N-avem de ales
Mi-am pus intrebarea "de ce?". Un raspuns posibil ar fi acela ca ne-am complacut in ipostaza de posesori de resurse naturale. Avem, ne-a dat Dumnezeu, la noi creste urzica si pe sina de tren… Si daca am avut, nu ne-am mai batut capul sa inmultim averea, sa mai adaugam ceva de la noi. Am trait cu multumirea sporului natural.
Un alt raspuns ar putea incrimina "mostenirea". Asa am pomenit: fabrici, uzine si ogoare. Nu abilitati, talent ori indemanare. Iar putinilor care au dat semne ca s-ar descurca si fara ciocan in mana li s-a dat la cap. In fine, cel din urma si cel mai serios motiv pentru care n-am dezvoltat serviciile pare sa fie din zona competentelor. E mai usor sa vinzi o chiuveta imaculata, proaspat iesita de pe banda de fabricatie, decat sa schimbi o instalatie intr-un bloc vechi sau sa patrunzi virtutile unui oberteiler.
Serviciile presupun un alt fel de aplecare asupra lucrurilor, reclama vocatie in intampinarea clientului. Nu au uniformitatea produsului nascut pe banda. Cer flexibilitate, o adanca intelegere si cunoastere a nevoilor si genereaza adesea intre "prestator" si beneficiar o relatie dincolo de termenii contractuali. De-aici poate si subiectivismul receptionarii si aprecierii lor, dar si pretul lor ridicat.
Ne place sau nu, a venit vremea sa ne reconsideram atitudinea fata de servicii. Vanzarea de produse noi nu mai aduce astazi profitul de ieri. Iar una dintre strategiile pentru iesirea din impas, care de la o zi la alta castiga teren, este furnizarea de solutii alternative: intretinere, reparare, reproiectare, restructurare, reconversie, reinventare. Am aflat deja despre astfel de intentii: nu mai vindem, mergem la client si-l intrebam ce nevoi are.
Ca simplu consumator, ma bucur. Consider ca era cazul, in fine, sa se remarce ca am intrat in magazin, in banca, in atelierul de reparatii si astept…
Nu e usor, insa acesta este mersul lucrurilor si, mai mult, chiar avem potential sa prestam bine.