Salariatul român, de la “maimuța industrială” la corporatistul sclav al creditului
Strict matematic, fără să analizăm puterea de cumpărare a leului, între 1991 și 2014, un român a câștigat în medie un salariu brut lunar de 888 de lei, potrivit INS și tradingeconomics.com. În decembrie 2013, România a avut parte de cea mai mare medie salarială a tuturor timpurilor (a se citi, ultimii 25 de ani), când aceasta atinsese o cotă de 2.430 de lei brut, în condițiile în care în octombrie 2014, media salariului brut ajunsese la 2.358 de lei.
Cel mai dezbătut subiect în campaniile electorale fie că vorbim de cele parlamentare sau prezidențiale a fost cel legat de salariul minim. Fiecare politician și-a făcut un scop bine definit din a lua voturile cu acest subiect, având în vedere că sărăcia este un membru în majoritatea familiilor din România.
Cu toate că salariul minim brut a crescut de 8 ori în ultimii 15 ani, românul sărac tot sărac a rămas, mai ales că inflația și-a spus cuvântul. Astfel că, în iunie 2000, venitul minim în România ajungea la 24,5 euro, iar în decembrie 2014, la 205,4 euro.
Citește și Libertatea de exprimare a lui „Cruţă-mă, şefule!“
S-a întrebat cineva până acum, dacă ambii părinți dintr-o familie câștigă câte un salariu minim net adică, după toate taxele luate de stat, 1.350 de lei cum reușete acea familie să trăiască. Asta înseamnă la cel mai simplu calcul, că trei persoane vor trebui să își ducă traiul cu 45 de lei pe zi (bani în care intră și cheltuielile obligatorii lunare)?
După planurile statului s-ar putea să avem șanse ca în acest an să trecem peste pragul psihologic de a câștiga mai bine de un euro pe oră, în cazul salariului minim.
Cum criza a fost pentru angajatori o mană cerească din punct de vedere al scăderii costurilor cu salariații, anul trecut peste un milion de români erau încadrați la locul de muncă cu salariul minim brut (900 de lei). Potrivit site-ului Realitatea.net, numărul celor care au fost plătiți cu minimul pe economie a fost de 12 ori mai mare decât în 2011.
Angajat vs șomer
Salariile sunt la limita sărăciei la noi, dar nici românii nu sunt prea dornici de muncă, asta dacă ne uităm la situațiile în care preferăm să trăim din ajutoare sociale decât din salariu. La începutul anilor 90, în România erau angajați aproape 8,5 milioane de oameni, iar acest număr s-a înjumătățit în 25 de ani. Foarte multe industrii au căzut la pământ, iar orașele de talie medie care depindeau de o astfel de industrie, au ajuns în pragul falimentului.
Spre finalul anului trecut, undeva la 4,5 milioane de români figurau ca angajați, în condițiile în care apogeul locurilor de muncă a fost atins în iunie 1990, când salariați erau 8,496 de milioane de români. Cel mai mic număr de angajați pe care l-a cunoscut țara noastră a fost în ianuarie 2011 când număram sub 4,1 milioane. Ca o comparație, între 1980 și 1990, numărul anjagaților a crescut de la 7 milioane la 8,5 milioane.
Rata șomajului a fost una care a fluctuat enorm în ultima decadă. Astfel că, dacă în 2006, când creditarea începea să intre în buzunarele românilor, rata șomajului era undeva la 7%, acum aceasta se aproapie de 6,7%, după ce, vârful a fost atins în martie 2010, cu o cotă de 8,1%. Septembrie 2008 a fost luna cu cel mai scăzut șomaj, nivelul fiind de 5,4%, tot atunci a fost și începutul crizei economice la nivel mondial, lucrurile urmând să se deprecieze foarte repede și pentru noi.
Șanse de angajare în România nu prea există, dacă vorbim aici de cei trecuți de 45-50 de ani. Aceștia sunt cei care provin din fostele industrii care au dispărut, oameni care au trebuit să se adapteze. Cifrele sunt și ele relevante, mai ales că șomajul pe termen lung a fluctuat destul de mult în ultimii 15 ani, acesta ajungând undeva la sub 3 procente.
Tot pe aceeași perioadă de timp, de un deceniu și jumătate, șomajul în rândul tinerilor a făcut destule victime. Astfel că, dacă în aprilie 1999, rata somajului la tineri era la un nivel minim de 16,5%, în iunie 2014 crescuse la 24,3 procente.
Datoria fiecărui român
Datoria externă a statului român se ridică la 96 de miliarde de euro, și dacă ar fi să o calculăm în funcție de fiecare locuitor al țării asta ar însemna că un român ar trebui să trimită în afară câte 4.800 de euro.
Dar dacă îi punem să plătească doar pe cei care figurează cu un salariu, atunci suma ar crește undeva spre 20.000 de euro pentru fiecare angajat. Iar în cazul celui care are doar 200 de euro brut salariul minim (160 de euro net) i-ar lua 10 ani și 5 luni să-și plătească datoria.
Consumerism auto
Consumerismul de România se vede cel mai bine în achizițiile de mașini și înregistrarea acestora. În primul trimestrul din 2003, nivelul mașinilor înregistrate nu atingea nici 20.000, în schimb apogeul a fost atins, în perioada de aur a creditării, adică în ultimul trimestru al lui 2008, când se ajunsese la aproape 190.000 mașini înregistrate. În a doua jumătate a lui 2008, peste 350.000 de automobile au fost înregistrate în România. Partea proastă este că foarte multe din totalul mașinilor luate prin credit au ajuns la bănci care pe atunci se îngrămădeau să ajute cu bani pe oricine dorea.
Și pentru că tot vorbeam de creditare, vârful acesteia a fost atins în octombrie 2008, când România încă nu-și îndreptate atenția către criza mondială. Creditul de consum ajunsese la o valoare de peste 38 de miliarde de lei, potrivit datelor din BNR.