Imi place rutina muncii tale!

Oricare dintre noi am putea deplange faptul ca sunt multe luni de activitate si doar una de concediu, ca repetam aceleasi gesturi, ca biroul e monoton si fetele colegilor, mereu aceleasi. Putem invoca plictisul: iar trezit cu noaptea-n cap, iar sedinta, iar intalnire cu clientul cusurgiu, iar analiza rezultatelor, iar si iar…

In partea cealalta, insa, lucrurile se vad altfel. La iesirea de pe banda, din firma sau din tipografie, sta consumatorul, cu asteptarile lui. Cel care vrea sa cumpere o masina sau un pachet de biscuiti, sa gaseasca un service sau un notar. Consumatorul, adica eu sau tu, vede altfel rutina. El nu se plictiseste daca te gaseste mereu, ba chiar dimpotriva. Se asteapta sa fii acolo unde te-a lasat, unde s-a deprins ca trebuie sa fii.

Ii place, adica ne place, rutina ta: sa curga apa la robinet, sa apara ziarele in fiecare dimineata, sa functioneze liftul, telefoanele si internetul, sa ramana pamantul rotund, la o distanta potrivita de ceilalti astri.

Ni se pare normal si deloc plictisitor ca lucrurile sa functioneze. N-am sa ma satur, de exemplu, prea curand sa pornesc in fiecare dimineata radioul si sa ascult acelasi rond, mereu altfel. N-o sa ma plictisesc daca gasesc vanzatorul de ziare, si chioscul de paine, si benzinaria, si politistul de la Universitate, acolo unde erau si ieri si acum un an. Sunt lucruri cu care ne-am obisnuit, despre care credem ca e firesc sa se intample si a caror importanta o descoperim doar cand, prin accident, dispar. Doar noi avem voie sa ne plangem de plictis. Ei, ceilalti, sa-si faca treaba, oricat li s-ar parea de monoton!

Ma astept ca telefonista sa fie amabila cu mine, chiar daca sunt al 239-lea client care suna in acea zi. Dar ce-o fi in sufletelu’ ei?!