Femeia de nisa
In contextul in care traim, noi cei din Romania de astazi, europeni (chiar daca fara acte, inca), nu avem motive sa vedem lucrurile atat de tragic. Cel putin formal, romanca este egala romanului.
Imi vine in minte una dintre perlele scoase la iveala de ultima sesiune de capacitate, la limba si literatura romana: "Vitoria Lipan era o femeie barbateasca." Si nu ma pot abtine, doamnelor, sa va semnalez un risc ce ne paste: daca vom mai bate multa moneda pe tema egalitatii noastre in drepturi cu barbatii, ne vom putea astepta la surprize. Si nu stiu cum ne-ar placea sau cum ne-am vedea puse in situatia de a ne da primele jos din masina pentru a ne ajuta semenii-barbati sa coboare sau cum ne-ar sta sa intram primele intr-un restaurant, pentru a-i feri pe ei de privirile hulpave ale unor deja instalate la mese-consumatoare sau cum ne-ar sta fluierand adolescenti pe strada sau cedandu-le locul pe scaun domnilor de langa noi. Scenariu SF? Cosmar? Nu cred ca asta este ceea ce visam. Sa nu ma intelegeti gresit. Cred cu toata fiinta in egalitatea profesionala dintre femei si barbati, cred in geniul femeii, cred in potentialul nostru intelectual, in intuitia noastra, in capacitatea noastra de a construi, in menirea noastra unica de a perpetua specia…
Dar mai cred si ca daca ne dorim sa salvam ceva din desuetul pentru aceste vremi, etern feminin, din inefabila noastra aura, din misterul dulce ce ne inconjoara uneori, ar trebui sa ne disociem clar de domeniul unde ii vrem stapani. In termeni de marketing, ar trebui sa ne definim mai clar nisa, segmentul pe care ni-l asumam, strategia de piata. Pentru ca nu putem fi si pe toata piata si doar acolo unde place, la rasfat, alint, romanta si tandrete. Exista in lupta noastra de afirmare, de recunoastere a valorii noastre, o nota dramatica, stridenta care nu ne face nici un serviciu. Poate ca trebuie sa-i lasam sa constate singuri cat de grozave suntem, sa descopere ca au in noi un sprijin de nadejde, indiferent cat de ambitios si periculos ar fi proiectul, sa se trezeasca surprinsi ca au ramas ultimii in bloc-start, ca nu avem mereu nevoie de ei, ca le place sa se poata baza pe noi… E ca nobletea care nu trebuie dovedita cu acte: se vede, se simte, se impune. Sa avem eleganta de a le da sansa sa ne considere egalele lor doar atunci cand ne convine, cand ne sta bine sa fim o femeie si un barbat, nu doi barbati sau doua fiinte asexuate. Pentru ca altfel, am eu o presimtire, in scurta vreme, perla de la capacitate va fi pe buzele tuturor barbatilor, ca un loc comun: am o sotie barbateasca, am o colega barbateasca sau iubesc o barbateasca de fata!…