Munca de acasă. Eu trăiesc, nu trudesc!
Despre munca de acasă s-a scris, din martie trecut și până acum, cum nu s-a mai scris vreodată în istorie.
Muncă de acasă, de la distanță, de oriunde, work from home, telemuncă, indiferent ce denumire i-am dat în ultimul an, modul acesta de lucru, cândva considerat privilegiu/beneficiu/avantaj, astăzi e deja rutină, e uzanță. Ne-a remodelat job-ul și viața de zi cu zi.
Ce amprentă a pus asupra vieții noastre, profesionale și personale, asupra echipelor și organizațiilor din care facem parte? Am să încep prin a vă povesti despre mine.
Jurnalismul nu e profesia la care am visat încă din copilărie. Am ajuns în breasla asta din întâmplare și, uite, au trecut de atunci aproape 25 de ani. Nu simpli, nu ușori. Dar nu i-aș da nici pe 50 cu program de 8 ore, concedii mai mari de 10 zile și sărbători liniștite, acasă.
Mulți spun că jurnalismul e vocație. Pentru mine, doar un mod de viață. Nici mai bun, nici mai rău, ci doar într-o permanentă veghe. Nici n-ar putea fi altfel, câtă vreme meseria aceasta este despre oameni, în cea mai completă și complexă cuprindere a lor. Asta conferă, de fapt, farmecul inegalabil și provocarea perpetuă acestei profesii.
Am scris în anii aceștia de oriunde, de la birou, al meu sau al altora, din sedii luxoase sau din cocioabe din cele mai îndepărtate sate. Din tren sau din mașină. Am scris de mână, de pe telefon sau laptop, în liniște deplină sau într-un vacarm de nedescris.
Am tânjit însă, întotdeauna, să scriu de acasă… Ai grijă ce-ți dorești!
De mai bine de un an, 90% din munca mea se întâmplă acasă. Valabil pentru foarte mulți dintre voi. Și, chiar dacă conjunctura în care am intrat în telemuncă ne-a răpit șansa de a ne bucura de acest ”privilegiu”, cu timpul i-am descoperit avantajele. Dar și dezavantajele. Acum, după un an, încă încercăm să echilibrăm lista bine/rău, dar, mai mult decât atât, încă ne căutăm propriul echilibru, fizic, mental, emoțional.
Ce am înțeles însă în toată această perioadă de work from home? Categoric, ce mergea bine înainte, acum merge și mai bine, iar ce scârțâia înainte, acum scârțâie și mai rău. Ce am învățat esențial? Că de acasă, de la birou, de oriunde, o echipă rezistă și se consolidează doar printr-un efort comun al tuturor membrilor ei, care trebuie să tragă în același sens, fără fumuri, fără orgolii, fără slugărnicii, de la vlădică până la opincă. Fiecare cu rolul și responsabilitatea lui, piesă importantă dintr-un angrenaj complex.
Pentru că echipa nu înseamnă doar competențe și obiective. De acasă sau de oriunde, munca în echipă presupune o sumă de însușiri care să-ți ofere calitatea de coechipier de încredere, bun de navigat și pe zi cu soare dar și prin cele mai aprige furtuni. Iar asta nu se reduce la pricepere, ci presupune capacități multiple, de la înțelegere pentru cel de lângă tine, empatie, sinceritate, până la comunicare eficientă. Doar așa poți să faci ceea ce faci în echilibru și armonie, cu plăcere, dedicare, energie și rost.
Iar dacă tu îți vezi și înțelegi rostul, e de la sine înțeles că vei lupta să aperi reputația – a ta, a echipei și a firmei pe care o reprezinți, vei respecta efortul – al tău, al colegilor, al colaboratorilor, al tuturor celor care dau valoare și sens muncii tale, și vei fi recunoscător oamenilor din jurul tău, care te ajută să atingi performanța și să te simți cu adevărat important și împlinit.
Probabil, unii dintre voi, citind aceste rânduri, veți gândi: de acasă, de la birou sau de oriunde, pentru mine munca e istovitoare, demotivantă. E o temniță. Știu cum e, am fost și eu închisă-n ea. Dar, din proprie experiență vă spun, nu e niciodată prea târziu să evadezi! Ține doar și curaj. Asumă-ți riscul! Merită!
Pentru că atunci când meseria te împlinește și echipa te întregește, indiferent de unde ai munci, vei simți că trăiești, nu că trudești! Mie mi-a ieșit abia la a treia încercare! Și uite, au trecut deja 25 de ani.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 271
Pentru abonare, click aici
