnește-te ca să muncești și muncește ca să te odihnești”. Că doar, ”Muncim pentru a trăi, nu trăim pentru a munci!”.
- Meseria făcută cu pasiune: ”Ce facem de bunăvoie e ușor de făcut”, ”Munca pe care o îndeplinim cu plăcere ne scapă de truda ei”.
- Inspirație și folosirea eficientă a resurselor: ”Dintr-o ridiche, patru feluri de mâncare se fac: rasă și nerasă, cute și felii”, ”Și un diamant rămâne o bucată de sticlă neșlefuită, dacă nimeni nu îl recunoaște sau nu-l vrea”.
- Ratarea oportunităților: ”Bate fierul cât cald, că de se va răci, în zadar vei munci”, ”Revărsatul zorilor nu ține toată ziua”.
- Asumarea sarcinilor și responsabilităților: ”La plăcinte înainte, la război înapoi”, ”Cu un copac nu faci pădure”.
- Despre perseverență: ”Nici aurul nu e aur, dacă nu îl bați cu ciocanul”, ”Nimic nu-i fără osteneală”, ”Cine dă din mâini nu se îneacă”, ”La pământul ud nu-i trebuie apă multă”.
- Pentru asumarea unor merite necuvenite: ”Nu te bucura la munca altuia”, ”Doar pâinea agonisită cu sudoare are gust bun!”, ”Pesmetul muncit e mai dulce decât cozonacul furat”.
- Lupta acerbă pentru promovare: ”Pe un măgar care-și poartă sarcina să-l prețuiești mai mult decât pe un leu care sfâșie oamenii”, ”Astăzi faci rău cuiva, orice, mâine altul ți-l întoarce”, ”Nu te feri de câinele care latră, ci de cel care vine pe furiș”.
- Și, ca să termin într-un spirit hâtru, exact ca bunica, al zecelea sfat …
”Munca înalță omul, dar nici statul degeaba n-a trântit pe nimeni”.
Sursa foto: Unsplash.com