Regina Maria: Portret de verticalitate socială și civică

Când scrii despre liderul smerit, e mai ușor să dezbați concepte, să enumeri caracteristici, atitudini și aptitudini, dar e departe mult mai greu să întruchipezi un astfel de lider cu aură de înger. În plan internațional, a fost mai simplu să identificăm astfel de lideri – i-am trecut în revistă pe Mahatma Gandhi, Maica Tereza, Nelson Mandela, Dalai Lama, Satya Nadella, Jacques Attali și, bineînțeles, Iisus.

În România, ne-a fost mai greu, poate și pentru că pe cei apropiați îi cântărim mai atent și îi judecăm mai aspru. Cel mai des invocat nume a fost cel al Reginei Maria, readusă în atenție de documentarul „Regina Maria, Inima României“ (2018), realizat de John Florescu, al cărui interviu îl puteți citi în această ediție, și care o descrie pe Majestatea Sa ca fiind „o revelație fără sfârșit, o eroină în mai multe feluri decât îmi imaginam“.

Printre primele persoane publice care au prezentat imaginea Reginei Maria într-o lumină nouă, ca fiind artizana în fapt a Marii Uniri, este profesoara Mihaela Miroiu, care a scris despre forța civică a acestei suverane – așa cum nimeni nu a avut curajul să o facă – în cartea sa intitulată „Cu mintea mea de femeie“, publicată la Editura Cartea Românească. În capitolul „Inima nomadă a Marii Uniri“, este descris memorabil spiritul civic al Reginei:

„Maria a fost perfect conștientă că trebuie să acționeze ca o suverană, într-o țară în criză gravă, aflată în deficit de virilitate istorică. Ea era fiica Marii Britanii, mai mult, era nepoata Reginei Victoria. Venea dintr-o țară fără burzuluieli și complexe de emasculare dacă se lasă pe mâna reginelor femei, cum e cazul în patria noastră mioritică, în care monarhiile erau circumscrise legii salice, iar republicile nu s-au lăsat și nu se lasă mai prejos. Față de lipsa de curaj și de simț istoric al bărbaților la putere, Regina l-a înfruntat pe Ferdinand cu vorbe dure despre incapacitatea de a ține capul sus, despre ușurința cu care se lasă manipulat, lipsa de onoare, vânzarea sufletului: Mai bine să murim cu capul sus, fără să ne mânjim sufletele, punându-ne semnătura pe condamnarea noastră la moarte. (…)

Până și detractorii ei interni, puternicii zilei, au trebuit să se predea și să o recunoască drept principală ctitoră a întregirii României, căci nici mai șovăitorul ei soț, Regele, nici prim-ministrul I. C. Brătianu nu au avut credibilitate la Conferința de Pace de la Paris. În schimb, Maria a avut credibilitate la monarhul Marii Britanii, la președintele Franței și la cel al Americii. Firește. Ei știau bine cine a avut rolul hotărâtor în menținerea României ca aliată demnă a Antantei. Pe ea au ascultat-o cei care aveau pâinea și cuțitul la finele Primului Război Mondial. La fel de bine știa și recunoștea acest lucru și presa occidentală a vremii.

În țara pe care și-a asumat-o cu întreaga ei minte și cu întreaga ei inimă, Maria nu are monument ca diplomată. Neconvenabil și nefeminin. Ajung efigiile în calitate de nevastă și statuia ei ca mamă a răniților. Ajunge memoria nevestei miloase a suveranului și cea de mamă a șase prinți și prințese.“

Foto: Regina Maria – portret de Victor de Laszlo, realizat în 1936, care se află în colecția Casei Regale a României.

Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 257/mai 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!